Propagandă de PR a UPT la puţine zile după pătrunderea cu trailerul şi depozitarea de containere pe pista atletică a Bazei I „Ştiinţa”, avariată la doborârea astfel direcţionată a unui stâlp de iluminat al terenurilor de minifotbal

Sporttim a consemnat pe 25 ianuarie heirupismul cu daune aduse infrastructurii sportive la abordarea ridicării tribunei terenului „Ştiinţa”, în sensul pătrunderii cu trailerul pe pista de atletism ce înconjoară gazonul şi amplasarea pe aceeaşi pistă a containerelor constructorilor, avariată prin direcţionarea doborârii unui stâlp de iluminat al terenurilor de minifotbal de la Baza I – UPT, iar toate aceste abordări n-au fost bineînţeles astfel efectuate doar de capul celor contractaţi, ci cu ştiinţa şi girul măcar unui (i)responsabil „dând verde” din Universitatea Politehnica Timişoara, care joi 1 februarie a ambalat frumuşel „deranjul” precum ştie mai bine şi se poartă, la modă, din vorbe şi în scris sub forma clasicelor „comunicate de presă”, diseminând sub titlul „Ample lucrări de modernizare la bazele sportive ale UPT” aceeaşi pură propagandă a exerciţiilor de Relaţii Publice cu toate „trâmbiţele” şi „trompetele” pledoariei prodomo activate, a se citi manipulare prin azvârlirea de praf în ochi, capitol la care instituţia de învăţământ superior din mediul universitar carpatin în cădere liberă excelează constant cu vârf şi îndesat după şablonul standard al limbajului de lemn gibono-corporatist.   

Faptele vorbesc însă de la sine iar un alt nedorit „episod” tocmai s-a derulat în dauna integrităţii infrastructurii sportive locale spre finele lunii ianuarie, tocmai din patrimoniul UPT, Sporttim consemnând cu titlul „Stâlp de iluminat al terenului de minifotbal de la Baza I – UPT, doborât pe pista de atletism a arenei <Ştiinţa>, avariată, pe care constructorii tribunei stadionului îşi plasează dispozitive de lucru” – articol care este accesibil la această legătură, dar bineînţeles că incompetenţa şi iresponsabilitatea inconştientă a celui ori celor din Universitatea Politehnica Timişoara care au „dat verde” unui asemenea tip de heirupism în construcţii au fost abil camuflate prin maşinăria de PR a instituţiei, care a metamorfozat penibilul situaţiei într-un nou prilej de trâmbiţare a laudei de sine, în acest caz despre „Ample lucrări de modernizare la bazele sportive ale UPT”, titlu contrastând bătător la ochi cu realitatea faptică obiectivă ce ţine de faptul că învechit este încet, încet de aproape 20 de ani şantierul „micii” săli „Polivalente” încă nefinisate nici în ziua de astăzi, adiacentă Bazei II – UPT.     

Sală lăsată deja de ani buni în bătaia intemperiilor, fără a-i fi construirea sa nici pe departe încheiată, predare la cheie în cazul căreia s-ar mai fi putut înţelege titluri impresionante şi înşelătoare precum „Ample lucrări de modernizare la bazele sportive ale UPT”, dar aşa, acest titlu al formelor fără fond, „Ample lucrări de modernizare la bazele sportive ale UPT”, este cât se poate de suspect lansat tocmai la câteva zile, taman acum şi precum nuca-n perete, după „deranjul” de pe pista atletică de la Baza I – UPT, intactă până la descinderea constructorilor, afectată după doborârea stâlpului cu pricina, iar în cele din urmă eliberată abia după oarece sesizări. 

Exerciţiu de PR efectuat tocmai pentru a camufla erorile de abordare de la Baza II – UPT, „baterea tobei” de către Universitatea Politehnica Timişoara fiind expusă conform propriului „comunicat de presă”, lapte şi miere despre „realizări cincinale”, când de fapt „mica” sală „Polivalentă” n-a fost adusă la stadiul de finisare în aproape 20 de ani. Ce mai modernizare!

Dar aşa-i când ziarişti au trădat breasla şi menirea jurnalismului de a informa obiectiv şi imparţial, sărind oportunist şi convenabil în barca mai comodă a creatorilor de conţinut laudativ şi implicit fals în favoarea pledoariei prodomo pentru instituţiile ori organizaţiile care i-au cooptat pentru a le înflori imaginea cu impresii care mai de care şi exerciţii de salvare a aparenţelor, capabili a distorsiona realitatea şi a supraestima, supralicita şi supraevalua absolut tot ceea ce ţine de activitatea entităţii angajatoare, aliniindu-se robotic ingratei „fişe a postului”, cea de „dezvoltator” de propagandă şi manipulare prin exerciţii de Relaţii Publice, totul pentru o slujbă mai călduţă la „statul în stat”, totul pentru o leafă. Şi e plin de ei în Timişoara şi-n general în ţară, înfigând îndesat şi-n şarje „comunicate” pline de preţiozitate pe gâtlejul presei dresate şi atrofiate la stadiul copy-paste. 

Asta-i realitatea, încremenită în timp cu anii în zona Bazei II-UPT, conform clişeului de mai jos, remis, paradoxal, tocmai de către UPT în calupul suportului fotografic la „comunicatul de presă”, pe când vorbele aceluiaşi comunicat, inserate şi mai jos, sunt praf în ochi din gama Public Relations, practicat la scară largă în Romania importatoare pe scară largă a tot ce-i mai toxic şi nociv din naţiile secularizate decăzute ireversibil de la stadiul mincinos de „exportatoare ale democraţiei” şi bineînţeles „dezvoltării şi civilizaţiei”. Halal minciuni!  

Şi iată ce le dezvăluie aşadar „stimaţilor jurnalişti” scrierea emanată de râşniţa PR a UPT, să te minunezi, nu alta, la ditamai „progresul ştiinţei şi tehnologiei”, al civilizaţiei şi culturii în regim de „dezvoltare”. Asta într-o societate tot mai îmbătrânită vremelnic şi îmbolnăvită prematur, ce mai contradicţie şi paradox! 

„Universitatea Politehnica Timișoara dispune de o bază sportivă cum nu mai are nici o altă universitate din România, iar sportul timișorean se identifică, de peste 100 de ani, cu Poli. Toți conducătorii Politehnicii au sprijinit mișcarea sportivă și și-au adus contribuția la dezvoltarea bazei materiale necesară susținerii acesteia. „Politehnica noului secol” presupune însă și întreținerea și modernizarea acestei baze, concomitent cu aducerea acesteia la standardele de astăzi.

Ample lucrări de modernizare la bazele sportive ale UPT

Universitatea Politehnica Timișoara dispune de o bază sportivă cum nu mai are nici o altă universitate din România, iar sportul timișorean se identifică, de peste 100 de ani, cu Poli. Toți conducătorii Politehnicii au sprijinit mișcarea sportivă și și-au adus contribuția la dezvoltarea bazei materiale necesară susținerii acesteia. „Politehnica noului secol” presupune însă și întreținerea și modernizarea acestei baze, concomitent cu aducerea acesteia la standardele de astăzi.

Stadionul Știința, inaugurat în 1928, ca bază sportivă a Politehnicii, va fi complet reabilitat, cu facilități moderne atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori.

Lucrările la proiectul futurist de modernizare a Stadionului Știința, de 10 milioane de euro, au demarat în 15 ianuarie 2024, după ce contractul a fost semnat în luna decembrie. Proiectul cuprinde construcția unei tribune cu o capacitate de 1.500 de locuri, o parcare etajată de 200 de locuri, printre care și 4 locuri pentru autocare și 18 locuri pentru persoane cu dizabilități, fiind prima parcare etajată din Timișoara în afara centrelor comerciale, 2 terenuri de minifotbal, vestiare pentru sportivi și arbitri, sală de conferințe, cabinet medical, cafenea cu terasă.

Terenul pe care se vor realiza construcţiile are peste 5.000 metri pătraţi, iar durata lucrărilor este de maxim 36 de luni.

Construcția propusă este dezvoltată între str. Traian Lalescu și terenul de fotbal existent, în curtea Bazei Sportive nr. 1 a Universității Politehnica Timișoara. Ca spații funcționale, la parter există o zonă de parcaje auto, iar în partea dinspre terenul de sport există o serie de funcțiuni ce îl deservesc: vestiare, grupuri sanitare, sală de conferințe, cabinet medical. Tot la nivelul parterului mai există o serie de spații tehnice. La etajul 1 va fi o zonă de parcaje auto, iar sub gradene sunt spaţii tehnice. La etajul 2 există doar parcaje auto și casa de scară centrală. La etajul 3 există două terenuri de sport, două vestiare care deservesc cele două terenuri și o cafenea cu spații anexă.

Arena dispune de pistă de atletism (tartan), tabelă electronică de marcaj și instalaţie de nocturnă.

Ample lucrări de modernizare au demarat și la Baza sportivă nr. 2 a Politehnicii, lucrări ce vizează bazinul de înot interior, unde s-au refăcut instalațiile, hidroizolația, finisajele interioare, sistemele de preluare perimetrală a apelor, terenurile sintetice, unde a fost refăcută infrastructura și a fost înlocuit covorul sintetic, au fost trasate marcajele, urmând ca în perioada următoare să intre în modernizare și terenul cu gazon natural, terenurile de tenis și împrejmuirea.

În ceea ce privește Sala Polivalentă, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici, urmând ca în cel mai scurt timp să fie trimiși la MInisterul Educației, în vederea aprobării. În prima jumătate a acestui an urmează să fie organizate licitațiile pentru lucrările care au mai rămas de executat: finisaje și amenajări interioare (parțial), finalizarea instalațiilor interioare și exterioare (parțial), amenajările exterioarecare cuprind zonele verzi, spațiile de parcare și edilitarele aferente.”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport sabotat, Sport Universitar și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = doi

 


Ultimele articole din categoria Atletism: