Cristina Daniela Bălan (LPS Banatul & CS Athletic Timișoara), locul 3 pe 400m în etapa finală a Naționalului indoor de juniori 2

Atleta timișoreancă Cristina Daniela Bălan, legitimată la LPS Banatul Timișoara și CS Athletic, a urcat sâmbătă la prânz pe podiumul probei de 400 de metri în etapa finală a Campionatului Național de atletism în sală pentru juniori II, programat astăzi și mâine în Complexul Sportiv Național ”Lia Manoliu” din București.

Bălan, instruită de profesorii Simona Șerban și Raymond Ioan Gulyas, a fost cronometrată cu timpul de 58,48 secunde, încheind pe locul 3, după clujeanca Andrea Miklos, de la CSm (58,48s) și Diana Bogoș, de la LPS Vaslui și CSM Onești, ambele din generația 1999. Reșițeanul Nicolae balaci, de la CSU, a câștigat aceeași probă în întrecerea băieților.

Un loc patru pentru lugojeanca Diana Cristina Pușcașu, din generația 1998, antrenată la CSȘ de profesorul Adrian Vrudnik, timișeanca încheind în imediata apropiere a podiumului atât în serii cât și în finala junioarelor II la 60 metri plat.

Pușcașu s-a calificat cu timpul de 8,14 secunde și a alergat în finală în 8,12, fiind precedată de aceeași Andrea Miklos, în 7,81 secunde, Eliana Anason (CSU Reșița, o junioară III din generația 2000), în 7,87s, și Cleopatra Banciu (n. 1998; 8.11s).

Tot astăzi, în proba de 1.500 metri, Simona Romaneț, de la LPS Banatul, a încheiat a 13-a cu timpul de 5:02,77.

Naționalul de sală pentru juniori II continuă duminică, programând reuniunea a doua. Weekendul viitor, tot la București, etapa finală a Campionatului Național indoor de juniori 1.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Atletism: