Formula 1, Mexic: Record pentru Max Verstappen, cu 14 victorii într-un sezon

Cu trei curse rămase de disputat și cu cele două titluri mondiale deja adjudecate, finalul sezonului 2022 în Formula 1 este, practic, unul fără miză. Și totuși, cursa din Mexic a contat foarte mult pentru eroul local Sergio Perez (Red Bull), implicat în duelul cu Charles Leclerc (Ferrari), pentru poziția secundă în ierarhia piloților.

Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în calificări, reușind să obțină al șaselea pole position din acest sezon.

Olandezul a fost urmat pe grilă, în mod oarecum surprinzător, de piloții Mercedes, George Russell completând prima linie. Perez a fost abia al patrulea la start, din cauza unor probleme electrice la monopostul său.

Mult mai modești au fost cei de la Ferrari, cu Sainz pe 5 și Leclerc pe 7, între care s-a intercalat Valtteri Bottas (Alfa Romeo), care astfel a furnizat surpriza calificărilor.

Cu o strategie cu o singură oprire, Max Verstappen s-a impus de o manieră categorică, la capătul unei curse fără un istoric deosebit. Campionul mondial a stabilit astfel un nou record, de 14 succese în cadrul unui sezon.

Hamilton a reușit un meritoriu loc doi, însă fără să fi amenințat vreun moment supremația olandezului. Perez a completat podiumul și a adunat puncte prețioase în duelul cu Leclerc, pentru locul secund în clasamentul piloților.

Puncte importante a acumulat și Mercedes, în tentativa de a prinde din urmă Scuderia Ferrari, în întrecerea constructorilor.

Clasamente la zi

Piloți: 1. Max Verstappen 416 p., 2. Sergio Perez 280 p., 3. Charles Leclerc 275 p.

Constructori: 1. Red Bull 696 p., 2. Ferrari 487 p., 3. Mercedes 447 p.

Următoarea cursă, penultima din 2022, după cum notează tot 24auto.ro, este programată pe 13 noiembrie, în Brazilia, la Sao Paulo.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: