Şi românii sunt asaltaţi tot mai intens şi masiv de nocivitatea „păiănjenişului” interferenţei undelor electromagnetice – contaminare cât se poate de reală, pe cât de subtilă e, ignorând în general în necunoştinţă de cauză efectele toxice ale acestora, cu caracter direct, indirect sau latent debilitant pentru organism şi starea de bine a acestuia, dar şi tot mai mulţi oameni conştientizează pe de altă parte implicaţiile în timp ale stării de fapt, adoptând măsuri ca atare.
Una având succes în rândul copiilor şi juniorilor, mai exact între sportivii atleţi convocaţi de CS Athletics Timişoara pentru un stagiu centralizat de pregătire de vară cu durata de 13 zile, chiar 21 pentru unii dintre ei, Raymond „Mr. Atletism Timişoara” Gulyas impunând ca singură condiţie de participare renunţarea în acea perioadă la aparatul mobil personal, ceea ce adolescenţii au încuviinţat, ba mai mult, după primul interval, când a fost să le fie puse din nou la dispoziţie „telefoanele”, să refuze a le prelua în folosinţă.
„Experiment” reuşit pe post de exemplu de succes dinspre arena sportivă juvenilă în favoarea binelui societal şi la urma urmelor a… vieţii în sine, fireasca normalitate a traiului „curat” din alte vremuri fiind cu certitudine serios perturbată făr-a prinde chiar de veste şi de interferenţele cât se poate de detrimentale organismului uman dinspre tehnologiile „noii (a)normalităţi” a mileniului 3.
Au existat bineînţeles şi excepţiile care confirmă regula, precum în mai toate cele lumeşti, cu puncte de vedere pro şi contra, iar 3 sportivi n-au fost de-acord a accepta respectiva condiţie şi n-au participat la cantonament, dar în mare măsură solicitarea din partea antrenorului Gulyas a avut ecou în rândurile elevilor săi, drept semn cât se poate de bun.
Sunt studii de specialitate peste studii de specialitate despre efectele negative de tot felul induse de produse uzuale ale atotputernicei industrii a telecomunicaţiilor în rândul maselor, la nivel individual şi colectiv, bineînţeles pedant camuflate în spaţiul public pe fondul lobby-ului acestui puternic sector profitabil de pe „piaţă”, iar concluziile fără echivoc ale studiilor sunt accesibile la o mai atentă cercetare de documentare, însă iată că tot mai mulţi semeni din generaţii mai tinere reacţionează pozitiv în masă în sensul de a boicota subtil pe bună dreptate „mărul otrăvit”.
Şi sunt într-atât de multe „mere otrăvite” în imensul coş mereu reumplut de către „sistemul” interesat pentru deversarea sa în direcţia utilizatorilor de produs şi ai „consumatorilor de divertisment”, încât interferenţa undelor electromagnetice constituie doar o picătură în oceanul poluării reale şi nu inventate pe adresa omenirii, cu cei din „noile valuri” drept principale ţinte ale urzitorilor ingineriei sociale în derulare în sensul înregimentării încă „de mici” a „cumpărătorilor de mâine” pe liniile a ceea ce este o tacită condiţionare psihologică la „stilul de viaţă” croit majorităţii de către o minoritate „ştiind mai bine” acel presupus „bine” al semenului.
Pentru două săptămâni, chiar 3, un intuitiv antrenor de succes din atletismul bănăţean a adoptat iniţiativa „detoxifierii” electromagnetice a elevilor săi sub forma sugestivă a readaptării acestora traiului natural, firesc şi normal de-altădată, iar lăsând la o parte acele prime două zile de acomodare prin ceea ce se numeşte „criza de vindecare” – cât reacţiile iniţiale sunt negative iar şi adolescenţii s-au manifestat nu în largul lor în absenţa propriilor aparate mobile, ulterior… pofta a venit… mâncând iar colectivul s-a simţit tot mai bine laolaltă şi în plan individual în absenţa acelei surse nocive de contaminare.
S-a redescoperit în grup şi-n… joacă puritatea naturaleţii fireşti a traiului la prima vedere mai „simplu” dar de fapt mai profund şi împlinit pe pământ, acel pământ dăruindu-ne absolut totul, nu şi mură-n gură înţelepciunea de-a discerne între bine şi rău.
Rău aruncat în ultimele zeci de ani sub masca prefabricată a celor mai bune intenţii, ochindu-i pe noii „consumatori de produs” în sensul dezobişnuirii lor de cele mai fireşti şi plăcute dintre îndeletnicirile vieţii de odinioară prin a-i „antrena” în rol de dependenţi ai „rătăcirilor” pe post de „înlocuitori”.
„Sistemului” plasator de produse cu nemiluita i-ar surâde lărgirea masei dependenţilor pe pilot automat de achiziţionarea şi utilizarea de varii utilităţi, printre care şi tehnologii drept rod al progreselor cercetării şi ştiinţei, iar cu cât mai mulţi „zombies spălaţi pe creier” în rol de idioţi utili îndoctrinaţi condiţionării psihologice la noile inginerii sociale – precum i-ar percepe urzitorii din culise ai tentaţiilor de tot felul, cu-atât mai uşor ar deveni în timp controlul prin supraveghere al subiecţilor săi.
Ţine de oameni şi de-a lor voinţă măsura în care acceptă manipularea în masă pe liniile condiţionării psihologice la „noua normalitate” a ingineriilor sociale în masivă şi perfidă derulare, iar semne bune că voinţa semenilor poate fi exercitată în grup parvin tocmai dinspre principalii vizaţi ai experimentului la scară mondială de „zombificare” a omului pe calea spre transumanism, trasată prin prefabricare de o minoritate extremă a unor de-a dreptul psihopaţi şi cu-adevărat „haters” disimulaţi ai celor mulţi, principalii vizaţi fiind fără doar şi poate tocmai tinerii.
Adesea văzuţi unul lângă altul, în grup, dar de fapt mai separaţi ca niciodată, fiecare cu propriul aparat şi absorbiţi în respectiva „relaţie”, forţându-şi vederea, periclitându-şi neuronii şi postura coloanei vertebrale – între-atâtea şi-atâtea imperceptibile efecte negative, dar mai ales pierzând pe vecie preţioase secunde ale interacţiunii umane de căpătâi.
Unii tineri sportivi n-au mai fost în ultimele săptămâni disociaţi în „celulele” lor, pe relaţia om – aparat, ci au gustat farmecul minunat al împărtăşirii laolaltă a bucuriei vieţii în forma sa mai pură, naturală şi firească, un câştig nespus pe viaţă şi pentru divinitatea din fiecare.
Li s-a pus la dispoziţie, pentru folosinţa în comun, un singur aparat cu taste – în mod cert mai puţin nociv şi oxidant pentru organism prin prisma interferenţelor undelor electromagnetice, disponibil apelurilor trebuincioase şi în general strictului cu adevărat necesar, nu „tocării neuronilor” unor fiziologii abia în formarea lor spre maturizare, şi cărora cu-atât mai mult le sunt total nerecomandate respectivele tehnologii mai avansate, iar junii atleţi chiar au găsit motiv de amuzament în „arhaismul” unui „telefon” de generaţie mai veche.
Iar faptul că „Mr. Atletism Timişoara” a avut clarviziunea dar şi capacitatea de-a trece la acţiune pe seama unui asemenea aspect delicat în actualul aşa-zis „stil de viaţă”, şi anume de dezvăţare măcar şi pentru o vreme a tinerilor sportivi de dependenţa detrimentală lor de tulburătorul „al meu”, „al meu”, „al meu” – al meu iPhone ori tot tacâmul, inducându-le o benefică detoxifiere temporară, dovedeşte că Gulyas are în arsenal necesarul pregătirii pentru performanţă dar şi viaţă al elevilor săi într-un mai semnificativ spectru lărgit, substanţial şi profund.
Un bun exemplu de succes realmente de urmat, generând un nespus plus unor tineri în pregătirea lor pentru viaţă.
Şi sub forma unei „tabere” de antrenament din acest punct de vedere pentru acel moment absolut inevitabil şi implacabil, oricât de scurt va fi cu caracter temporar, când „scurtcircuitul” reţelelor şi tehnologiilor, aruncând parţial sau nu numai omenirea „în umbră”, îi va panica în aceeaşi măsură pe cei în necunoştinţă de cauză precum îi înfricoşa în 2020 proba de microfon a testării reacţiei maselor prin intermediul „sperietorii” aşa-zisului „virus” ca pretext al ulterioarei aşa-zise „vaccinări”.
