Formula 1, Canada. Max, egalul lui Ayrton la numărul de victorii

Ploaia a fost prezentă și în weekend-ul de cursă de la Montreal, mai ales sâmbătă, în timpul calificărilor. Pentru Max Verstappen (Red Bull), Marele Premiu al Canadei a fost un nou prilej de a-și conoslida poziția de lider în campionat.

Calificările au fost influențate de ploaie, ultima parte fiind extrem de dificilă. Max a obținut un nou pole, el fiind urmat pe grilă de Fernando Alonso (Aston Martin), în timp ce piloții Mercedes au ocupat a doua linie a grilei de start, în ordinea Hamilton – Russell.

În timp ce Verstappen a defilat din nou, în postura de lider autoritar, cel mai spectaculos duel a fost cel pentru poziția a doua, dintre Hamilton și Alonso. Acesta a constituit principala atracție, pe toată durata cursei.

Lupta celor doi a fost pigmentată și de o situație controversată, la prima intrare la boxe, sub safety car, când cei de la Mercedes au fost acuzați de unsafe release. Însă dincolo de toate, Alonso a fost mai rapid și s-a menținut fără probleme în fața britanicului.

Cu acest al 41-lea succes, Verstappen l-a egalat pe legendarul Senna la numărul de victorii în F1 și a bifat reușita cu numărul 100 pentru Red Bull Racing.

Ferrari a avut o strategie cu o singură oprire la boxe, ceea ce nu i-a ajutat prea mult. Scuderia și-a plasat piloții imediat în spatele podiumului, la capătul unei curse care a fost, din nou, mai degrabă una mediocră.

 
 

Clasament piloţi: 1. M. Verstappen 195 p., 2. S. Perez 126 p., 3. F. Alonso 117 p.

Clasament constructori: 1. Red Bull Honda 321 p., 2. Mercedes 167 p., 3. Aston Martin Mercedes 154 p.

După cum notează tot 24auto.ro, următoarea etapă este programată pe 2 iulie: Marele Premiu al Austriei, la Spielberg.

 
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: