Ediția 2021 a Belgian GP este cea mai scurtă cursă din istoria Formulei 1: trei tururi, în spatele safety car-ului

”Marele Circ” a revenit după pauza de vară, cu etapa din Belgia, de la Spa-Francorchamps, pe unul dintre cele mai frumoase circuite din calendar. Localizat la poalele Ardenilor, Spa este sinonim cu vremea schimbătoare, care poate de asemenea varia în diverse zone ale circuitului. Ceea ce s-a întâmplat și anul acesta…

Vremea și-a pus amprenta asupra calificărilor, ultima secțiune fiind întreruptă în urma unei spectaculoase ieșiri în decor a lui Lando Norris, din fericire fără urmări asupra pilotului de la McLaren.

 
 

Max Verstappen a reușit al şaselea pole position din acest sezon, însă vedeta calificărilor a fost George Russell (Williams), care a reușit să obțină a doua poziție pe grila de start, chiar în fața campionului en titre, Lewis Hamilton (Mercedes).

Ploaia a dat peste cap și cursa, al cărui start a fost amânat cu 25 de minute. Iar după turul de formare și un al doilea care a contat în cursă, ambele în spatele safety car-ului, cursa a fost oprită, steagul roșu obligând pe toată lumea să revină pe pit line. A urmat apoi o lungă așteptare, în speranța îmbunătățirii condițiilor meteo.

 
 

Cursa s-a reluat după mai bine de trei ore, însă iarăși doar pentru două tururi, parcurse în spatele safety car-ului. Suficient însă pentru a acorda puncte, conform prevederilor regulamentare pentru astfel de situații.

La capătul celei mai scurte și, în același timp, uneia dintre cele mai stranii curse din istoria Formulei 1, Max Verstappen și-a trecut în cont a șasea și cea mai facilă victorie din actualul sezon. George Russell a urcat pentru prima oară în carieră pe un podium de F1, tripleta din frunte fiind completată de Lewis Hamilton.

 
 

Clasament piloți: 1. Lewis Hamilton 202,5 p., 2. Max Verstappen 199,5 p., 3. Lando Norris 113 p.

Clasament constructori: 1. Mercedes 310 p., 2. Red Bull Honda 303 p., 3. McLaren Mercedes 169 p.

După cum notează 24auto.ro, următoarea cursă este programată pe 5 septembrie, în Olanda, la Zandvoort.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: