VIDEO. Show atletic la cea de-a 11-a ediție a International Golden Roof Challenge: Alina Rotaru, prima la Innsbruck

Innsbruck a găzduit în weekend o veritabilă demonstrație de măiestrie și performanță atletică la startul Golden Fly Series, www.goldenflyseries.com. Anunțând cea mai remarcabilă listă de concurenți de la lansarea acestui mult iubit eveniment stradal, care se derulează pe cea mai mare suprafață mobilă de desfășurare din atletism, show-ul a fost pe măsura așteptărilor, pe cât de anticipat, pe atât de entuziasmant. În condiții perfecte, performanțele de pe FlySwat au fost notabile.

Întrecerea feminină de săritură cu prăjina, introdusă în premieră în acest concurs, a fost excepțională iar favorita probei, numărul 1 mondial Fabiana Murer, din Brazilia, a fost capabilă să-și asigure mult râvnitul trofeu ”Șindrila de aur”, cu o săritură de 4,60 metri, urmată fiind pe poziția secundă de locul 2 mondial Lisa Ryzih. Deținătoare a recordului mondial de junioare, Alena Lutkovskaya, s-a clasat a treia cu o săritură de 4,40 metri în vreme ce favorita publicului local, Kira Grünberg, a trebuit să se mulțumească cu o săritură de 4 metri, ceea ce lasă loc de îmbunătățiri.

Punctul culminant al serii a fost marcat de proba de săritură în lungime. Tehnologia de măsurare cu laser cuplat la radar, concepută de Armin Margreiter și Fa. Medialas, a constituit o premieră mondială în atletism, limita ce trebuia depășită fiind marcată printr-o rază laser pe nisip. Iar audiența și competitorii au fost încântați de noua tehnologie și performanțele au fost excelente. Conceptul este utilizat și în săriturile cu schiurile, în Turneul celor 4 trambuline.

Competiția masculină a fost dominată de vice-campionul european Radek Juska, din Cehia, care a doborât recordul FlySwat cu o săritură de 8,15 metri, în fața medaliatului cu bronz suedez Andreas Otterling, cu 8,04 metri.

În întrecerea feminină, românca Alina Rotaru a fost în formă maximă și s-a impus cu o performanță de 6,72 metri, cu 2 centimetri mai puțin decât recordul personal, în fața vicecampioanei europene la categoria sub 23 de ani Krystyna Hryshutyna, cu 6,49 metri. Rotaru, o vicecampioană mondială de cadete în 2009 dar și la Jocurile Olimpice de tineret din 2010, care în 5 iunie va împlini 22 de ani, stabilea recordul personal de 6,74 metri în iulie 2014, la Pitești.

Favorita publicului local, recent încoronata campioană mondială de cadete la heptatlon Sarah Lagger, o austriacă în vârstă de numai 15 ani, și-a îmbunătățit recordul personal la un impresionant 6,18 metri, urcând-o pe locul 6 în ierarhia mondială la categoria U18.

Competiția masculină de săritură cu prăjina a fost în mâinile portughezului Edi Maia, cu o performanță de 5,50 metri, ieșind din concurs când n-a reușit să sară pentru a atinge baremul de calificare la Campionatul Mondial, 5,65 metri.

Campionul mondial de tineret Robert Renner a fost al doilea cu 5,40 metri iar eroul localnicilor, Lucas Wirth, și-a egalat recordul personal de 5,20 metri, atingând totodată baremul de calificare la Campionatul European U23 de la Tallinn.

Rezultatele complete, la http://www.goldenroofchallenge.at/grc/ergebnisse.html, iar informațiile detaliate despre competiția din weekend, la www.goldenroofchallenge.at. Fotografiile, oferite de PLOHE.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × = patruzeci

 


Ultimele articole din categoria Atletism: