În timp ce pe ecranul inserat în pagina I din Sporttim mai puteţi încă revedea în întregime transmisiunea livestream de aseară a celei de-a XIX-a ediţii a Golden Roof Challenge – tradiţionala întrecere de sărituri în lungime şi cu prăjina din centrul istoric al capitalei Tirolului, din cadrul circuitului atletic Golden Fly, mai jos puteţi accesa şi rezumate video ale evenimentului inclus în premieră de forul mondial IAAF în Turul Continental al World Athletics (WACT), ceea ce le-a oferit celor 22 de săritori de pe 4 continente posibilitatea de a aduna puncte pentru calificarea la Campionatul Mondial de atletism de anul acesta de la Budapesta respectiv la ediţia pariziană din 2024 a Jocurilor Olimpice de vară. Ocupanţii podiumurilor celor 4 probe, câte două la masculin şi feminin în săriturile cu prăjina respectiv în lungime, precum şi rezumatele video din Austria.
Foto: Golden Fly Series 2023
S-au propulsat spre victorie pe pista mobilă amplasată pe artera pietonală „străjuită” la capătul ei de emblematicul edificiu cu acoperiş aurit şi înţesată de mii de iubitori ai sportului atletic neamţul Markus Rehm, triumfător şi în trecut aici şi deţinător al recordului mondial la săritura în lungime la nivel paralimpic, Agate de Sousa din Sao Tome şi Principe în proba feminină la lungime, respectiv nord-americanul Fritsch şi italianca Borgnini la săritura cu prăjina.
La masculin, Clayton Fritsch s-a înălţat peste ştacheta ridicată la 5,71 metri, depăşindu-şi compatriotul Matt Ludwig, care s-a „oprit” la 5,61m, Luke Winder având aceeaşi reuşită la a doua încercare.
La feminin, ierarhia a fost decisă pe baza numărului încercărilor ratate, în condiţiile în care primele 3 clasate s-au înălţat peste ştacheta ridicată la acelaşi nivel de 4,11 metri, victoria revenindu-i italiencei Giulia Valletti Borgnini, urmată de Yana Hladiychuk şi Sonia Malavisi, tot din Italia.
La săritura în lungime, Agate De Sousa (Sao Tome şi Principe) s-a impus cu o reuşită de 6,70 metri, Ese Brume din Nigeria urmând-o îndeaproape cu o săritură de 6,67 metri, Quanesha Burks ducând bronzul peste Atlantic, cu 6,63 metri.
La masculin, Markus Rehm (Germania) s-a propulsat spre succes încă de la prima săritură, de 8,50 metri, provocându-l astfel pe campionul mondial din 2019 Tajay Gayle din Jamaica, fără replică şi limitat la 8,05 metri, urmat de Isaac Grimes (SUA) cu o săritură în lungime de 7,79 metri.
REZUMATELE VIDEO
Săriturile cu prăjina
Săriturile în lungime