Pilotul timișorean Mircea Samuil revine în fruntea ierarhiei generale la clasa NAT 12, după Raliul Argeșului

Raliul Argeșului a adus o nouă victorie de etapă pentru Mircea Samuil, la clasa NAT 12, din Campionatul Național de Raliuri Betano. Cu un nou copilot, George Marinescu, Samuil a început etapa a treia cu gândul la revenirea în fruntea ierarhiei, poziție de pe care coborâse după locul 3 de la Raliul Harghitei.

Se părea că socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea de pe șoselele argeșene, din cauza unor probleme la suspensii, însă intervenția rapidă în service, coroborată cu o bună manevrare a Audi-ului din ce în ce mai responsiv la setările noi de la începutul sezonului i-au ajutat pe cei doi să recupereze și să încheie prima zi pe locul doi în ierarhia clasei.

Evoluția a continuat în cea de-a doua zi, când cuplul Samuil-Marinescu a reușit să urce pe prima poziție, profitând și de abandonul tehnic al echipajului care încheiase prima zi în postura de lider. În ciuda unor probleme la ultima probă specială, în care a avut parte și de o răsucire pe traseu, ceea ce le-a pricinuit și o întârziere de 15 secunde, echipajul timișorean a reușit să încheie etapa în fruntea clasamentului, ceea ce le-a permis și revenirea în fotoliul de lider în ierarhia general a clasei NAT 12.

Suntem bucuroși că am obținut această nouă victorie, pe un traseu spectaculos, cum e cel de pe Transfăgărășan. Am avut parte de condiții prielnice, cu o vreme foarte bună. Au fost câteva probleme de supraîncălzire a motorului, dar le-au avut toți concurenții, așa că nu avem niciun motiv să ne plângem. Cea mai dificilă probă a fost urcarea de 27 de kilometri spre Lacul Vidraru, dar inedită a fost și proba de recunoaștere, din cauza urșilor care își făceau apariția pe marginea șoselei. De altfel, mașina noastră s-a și ales cu câteva zgârieturi de la unul din ei”, a spus Mircea Samuil.

Următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano va avea loc în județul Suceava. Raliul Bucovinei e programat pentru weekendul 17-18 iunie.

Participarea lui Mircea Samuil la Raliul Argeșului a fost posibilă cu sprijinul partenerilor: Aronia Charlottenburg, Goya Residence, MAD Turbo, Snap Vet, Healling Hub.

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 4

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: