Împotriva vântului! Ioana Gheorghe (LPS Banatul şi CSM Timişoara) câştigă şi pe 200 de metri la Bucureşti iar Bărbuţ cel mare, locul 4 pe 3.000m în etapa inaugurală a Naţionalului de seniori în aer liber

Atletismul s-a mutat în sfârşit în aer liber iar după cele 3 victorii repurtate de viteziştii de pe Bega în reuniunile de sâmbătă ale etapei inaugurale a Campionatului Naţional de seniori, tineret şi juniori 1 de la Bucureşti, Ioana Teodora Gheorghe a repetat isprava şi în cea de-a treia reuniune, finală, de duminică, de această dată pe 200 de metri.

Învingătoare ieri în proba de 100 de metri, Gheorghe s-a impus şi pe 200 de metri, cu 65 de sutimi avans, fiind cronometrată pe o jumătate de pistă în 23,99, în condiţiile în care probele de alergare ale ambelor zile de concurs au luat în calcul şi suflul vântului, defavorabil sportivilor. Sportiva din generaţia 1997 pregătită la LPS Banatul şi CSM Timişoara de antrenorul emerit Ioan Damaschin a fost bine acompaniată în finala de 200, ca şi ieri, de colegele Livia Ana Cristurean (n. 1996), a şaptea, în 25,73, respectiv Diana Cristina Puşcaşu, de la CSŞ Lugoj, a opta, în 25,89. Remarcabile reuşite ale acestor junioare 2 şi 1, în condiţiile în care au concurat cot la cot şi cu senioare.

Ieri mai învingeau dintre timişoreni Cosmin Dumitrache, pe 110 metri garduri, şi Adelina Pastor, la 200 metri.

Andrei Ionuţ Bărbuţ, frate mai mare al fotbalistului Cristian Bărbuţ, de la ACS Poli, s-a clasat al patrulea în proba de 3.000 metri, cu timpul de 8:39,83, sportivul din generaţia 1994, proaspăt absolvent de juniorat, fiind al doilea cel mai bine clasat tânăr din cei 9 concurenţi.

Tot de la LPS Banatul au mai obţinut bune clasări între seniori şi juniorii Alberto Ion Gheorghiescu, din generaţia 1995, locul 7 pe 800 metri, în 1:59,08, Ionuţ Irimia (n. 1997) venind pe 12, în 2:00,58, respectiv Delia Maria Irimia, sora lui Ionuţ, tot din generaţia 1997, a şaptea între fete pe 800 de metri, cu 2:13,25, junioara 2 fiind a doua cea mai bine clasată dintre atletele tinere, Mirabela Nicoleta Trăilescu sosind a 12-a, în 2:19,50.

Reuniunea finală de duminică a echivalat cu 21 de noi probe, faţă de cele 32 împărţite în două reuniuni, sâmbătă. Ultima a fost cea de 200 metri a băieţilor, cu un veteran atlet vitezist timişorean alergând acum pentru CS Olimpia Bucureşti, Silviu Adrian Nişu, pe 6 în finală, în 22,50, dar şi mai mulţi tineri de pe Bega, de la LPS Banatul sau CSM Timişoara, în frunte cu Marcus Rafael Drăghici, pe 11, în 22,69.

Au participat un total de 319 atleţi, dintre care 191 la masculin, de la 90 de cluburi.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = doi

 


Ultimele articole din categoria Atletism: