Zi de zi pe podium la București. Acum pe același, la 800 de metri: Bălan cu record personal și Hojda

Ultima zi de concurs din etapa finală a Campionatului Național al Federației Române de Atletism rezervat juniorilor 1 în sezonul de sală a adus alte medalii acelorași tinere timișorence care au țâșnit în prim-plan. Cristina Daniela Bălan a izbutit un record personal în proba de 800 de metri, fiind urmată pe podium de mai tânăra sa colegă junioară 2, Andreea Raissa Hojda.

Timișorencele, două locuri pe podium la 800 de metri

Timișorencele, două locuri pe podium la 800 de metri

 

Bălan, pregătită la LPS Banatul și CS Athletics de Raymond Ioan Gulyas, a reușit cel mai bun timp al ei pe 800 de metri indoor, a doua în 2:11,06, urmată pe 3 de Hojda, cu timpul de 2:12,63. Proba a fost adjudecată de Diana Elena Bogoș, atleta din generația 1999 alergând pentru LPS Vaslui și CSM Onești, care a încheiat în 2:10,93. De notat că a patra clasată, Andreea Neagu, tot din generația 1999, cu dublă legitimare la CSȘ Ploiești și CSM București, a fost cronometrată cu 2:16,70, la peste 4 secunde în urma lui Hojda, startul la 800 de metri fete fiind luat de 25 de concurente.

Bălan și Hojda au fost implicate ulterior în reuniunea finală de la București și în ștafeta celor de la LPS Banatul, pentru proba feminină de 4×400 de metri constând în de 4 ori câte două tururi, timișorencele încheind cu timpul de 3:46,79 într-o alcătuire și cu mezina Alexa Țimbotă, din generația 2003, respectiv Melissa Andreea Bolkis (n. 2000), Bălan fiind cea mai experimentată din cvartetul de pe Bega, din generația 1998, pe când Hojda e din generația 2001.

Timișorencele s-au clasat pe locul 5, după ștafetele de la LPS Cluj, CSȘ Ploiești, LPS Brașov și CSȘ Viitorul Cluj, din 11 formații la start, două din partea prahovencelor. Clujencele s-au impus în 3:37,62.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Atletism: