Semimaratonul şi crosul de 10 kilometri din cadrul Timişoara 21k SportGuru, duminică în zona centrală

A şasea ediţie a Timişoara 21k by SportGuru va avea loc duminică 9 martie 2025 cu startul şi sosirea în Piaţa Libertăţii, principala cursă a reuniunii atletice de alergare pe şosea fiind cea de semimaraton, pe 21,1 kilometri – SportGuru 21k, completată de crosul pe 10 kilometri – YoPRO 10k, cursa populară de 3 kilometri YoPRO şi una gratuită pentru copii cu vârste între 6 şi 12 ani.

Cea mai consistentă participare internaţională este asigurată de alergătorii din Serbia – 381 la număr, la start urmând a se alinia şi sportivi din Arabia Saudită, Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Kenya, Liban, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Tunisia şi Ungaria.

Traseul este unul totuşi fluent şi rapid iar proba de semimaraton are parte de asigurarea de către organizatori a unei echipe oficiale de paceri, ajutând alergătorii să-şi gestioneze ritmul şi dozeze energia.

Mai mult de 250 de copii se vor bucura de alergare în „Linde Kids Run”, cursele gratuite pentru cei între 6 şi 12 ani.

Timişoara 21k by SportGuru este organizat de Yolo Events în parteneriat cu Primăria Timişoara.

Sponsorul principal al evenimentului, SportGuru, este cel mai mare retailer de articole sportive specializate cu capital exclusiv românesc ce are în Timişoara al şaselea magazin al reţelei, pe lângă cele din Bucureşti, Cluj şi Braşov, prezent fiind pe piaţa de profil încă din 2010 şi propunându-şi să contribuie la dezvoltarea comunității alergătorilor. 

Asociaţia C.S. Yolo, creată în 2022 din pasiune pentru sport şi sănătate şi din dorinţa de a promova o viaţă echilibrată, încununând peste zece ani de experienţă în sfera sportivă în domeniile de marketing, retail şi organizare de evenimente, organizează evenimente sportive în mai multe colţuri ale ţării pe parcursul întregului an, la Bucureşti (Gerar la 2 februarie şi Yolo Jersey la 22 iunie), Timişoara (Semimaraton 21k by SportGuru – 9 martie), Cheile Grădiştei – Fundata (Carpathia Trails la 5 iulie) şi Transfăgărăşan (Transfier – 6 septembrie). 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = noua

 


Ultimele articole din categoria Atletism: