CSU Politehnica Timișoara, campioană a țării la echipe de senioare în ”Naționalul” de maraton de la București, Yasmina Tămășilă laureată la tineret, după adjudecarea aurului și la ”Naționalul” de alergare montană

Alb-violetele Timișoarei au cucerit aurul duminică în București în Campionatul Național de maraton sub egida F.R. Atletism, cu ocazia ediției din acest an a maratonului capitalei, CSU Politehnica devenind laureată pe țară în ierarhia echipelor de senioare și obținând și alte distincții în plan individual. În total, ”patru medalii extrem de muncite într-o probă dificilă”, după cum a semnalat Daniel Chirilă, antrenorul alergătoarelor. 

Izbânda de pe malurile Dâmboviței a venit după reușita Yasminei Tămășilă la Campionatul Național de alergare montană de la Câmpulung Moldovenesc, unde, la 25 septembrie, ”violeta” a încheiat cursa scurtă a competiției pe locul 3 la senioare respectiv prima la categoria feminin tineret, echipa celor de la CSU Politehnica ocupând locul trei în clasamentul senioarelor.

Pași înainte duminică la Maratonul Internațional București, contând și drept Campionat Național de maraton, în care, la finele celor 42,2 kilometri Iulia Drăgoi a încheiat pe locul 2 la feminin între senioare iar Yasmina Tămășilă pe locul 5, devenind campioană națională la tineret feminin, urmată de Georgiana Coverca, a doua la tineret.

Cât despre echipa Drăgoi, Tămășilă, Coverca, așadar campioană națională de senioare la maraton.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 2

 


Ultimele articole din categoria Atletism: