Gorgan câştigă UVT Liberty Marathon între 92 la finish-ul celor 42,2 kilometri, Surlea primul la sosire în semimaraton din 289

Claudiu Gorgan a câştigat ediţia din acest an a probei de maraton din cadrul UVT Liberty Marathon, cronometrat în 2:30.06 cu un minut şi 36 de secunde înaintea lui Silviu Stoica, 92 fiind alergătorii care au completat parcursul de 42,2 kilometri, din totalul celor 98 la start.

Universitatea de Vest din Timişoara a organizat la începerea toamnei o nouă reuniune atletică de alergare pe şosea sub titulatura UVT Liberty Marathon, desfăşurată pe malurile Begăi pe mai multe distanţe, de maraton, semimaraton pe 21,1 kilometri şi cros pe 10,5km, cu concursuri rezervate şi celor mici.

Aproape 100 de maratonişti s-au înscris la startul probei clasice de 42,2 kilometri, principală întrecere a competiţiei de alergare pe şosea sub însemne universitare, iar peste o treime dintre cei care au trecut finish-ul, mai exact 39, au înregistrat timpi sub 4 ore, cinci dintre aceştia, în frunte cu Gorgan, încheind traseul în mai puţin de 3 ore, Stoica în 2:31.42, al treilea clasat – Cristian Moşoiu, în 2:37.25, Radu Nicolae Moga pe 4 în 2:49.27 iar Lucian Dumitriu în 2:58.35.

Au fost şi aproape 300 de semimaratonişti care s-au aliniat în faţa celor 21,1 kilometri ai celei de-a doua curse a competiţiei, 289 şi completând parcursul din totalul celor 295, în frunte cu George Surlea, câştigător în 1:11.58. 

Marius Adrian Fora l-a urmat în 1:16.08, Silviu Ichim urcând pe podiumul probei în 1:17.08, urmat de Robert Bugher, al patrulea, în 1:20.04.

Lansat în circuit în 2018, după care şi la ediţia din 2019 continua a face primii paşi la capitolul organizare iar în 2020 n-a putut fi pus în scenă pe fondul pLandemiei „sperietoare” Stupid-19, în 2021 fiind ţinut în condiţii de dezgustătoare discriminare făţişă faţă de cei aşa-zis „nevaccinaţi” sau aşa-zis „netestaţi”, cărora li se refuza participarea, UVT Liberty Marathon s-a relansat în 2022 şi cu o mai bună organizare de anul trecut, strângând de astă dată la start 739 de concurenţi la proba de cros pe 10,5 kilometri, adjudecată de Lucian Ştefan între cei 10 alergători care au înregistrat timpi mai iuţi de 40 de minute, învingătorul în 34.59.

Urmat de Darius Arhir la un minut şi 46 de secunde, iar la alte 7 secunde de Gelu-Viorel Tamaş, pe 4 clasându-se Sebastian Ionuţ Măran în 37:38. 

Derulat pe arterele zonei centrale a capitalei Banatului, UVT Liberty Marathon a propus şi probe de ştafetă, cu 12 echipe la cea de semimaraton şi 5 de maraton, adjudecată în 2:49.51 de Timişoara Triathlon. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + unu =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: