Profesorului Emil Grozescu, o reparație morală cu întârziere din partea Timișoarei. Și invitat de miercuri pe vineri la decernarea titlului de Cetățean de Onoare

În cele din urmă, după ce a sfeclit-o fără efect în privința atribuirii denumirii unei străzi din oraș în cinstea profesorului antrenor emerit Emil-Alexandru Grozescu, unul dintre cei mai notabili îndrumători din atletismul de pe Bega, Municipalitatea Timișoarei a hotărât luna trecută să-i decerneze titlul de Cetățean de Onoare, o reparație morală cu întârziere în condițiile în care personalitatea sportivă se apropie de 90 de primăveri, nici această reparație înfăptuită însă cum s-ar cuveni până la capăt, din moment ce octogenarul din generația 1933 a fost anunțat de miercuri pe vineri în privința datei decernării distincției, pas greșit în raport cu vârsta înaintată a venerabilului sufletist al arenelor.

La cât de mult și cu succes a activat ca antrenor Emil-Alexandru Grozescu în slujba atletismului local, peste o jumătate de secol, până la mijlocul deceniului abia încheiat, când s-a pensionat definitiv la peste 80 de ani, Primăria Timișoara ar fi putut înfăptui de o manieră potrivită și adecvată aceste demersuri ce nu implică aceeași sudoare precum cea consumată peste decenii de personalitatea sportivă în slujba imaginii și renumelui orașului în arena competițională nu doar internă, dar nici nu i-a atribuit la momentul oportun, mai vremelnic, titlul de Cetățean de Onoare, nici nu i-a lansat în timp util invitația de participare la festivitatea de decernare al cărui protegonist este. Ci cu numai 48 de ore înainte, aproape de pe-o zi pe alta…  

Hotărârea Consiliului Local în vederea decernării titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara profesorului antrenor emerit Emil-Alexandru Grozescu a fost luată luna trecută, în 10 decembrie 2019, și în baza unei adrese din 14 octombrie a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Timiș, Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara și Asociației Județene de Atletism Timiș, îndeplinită fiind astfel o obligație morală care se lăsa așteptată, în sensul recunoașterii și de această manieră a meritelor unei longevive personalități sportive a arenelor locale.

Reprezentant cândva al Timișoarei la Budapesta într-o echipă atletică de juniori a Banatului, ulterior CASUT, în 1952, sportiv cot la cot în lot cu regretata Iolanda Balaș, din 1961 antrenor în atletismul de pe Bega, mai întâi la Clubul Sportiv Școlar, apoi, din 1968, la CS Politehnica, alb-violeți de la care s-a și retras din activitate la mijlocul deceniului abia încheiat, prezent pentru două decenii, între 1981 și anul 2000, în corpul de antrenori ai lotului național. Cu un bogat palmares de 332 de medalii, dintre care aproape cincizeci la întreceri balcanice, șapte la Campionatul Mondial și cinci la Campionatul European, majoritatea în competițiile sub egida Federației Române de Atletism, dar și cu amintirile modelării unor atleți de talie internațională, multipla medaliată Mariana Stănescu, Maria Simeanu, Georgeta Gazibara sau Vasile Bichea, al nouălea sub îndrumarea sa în finala probei de 3.000 de metri obstacole a ediției din anul 1980, de la Moscova, a Jocurilor Olimpice de vară. Iar dintre ultimii săi învățăcei, deveniți ”tricolori” în noul mileniu, de exemplu Raymond Gulyas sau Constantin Mâneran.

Profesorul Emil Grozescu și fostul său elev Constantin Mâneran

La urma urmei, un firesc prinos de recunoștință din partea orașului pe adresa unor personalități care au înfăptuit ceva pentru Timișoara, doar că aleșii locului, cei care au între atribuții și responsabilități și asemenea demersuri pentru care sunt remunerați din banul public, nu par a fi foarte convingători în a pune șnur pe roate asemenea aspecte, cu atât mai importante pentru sufletul celor care își merită aceste distincții în condițiile în care cu certitudine n-au fost răsplătiți și susținuți ca atare în cursul activității depuse peste ani și cu sacrificii.

O victorie totuși pentru lumea sportului local, una ceva mai mare pentru mult încercatul atletism de pe Bega, gesturi însă doar normale, și care nu pot salva în schimb aparențele sau face uitat aspectul că arena timișoreană nu e sprijinită la nivelul la care ar fi cazul. Chiar și acordarea Titlului de Cetățean de Onoare unui venerabil sufletist al sportului are totuși darul de a reaminti că domeniul în cauză este unul de referință în capitala Banatului, și care ar trebui stimulat pentru șlefuirea gloriei sale de odinioară. Dacă notăm în schimb pe de altă parte că o asemenea recunoaștere în direcția lumii sportului a venit totuși de exemplu abia după decernarea aceluiași titlu pe adresa unui mult mai tânăr dezvoltator imobiliar de spații comerciale, orice alte comentarii ar deveni de fapt de prisos, punând într-o perspectivă mai realistă condiția neprielnică și marginală a arenelor locale în Timișoara, atât de injustă pe cât poate fi această postură.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Profesorului Emil Grozescu, o reparație morală cu întârziere din partea Timișoarei. Și invitat de miercuri pe vineri la decernarea titlului de Cetățean de Onoare

  1. Catalin spune:

    Un foarte bun antrenor, cum nu cred ca mai avem. Merita din plin recunoasterea si aprecierea noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = cincizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Atletism: