Natalia Dragoş, trei recorduri la Bucureşti pentru CSŞ Lugoj

Natalia Dragoş, o atletă junioară din generaţia 2009 pregătită la CSŞ Lugoj de profesorul Adrian Vrudnik, a stabilit la Bucureşti, în întreceri pe plan naţional, 3 noi recorduri pentru gruparea şcolară de pe malurile Timişului.

Sezonul atletic în sală este în desfăşurare iar capitala ţării a găzduit la sfârşitul ultimei săptămâni din ianuarie Campionatul Naţional de Juniori sub 16 ani şi U18, respectiv Cupa RMA, concursul organizat de Federația Română de Atletism în parteneriat cu RMA în sala Ion Soter adunând la start 733 de sportivi, dintre care 307 la feminin şi 426 la masculin, de la 119 cluburi, printre care şi CSŞ Lugoj.

În culorile căruia Natalia Dragoş a repetat bunele evoluţii din ultimele sezoane, după ce, iniţial, în seriile probei de 60 de metri junioara a fost descalificată pe motiv că nu şi-a făcut apelul dinaintea cursei. Dat fiind că a fost o greşeală de arbitraj, a fost reprimită în concurs, alergând singură şi reuşind calificarea în finală cu o performanță de 8 secunde şi 11 sutimi, record personal.

În finala probei de 60 de metri, Natalia Dragoş a obținut locul 2, cu performanța de 7.97s, nou record al grupării CSŞ Lugoj la categoria U16 (anii 2008-2009), locul I fiind ocupat de Ana-Maria Dogan (născută în 2008), de la CS Dinamo București, în 7.89s.

Duminică, Natalia Dragoş a concurat la 60 de metri garduri, în serii, şi a obținut timpul de 9.35s – alt record personal, în finală clasându-se pe locul 2 cu performanța îmbunătăţită de 9.08s – echivalentă unui nou record pentru CSŞ Lugoj. 

Junioara timişeancă a fost întrecută de Iva Ivanova Deliverska din Bulgaria, sportivă născută în 2008 care a înregistrat 8.81s la 60 metri garduri.

Natalia Dragoş a mai obținut în plus locul secund şi la 200 de metri, cronometrată fiind în 26.56s – record personal dar şi nou record al grupării CSŞ Lugoj, locul I fiind cucerit de Daria Maria Vrînceanu, născută în anul 2008, o sportivă cu dublă legitimare la CSŞ Bacău şi CSM Bacău, care a înregistrat 25.62s şi care este de urmărit.

La categoria superioară de vârstă U18, a anilor 2006-2007, Timeea Costa (n. 2007) a obținut locul 2 la 60 de metri în 8.08s – record personal la două sutimi de secundă de ocupanta primei poziţii.

Timeea Costa a obţinut și locul 5 la 200 de metri în 27.65s, departe de recordul ei personal, și locul 7 pe 400 de metri.

Colega sa de generaţie Dana Cazacu (n. 2007) a obținut locul 8 la 60m, locul 9 la 200m, în 29.81s – record personal, şi locul 4 la săritura în lungime. Ionas

Altfel, Cristina Ionaş – născută în anul 2008, Ştefania Florea şi Ariana Florea – din generația 2009 au concurat în probele de 200 şi 400 de metri şi au izbutit rezultate promițătoare, realizând recorduri personale în întrecerile în care au concurat.

Iar sezonul atletic indoor de sală continuă. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport juvenil și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = cinci

 


Ultimele articole din categoria Atletism: