Pilotul timișorean Mircea Samuil atacă un nou titlu în Campionatul Național de Raliuri

La finalul acestei săptămâni va debuta o nouă ediție din Campionatul Național de Raliuri, organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS). Pentru pilotul timișorean Mircea Samuil, competiția vine cu o serie de noutăți, dar și cu obiectivul declarat de a cuceri cel de-al treilea titlu consecutiv la clasa 12.

Start în noul sezon din Campionatul Național de Raliuri. Pilotul timișorean Mircea Samuil atacă un nou titlu la clasa 12

Noul sezon vine cu noutăți pentru Mircea Samuil, campion național în 2019 (la Rally 2), 2020 și 2021 (la NAT 12) în competiția organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS). Timișoreanul va face echipă cu Călin Maier, copilot cu o vastă experiență în Campionatul Național de Raliuri, acolo unde a concurat în trecut alături de Bogdan Stanoiev și Bogdan Cuzma. Samuil va concura pentru al treilea sezon consecutiv pe un Audi A3 2.0 Tdi, căruia i-a adus îmbunătățiri la motor și suspensii.

Nu mai puțin de 77 de echipaje s-au înscris pentru prima etapă a noului sezon – Raliul Maramureșului. Etapa va însuma 138,35 km, din care 3,80 de km vor fi parcurși de echipaje pe macadam, în cadrul unei probe speciale noi.

„Ne așteaptă o competiție de anduranță mai mult decât de sprint, iar anul acesta s-au înscris foarte mulți concurenți noi în campionat, cu mașini mult mai bune. Obiectivul va fi să apărăm titlul național, dar suntem conștienți că provocarea va fi cea mai mare de până acum”, a declarat Mircea Samuil.

„E un raliu foarte diversificat, caracterizat prin probe speciale foarte diferite – de la trasee foarte înguste, chiar printre case, la trasee mai largi, cum sunt cele din Pasul Gutâi. Fiind prima etapă în noua formulă, o provocare va fi să mă adaptez cu noile setări ale mașinii și cu noul copilot”, a mai spus pilotul timișorean.

În 2019, Mircea Samuil a revenit în competițiile oficiale după aproape un deceniu de pauză. În palmaresul pilotului timișorean mai figurează mai multe titluri județene și regionale.

Ediția actuală din Campionatul Național de Raliuri, organizat de FRAS, va fi a patra consecutivă pentru el și e realizată cu ajutorul partenerilor: Aronia Charlottenburg, Goya Residence, MAD Turbo, Snap Vet, Healling Hub.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: