CSS Lugoj, vicecampioană a ţării între juniorii II, la 10 kilometri marş

Mădălin Marian Bulgăraşu, un junior născut în 1996, s-a clasat duminică pe locul 4 în cadrul probei de 10 kilometri pentru juniori II, cu ocazia Campionatului Naţional de marş, disputat pe străzile Reşiţei. Bulgăraşu, în primul său sezon ca junior II, a înregistrat timpul de 54:34 minute, încheind cu 40 de secunde în urma medaliatului cu bronz.

Totuşi, aliniind la start 3 tineri, şi anume pe Bulgăraşu şi colegii săi Manuel Cîrpaci şi Răzvan Ionuţ Ciofu, CSS Lugoj a devenit vicecampioană pe echipe în respectiva întrecere pe 10 kilometri a juniorilor II.

Într-o altă probă, cea a juniorilor III, Denis Cătălin Suciu, născut în 1997, s-a clasat al optulea pe 5 kilometri, cu timpul de 31:32.19 minute.

Naţionalul de marş a reunit la Reşiţa 110 sportivi, dintre care 64 de femei, provenind de la 26 de cluburi, unicul reprezentînd Timişul fiind CSS Lugoj. Marius Cocioran, de la Universitatea Reşiţa, a devenit campion naţional în proba de 20 km marş a seniorilor, fiind în cărţi pentru a atinge baremul de calificare la Jocurile Olimpice de vară, iar clubul său de provenienţă s-a impus în întrecerea pe echipe a seniorilor. Gruparea reşiţeană se numără între cele 8 medaliate cu aur la competiţia de marş, care a fost organizată printre altele de Federaţia Română de Atletism şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport juvenil, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la CSS Lugoj, vicecampioană a ţării între juniorii II, la 10 kilometri marş

  1. VRUDNIK spune:

    CSS LUGOJ a obținut locul 2 pe echipe la Campionatul National de Marş – greșeala site

  2. VRUDNIK spune:

    Vă felicit ,
    Domnule ,
    Mihai Comşulea
    PENTRU TOATE ARTICOLELE CSS LUGOJ – ATLETISM
    Cu stimă,
    Adrian Vrudnik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: