Kerstin Cristea (CSS Lugoj), aur pe ţară! Timişoaraaaaa, exişti?

Timişoaraaaaaaa, exişti? Ai puls? Mai respiri? Kerstin Cristea, o elevă născută în 1999 şi legitimată la CSS Lugoj, unde este pregătită de profesorul Adrian Vrudnik, a devenit în week-end campioană naţională în proba de aruncarea greutăţii de două kilograme, cu o performanţă de 13,46 metri şi cu peste 2 metri mai bună decît a secondantei Maria Stanciu (CSS Şoimii Sibiu), dar reuşita lugojencei în cadrul Campionatului Naţional de sală pentru copii, categoriile I, II şi III, nu poate ascunde realitatea că Timişul şi în particular Timişoara au fost ca şi inexistente în puzderia de competitori concurînd în nenumăratele probe ale întrecerilor din Bucureşti.

Mai exact, s-au luat 75 de starturi, în diverse serii, finale sau concursuri de biatlon ori triatlon, plus ştafete, însă doar 4 au fost copiii timişoreni prezenţi în întreceri, toţi de la LPS Banatul: Răzvan Ovidiu Bujor, născut în ´99, al 4-lea pe 800 de metri, în 2:26.42, respectiv pe locul 22 pe 800 de metri, în 30.81, Iosif Rus (născut în anul 2000; locul 11 pe 800 metri, cu 2:36.83; locul 29 pe 200 metri, în 33.17), Nadia Borşoş, născută în ´99 (a 16-a în calificările pe 60 metri, în 8.98 secunde) respectiv Annemone Burac (n. 2000; locul 55 în calificări pe 60 metri, în 9.84). Puţin mai contează că unele dintre aceste rezultate au fost mai „subţiri”, de salutat fiind temeritatea acestor rare vlăstare de a mai îmbrăţişa atletismul într-un oraş pare-se sărăcit rău de tot la acest capitol… Timişoara a fost fără doar şi poate oraşul cel mai slab reprezentat din ţară, ca număr de reprezentanţi raportat la populaţia sa.

Revenind la copiii lugojeni, Kerstin Cristea s-a impus dintre 20 de participante născute în anii 1999 şi 2000, CSS Lugoj aliniind totodată şi 3 copii în probele de triatlon, mai complexe. Astfel, deşi cu doi ani mai mică decît adversarele sale, Miruna Pricop (născută pe 12.12.2002) s-a clasat a şaptea din 35 de fete în proba de triatlon a categoriei copii I, cu 1.130 puncte, din 8,17 secunde la viteză, 3,89 metri la săritura în lungime şi 2:03.23 pe 600 metri.

Pe 8 la triatlon copii I s-a plasat, din 27 de băieţi, Denis Bucevschi (n. 1999), cu 1.103 puncte, acumulate din 8,51 secunde la viteză, 4,31 metri la lungime şi 1:50.63 pe 600 metri. În fine, Melissa Bolkiş, născută în anul 2000, s-a clasat a 13-a în triatlonul similar al fetelor, din 43 la start, cu 1.267 puncte strînse cu 9,13 secunde pe 60 metri, 4,23 metri la săritura în lungime şi 2:01.05 pe 600 metri.

Elocventă este prefaţa acestei adevărate sărbători a reuniunii copiilor-atleţi în ramura regină a disciplinelor olimpice, sublimă tocmai prin simplitatea ei, oferită de Cristina Vladu pe portalul oficial federal, www.fra.ro: „Poate cel mai frumos concurs, care încheie, en-fanfare, sezonul de sală, este cel programat în bine cunoscuta, unica, dar, tocmai de aceea, mult iubita incintă din cadrul CSNB “Lia Manoliu”, în zilele de 30-31 martie. Mă refer la Naţionalele rezervate Copiilor 1,2 şi 3. Şi dacă este să trec în revistă evenimentul similar de anul trecut, cu siguranţă că vom fi, şi de această dată, martorii unui show greu de uitat. Ca încărcătură emoţională, sentimentală, de la concurenţi, la părinţi, antrenori, şi, nu în ultimul rînd, spectatori, mai mult sau mai puţin avizaţi!”

Au fost 4 reuniuni atletice, vineri şi sîmbătă, cu sute de copii la start, iar un bun exemplu a fost una dintre finalele ştafetelor, cu 18 echipe de fete aliniate, însă Banatul de şes a fost scump la vedere în mai toate probele… Cu alte cuvinte o tînără lugojeancă de la CSS a salvat onoarea Timişului dar întrebarea este evidentă: nu mai aleargă copiii din Timişoara? Desigur, odată cu emanciparea socială şi diversificarea preocupărilor cotidiene, precum şi datorită insidiosului mod de inoculare a cultului personalităţii şi a ideii de a dobîndi cît mai mult cu cît mai puţin efort, procese de manipulare puse pe roate de mass-media şi ale căror susceptibile ţinte sunt chiar copiii, e şi foarte greu să-ţi mai găseşti resursele de automotivare pentru a aborda un sport atît de dificil ca atletismul.

De ce să mai „alergi de nebun” cînd totul este atît de la îndemînă? Nintendo, Iulius Mall, casting şi Românii au talent, Cinema City, şi aşa mai departe. Dar de ce aleargă oare atîţia şi atîţia copii din ţară, de la diverse alte cluburi, şi care au rotunjit participarea la naţionalul din Bucureşti? În mod cert nu „de nebuni” şi nicidecum pentru că ar fi mai puţin sofisticaţi. În fine…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Kerstin Cristea (CSS Lugoj), aur pe ţară! Timişoaraaaaa, exişti?

  1. opasasiiarasa spune:

    Domnule antrenor sau redactor cu ce va ajuta sa luati o medalie la campionatele nationale de copii sau juniori 3 sau chiar 2 ca normal ca la aceste varste fragede e foarte usor de a avea o medalie dar asta nu inseamna ca e si o performanata mai ales ca toti copii acestia de care ati amintit poate ca intr-un singur an vor disparea sau mai sigur ca la varsta cand ar trebuii sa se afirme si sa inceapa o cariera in sport se lasa sau nu mai sunt capabili(plictisiti). Dorim pentru Timis rezultate de la jun2 in sus nu in jos si mai ales la seniori sau tineret un prag la care majoritatea nu mai ajung(nu mai pot, plictisiti sau PLAFONAT). Mai exista oare seniori in timis care sa faca performanta…?? Unde sunt acestia….??

    • hertha spune:

      Programul „normal” la varsta asta frageda e cam asa: zilnic 8-15 scoala,16-18 antrenament,ajungi acasa cam la 18,30. E foarte usor ptr copil sau chiar junior 2. Daca faci performanta se pune intrebarea de ce ai facut-o ca doar se gaseste careva sa spuna si treaba asta. Important e sa faci de la tineret-seniori,pana atunci stai cu nasu pe mess. Acolo cel putin nu te plictisesti. Te apuci de la 20 de ani( ca atunci trebuie) mai ai norocul sa prinzi o olimpiada,mai vii si cu o medalie ptr Timis in buzunar,si hop te trezesti somer ptr ca Timisul tot nu stie ce sa faca cu medaliatii fie ei la copii sau seniori. Deci nu e bine nicicum,de ce sa se bucure cineva de vreo performanta fie ea si la copii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 36

 


Ultimele articole din categoria Atletism: