Fotbalist de 24 de ani căzut din senin după un kilometru de alergare şi decedat în cursul Maratonului München. Germania se trezeşte: „Foarte mulţi comentatori dau vina pe serul Covid. Din păcate, de la experimentul genetic Corona, au existat o mulţime de lucruri bruşte şi neaşteptate”

Decesul, efect advers astfel stipulat de către comercianţii de produs pe lista explicită în acest sens a urmărilor aşa-zisei „vaccinări” papagaliceşte promovate propagandistic în 2021 ca fiind „sigură şi eficientă”, continuă să-şi arate colţii pe toate meridianele în cazul atâtor tineri practicanţi de sport, tragediile curgând una după alta, mult, mult prea vremelnic.    

„Tragedie la maratonul de la München. Un sportiv de 24 de ani, Felix Tomaschko, fotbalist la un club din Fürstenfeldbruck, s-a prăbuşit şi a murit, după ce a alergat doar un kilometru, transmite Ziarul Românesc din Germania. Încercările salvatorilor de a-l resuscita nu au avut succes”, semnalează în paragraful introductiv activenews.ro sub titlul „Un tânăr sportiv a murit subit la kilometrul 1 al maratonului de la München. Felix Tomaschko urma să împlinească 25 de ani peste câteva zile”, articolul fiind accesibil la această legătură. Iată-i conţinutul, în rândurile de mai jos.

La un kilometru după ce a început să alerge, Felix (nr. 2788) s-a prăbușit, scrie Bild în ediția online de joi, 12 octombrie 2023. Câteva ore mai târziu, este mort.

Duminică, peste 20.000 de alergători au luat parte la Maratonul de la München, la una dintre cele şase competiţii prin capitala bavareză. Dar evenimentul de alergare a fost umbrit de o moarte tragică. Un tânăr (24 de ani) s-a prăbuşit pe Odeonsplatz și a fost resuscitat minute în șir de spectatori, polițiști și paramedici.

► Lucian, fotbalist moldovean de 15 ani din Germania, s-a prăbușit și a murit în timpul antrenamentului

Acum, clubul său de fotbal deplânge moartea: Felix Tomaschko, fotbalist activ la SC Maisach (raionul Fürstenfeldbruck), nu a mai revenit la viață și a fost declarat mort la spital după-amiază. Conform datelor de pe site-ul clubului, Felix era născiut pe 24.10.1998, deci urma să împlinească 25 de ani peste câteva zile. 

Clubul a distribuit o fotografie cu Felix pe Facebook și a scris dedesubt: „Vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna.” Prietenii și colegii săi din sport sunt nedumeriți de ce a trebuit să moară Felix atât de devreme. „A fost un sportiv activ și nu au fost niciodată probleme la fotbal”, spune o cunoștință a tânărului. O femeie comentează: „De ce se întâmplă aşa ceva? De neînţeles.”

Dar foarte mulţi comentatori dau vina pe serul Covid. „Din păcate, de la experimentul genetic Corona, au existat o mulţime de „lucruri bruşte şi neaşteptate”. Sincere condoleanțe rudelor.”, scrie unul.

► Cel mai faimos influencer de fitness din Germania, mort la 30 de ani de „anevrism”

O serie de fotografii cu tânărul de 24 de ani pot fi văzute pe site-ul Marathon-München. Râzând în mulțimea celorlalți alergători de la poarta victoriei, salutând cu degetul mare în sus. Într-una dintre ultimele fotografii, Felix nu mai arată la fel de relaxat. La aproximativ 1.000 de metri distanţă, la Odeonsplatz, Felix s-a prăbuşit brusc. Trecătorii şi poliţiştii au oferit imediat primul ajutor sub formă de compresii toracice. După aproximativ şase până la şapte minute, a sosit prima ambulanţă de urgenţă, urmată la scurt timp de altă ambulanţă și pompieri.

► Fotbalistă talentată din Germania a murit subit la 16 ani. „Durere incredibilă”

La ora 12:51, bărbatul neînsuflețit a fost împins în ambulanță; mașina a plecat abia la 1:04 p.m. Paramedicii au avut grijă apoi de ajutoare și de spectatorii șocați. Acum este clar: alergătorul a murit. Poliția investighează cauza exactă a morții, conchide publicația românească din Germania.

Alte morți subite AICI

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Parteneriat ActiveNews, Sport sabotat și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: