Formula 1, Ungaria. Max, conform așteptărilor

Formula 1 a revenit în actualitate după o pauză de două săptămâni. Runda a 11-a, Marele Premiu al Ungariei, s-a disputat în acest sfârşit de săptămână, pe circuitul Hungaroring de lângă Budapesta.

După doar 10 curse, cei de la AlphaTauri au decis să reunuțe la serviciile tânărului pilot olandez Nyck de Vries (28 de ani), fiind nemulțumiți de prestația acestuia. Înlocuitorul lui pentru restul sezonului este mult mai experimentatul Daniel Ricciardo (34 de ani).

În calificări s-a testat un regulament nou în privința tipurilor de pneuri utilizate. Septuplul campion mondial Lewis Hamilton (Mercedes) a furnizat surpriza, reușind primul pole după aproape 20 de luni. El a fost secondat pe prima linie  a grilei de start de liderul la zi și campionul en titre Max Verstappen (Red Bull). A doua linie a fost monopolizată de piloții McLaren, Lando Norris și Oscar Piastri.

Pentru Hamilton acesta a fost al 104-lea pole-position din carieră şi al nouălea pe Hungaroring, circuit pe care britanicul are deja opt victorii la activ.

Pe un circuit recunoscut pentru dificultatea cu care se realizează depășirile, esențial pentru scenariul cursei a fost ce urma să se întâmple în primul viraj de după start. Din păcate pentru el, Hamilton a avut un start foarte modest, fiind depășit atât de Verstappen, cât și de cei doi piloți de la McLaren.

În schimb, pentru Max a fost o nouă cursă în care a dominat de la start la finish, reușind a 12-a victorie consecutivă pentru Red Bull. El a fost urmat la o distanță respectabilă de cei de la McLaren, care au confirmat revirimentul din ultima perioadă și au încercat să își claseze ambii piloți pe podium. Însă Sergio Perez le-a stricat planurile și, plecat de pe 9, a recuperat foarte mult și a reușit să termine al treilea, după Lando Norris. Hamilton a trebuit să se mulțumească pe poziția a patra, în fața lui Oscar Piastri.

Clasament piloţi: 1. M. Verstappen 281 p., 2. S. Perez 171 p., 3. F. Alonso 139 p.

Clasament constructori: 1. Red Bull Honda 452 p., 2. Mercedes 223 p., 3. Aston Martin Mercedes 184 p.

Următoarea cursă, conform 24auto.ro, este programată pe 30 iulie, în Belgia, la Spa (cu sprint).

 
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 7

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: