Cum îți alegi căștile portabile adecvate activității fizice pe care o faci?

https://www.all-audio.ro/userfiles/1f26bd3f-114b-4bd4-92cd-f40b5337cf6a/gallery/Earbuds-gri-7_square.jpg

Pentru mulți dintre noi, căștile sunt o parte crucială a oricărui antrenament. Acestea te pot ajuta să rămâi motivat și să rupi contactul cu lumea exterioară pentru a te concentra pe ce e important.

În cazul în care nu vrei să cari după tine prin sală sau pe stradă o boxă portabilă, ai nevoie de o pereche bună de căști sport. Având caracteristici cum ar fi rezistența la apă și funcție de anulare a sunetelor ambientale, unele modele de căști sunt mai bune decât altele pentru sport. 

Cele mai bune căști pentru activitatea sportivă sunt wireless, astfel că nu au un cablu care să te incomodeze. Trebuie să îți vină bine în ureche pentru a nu cădea în timp ce te miști, fiind în același timp destul de confortabile pentru a fi putea ținute mai mult timp în ureche. Sunetul este, de asemenea, un factor important, dar trebuie să iei în considerare și durabilitatea.

Avantajele căștilor wireless pentru antrenament

În primul rând ocupă puțin spațiu. Nu trebuie să îți mai faci griji în legătură cu bagajul sau cu greutatea pe care o vei avea pe tine în timpul antrenamentului.

Sunt foarte ușor de folosit. Unele modele de căști au interfață tactilă în loc de butoane. E de ajuns doar să atingi casca pentru a pune pauză muzicii sau pentru a răspunde la telefon.

Raza mare de acțiune este încă un avantaj. Există modele de căști care au o rază de acțiune de până la 10 metri. Totul e posibil datorită unei antene montate subtil în exteriorul fiecărei căști.

Timpul oferit de baterie la o singură încărcare este de câteva ore, funcționând la unele modele chiar și până la 6 ore. Asta înseamnă că vă puteți efectua antrenamentul liniștiți, fără a vă face griji că se termină bateria. Mai mult decât atât, unele dintre căști au și opțiunea de încărcare rapidă, astfel că doar după câteva minute de încărcare, vă veți putea bucura de alte câteva ore de muzică.

La ce trebuie să fii atent când achiziționezi o pereche de căști pentru sport

Așa cum ai nevoie de echipamente diferite pentru activități diferite, cum ar fi încălțăminte specială sau un anumit tip de haine, la fel de mult ai nevoie și de căști care să se potrivească activității pe care o desfășori.

Fiecare pereche de căști are propriile caracteristici care o fac să fie o alegere bună sau nu. Dar căror lucruri trebuie să le dai atenție astfel încât să te asiguri că ai făcut cea mai bună alegere?

  1. În primul rând greutatea. Acordă atenție acestui lucru, pentru că fiecare gram contează. Căștile care au o greutate mai mică se potrivesc perfect pentru sesiuni de alergare pe distanțe lungi și sporturi de anduranță.

 

  1. Materialul este un alt aspect căruia trebuie să îi acorzi atenție. Siliconul este mai confortabil și mai puțin predispus la deteriorare. Nu este recomandată alegerea unor căști sport confecționate din material plastic tare sau alte materiale mai fragile.

 

  1. Vârful căștii trebuie să aibă o formă care să nu jeneze chiar și în cazul unei utilizări îndelungate. Vârful de tip umbrelă ar trebui să stea bine în curbura urechii. Nu uita că pentru confort, căștile trebuie să se așeze perfect în spațiul din ureche. Acest lucru îmbunătățește și calitatea sunetului.

 

  1. Ia în calcul durata de viață a bateriei. Pentru antrenamente lungi ai nevoie de căști cu o mai mare durată de viață a bateriei. Acordă atenție informațiilor oferite de producător referitoare la: cât de mult ține bateria cu o singură încărcare și în cât timp se efectuează o încărcare completă.

 

  1. Calitatea sunetului este încă un aspect de luat în considerare. Atunci când probezi căștile, încearcă să o faci în condiții similare celor în care le vei folosi.

Există căști care se potrivesc cu anumite activități sportive?

În funcție de caracteristicile lor, anumite căști se potrivesc mai bine unor activități sportive în particular. De exemplu, pentru alergare, cea mai bună alegere o reprezintă caștile cu vârful care are cea mai bună prindere. Rezistența la transpirație și sunetul clar și puternic îmbunătățesc experiența. Iar o funcție de anulare a sunetelor ambientale înseamnă că te vei bucura de conținutul audio chiar și în condiții de vânt.

Există căști speciale pentru înot. Acestea trebuie să fie în primul rând rezistente la apă și să aibă o prindere bună. Mărimea este, de asemenea, foarte importantă deoarece modelele mici pot fi mai bune decât modele mai mari.

Căștile pentru cățărat ar trebui să aibă, de asemenea, dimensiuni reduse. Asta pentru a putea fi băgate sub casca de protecție. Exact ca în cazul alergării pe distanțe mari, greutatea mică și așezarea perfectă contează enorm. Căștile care sunt conectate între ele printr-un cablu sunt recomandate pentru cățărat întrucât au stabilitatea garantată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = patru

 


Ultimele articole din categoria Atletism: