Neaga şi Ciurescu înving pentru CS Dumbrăviţa la Supermoto

Din nou victorie pentru piloţii motociclişti de la C.S. Dumbrăviţa, cu două clasări pe prima treaptă a podimului, prin Vlad Neaga (11 ani) şi Ionuţ Laurenţiu Ciurescu (18 ani), şi un loc trei obţinut de Bogdan Covaci (16 ani) la Arad, unde, în ciuda vremii neprielnice, fanii supermoto au fost alături de concurenţi, iar adolescenţii timişeni şi-au continuat seria victoriilor la indigo, începută acum o lună.

Programată iniţial la Bacău, etapa a II-a din Campionatul Naţional de Supermoto 2011 (CNI SM) s-a desfăşurat în final tot la Arad, pe circuitul Las Vegas, unde, pe o vreme capricioasă, Vlad Neaga a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria de Juniori Supermoto, clasa 85 cc., pe aceeaşi motocicletă Honda CR 85. În formă excelentă, câştigând ambele manşe, el a obţinut victoria detaşat, distanţându-se cu lejeritate de al doilea pluton de concurenţi.

Tot pe prima treaptă a podiumului a urcat şi Ionuţ Laurenţiu Ciurescu, care a câştigat secţiunea Scutere până la 70 cc., pe o Yamaha Aerox. De această dată, scuterul său, bine pregătit, nu i-a pus nici o problemă tehnică, aşa cum se întâmplase anterior în calificări, prin urmare ambiţia şi curajul l-au determinat să câştige cursa.

Folosindu-se de experienţa etapei trecute, debutantul Bogdan Covaci a terminat al treilea cursa, la categoria Supermoto 3, pe Honda CR F 250. A făcut o cursă frumoasă alături de piloţi cu multă experienţă iar pregătirea intensă din ultima lună şi-a arătat roadele.

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = opt

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: