„Imaginează-ţi să tragi la medalii de top şi trofee pentru Marea Britanie în timp ce eşti plătit sub nivelul salariului minim”, îşi încep Becky Grey şi Sonia Oxley consemnarea din partea BBC Sport pe seama statutului femeilor sportive în arena insulară, evidenţiind datele unui sondaj al BBC printre reprezentantele sexului frumos care concurează în regat, totul sub titlul „Studiul pe 2024 al BBC legat de elita femeilor sportive britanice: sportivele despre salariu, trolling, concediul de maternitate, sexism.”
Iar cifrele scoase astfel în evidenţă pot da de gândit, autoarele articolului bazat pe rezultatele sondajului întocmit de BBC între sportive de elită britanice subliniind în continuare că „ar putea suna surprinzător, dar se arată a fi realitatea cu care se confruntă unele femei care concurează la cel mai înalt nivel în sport.”
La obiect, mai mult de o treime din respondentele sondajului au mărturisit că au luat în considerare să renunţe la sport din cauza crizei costurilor cotidiene.
Iar mai mult de treisferturi dintre respondente au semnalat că sunt remunerate din sport cu mai puţin de 30.000 de lire sterline anula, mai bine de 4 din 10, adică aproape jumătate, câştigând sub 10.000 de lire anula, iar 6 din 10 mai puţin de 20.000.
Ori conform Oficiului Naţional de Statistică, salariul mediu anual în United Kingdom, aşadar raportat la Marea Britanie şi Irlanda de Nord, a fost în baza datelor din urmă cu nici un an, în aprilie 2023, de 34.963 lire sterline, pe când cel minim pentru o persoană cu vârsta de peste 23 de ani activând 35 de ore săptămânal, de 18.964 lire pe an, „cotă” peste care „sare” doar o minoritate dintre sportivele de elită din insulă.
Studiul dat publicităţii luni s-a bazat pe completarea sub acoperirea anonimatului a unui chestionar trimis de BBC unui număr de 615 sportive din 28 de ramuri, toate peste vârsta de 16 ani şi care concurează la nivelul senioarelor pentru ţara lor sau la cel mai înalt nivel competiţional inter-cluburi, acesta fiind al patrulea astfel de sondaj de documentare al difuzorului britanic pe marginea statutului cremei sportului feminin intern, după cele întocmite în 2013, 2015 şi 2020.
Una dintre sportive, care trage la calificarea la ediţia din 2028 a Jocurilor Olimpice de vară şi care a cucerit titluri mondiale la nivelul junioarelor, a mărturisit celor de la BBC Sport că „s-a gândit la renunţarea” la sport din cauza costurilor, dar „nu e gata să facă pasul”.
Respectiva a semnalat că salariul de bază într-o slujbă din domeniul de activitate pentru care a studiat la universitate ar fi mai mult decât dublu faţă de fondurile investite în activitatea sa sportivă, „şi nu te-ai gândi că sunt pe mai puţin decât salariul minim”, fiind remunerată cu 16.000 de lire anual. Şi adăugând că deşi ar fi cazul să se angajeze în paralel, ca o altă modalitate de încasare, impracticabilitatea e dată de programul de antrenamente: „Ar trebui să lucrez ore de noapte – dar n-ajungi să obţii medalii internaţionale dacă ai de făcut aşa ceva.”
În plus, a mai semnalat că actualul climat economic a făcut „dificilă” obţinerea de sponsorizări, referindu-se şi în termeni comparativi cu coechipierii de sex masculin, care, potrivit respondentei, par a obţine angajamente mai benefice lor „deşi performanţele sunt aceleaşi”.
Mărturisirile multiplei campioane a lumii n-au fost însă excepţia de la regulă ci şi-au găsit ecoul în remarcile altor sportive care au răspuns în scris chestionarului, una fiind citată astfel: „Oricât de mult este în creştere profilul sportului feminin, în ramurile mai mărunte sponsorizările sunt în descreştere şi fac mai dificilă supravieţuirea chiar şi cu rezultate de clasă mondială şi ierarhizări de top 10 în lume.”
O altă sportivă a semnalat că efectuează 5 slujbe în paralel pentru a-şi asigura fondurile în vederea practicării sportului, iar o alta a dezvăluit că n-a reuşit să obţină contracte de sponsorizare în perioada de început a carierei sale sportive deoarece n-avea un fizic de „bikini modelling”.
Interesant, doar 6 respondente au semnalat că au venituri din sport cifrate între 100.000 şi 500.000 de lire sterline anual, iar numai şi numai două de peste o jumătate de lire pe an, dar absolut niciuna de peste un milion.
Iar asta, drept remarcă de încheiere din această parte sud-estică a Europei, în sportul unui stat din cercul G7, al naţiunilor puternic dezvoltate economic, ceea ce bineînţeles că nu înseamnă nici pe departe totul, căci viaţa reală nu se „traduce” în „creşterile” trâmbiţate de politicieni prin intermediul papagalului mediatic, ci în percepţia net mai obiectivă a omului de rând de la „firul ierbii”, nu doar un cetăţean britanic realist folosindu-se în noul mileniu de vorbele „suntem o ţară de lumea a treia cu pretenţii de superputere” pentru a reliefa mai exact starea de fapt răsfrântă implicit şi asupra practicanţilor lumii arenelor.
