Simone Tempestini, la un singur titlu de recordul lui Titi Aur

Echipajul format din Simone Tempestini și Sergiu Itu (Skoda Fabia Rally2 Evo) a câștigat categoric ultima etapă a sezonului 2022, în campionatul intern de raliuri, TESS Rally Brașov 2022. Astfel, pentru al cincilea an consecutiv pe prima poziție în clasamentul general la final de sezon, Tempestini a ajuns la titlul cu numărul 7, egalându-l pe legendarul Ludovic Balint și fiind la doar unul singur de recordul lui Titi Aur.

Pe locul 2 la general a venit Sebastian Barbu, la 01:18,5 de câștigător. Barbu se bucură acum, pentru al doilea an consecutiv, de titlul de vicecampion național.

Podiumul TESS Rally Brașov 2022 a fost completat de echipajul local Andrei Gîrtofan – Doru Vraja (Skoda Fabia Rally2). Gîrtofan jr se poate lăuda cu primul său podium general la finalul unui sezon, încheind tot pe 3, dar totodată și-a adjudecat și titlul la asfalt.

Tempestini a devenit, la Brașov, pentru a șaptea oară, în ultimii 8 ani, campion național absolut. În acest moment, în fața pilotului de doar 28 de ani mai stă doar recordul lui Titi Aur, cu 8 titluri, performanță atinsă în 2006.

Anul 2022 în Campionatul Național de Raliuri Betano a fost și anul în care a luat de cele mai multe ori startul în etapele naționale pentru a-și asigura titlul absolut, luptă dată până în ultima etapă contra lui Sebastian Barbu. Pe o Skoda Fabia Rally 2 Evo (macadam) și un Porsche 997 GT3 (pe asfalt), avându-l în dreapta pe Sergiu Itu, Tempestini a câștigat 6 raliuri, a încheiat o dată pe 2 și în alte două rânduri a abandonat din cauza problemelor tehnice. S-a impus detașat în Harghita, Sibiu, Bacău, Iași Cluj și Brașov.

Dintr-un total de 88 de probe speciale în acest sezon de raliuri, Tempestini a câștigat 56, având un procent de 63,6%, însă dacă luam în calcul doar probele în care a concurat în Argeș (abandon PS1) și Bucovina (abandon PS8), atunci pilotul clujean ajunge un procent de 73%. Procentul este unul impresionant, dar nu este cel mai bun din cariera lui Tempestini, care înregistra rate de succes spectaculoase și în 2018 (80%), 2019 (89%) și 2020 (87%).

În acest moment, Titi Aur este deținătorul recordului de cele mai multe titluri în Campionatul Național de Raliuri Betano, nu mai puțin de 8 cucerite între 1995 și 2006. Pe 2 se află, la egalitate, cu câte 7 titluri, Ludovic Balint (1981-1993) și Simone Tempestini (2015-prezent). Tempestini a ajuns la această performanță la doar 28 de ani, cu primul titlu câștigat pe când avea doar 21 de ani, în vreme ce Aur a devenit pentru prima oară campion la 32 de ani, iar Balint când împlinise 33 de ani. De precizat însă faptul că Balint și-a pierdut viața într-un accident de circulație la apogeul carierei sale, în 1994, după ce câștigase titlul său cu numărul 7.

Tempestini a ajuns la cinci titluri consecutive, începând cu sezonul 2018, toate fiind câștigate alături de copilotul Sergiu Itu. Doar Titi Aur a avut o serie consecutivă mai bună, cu 6 succese, câștigând în fiecare an între 1997 și 2002, însă atât cu Dumitru Boboescu (1997, 1998, 1999, 2000), cât și cu Silviu Moraru (2001, 2002).

După succesul de la Brașov, Tempestini a ajuns la al 39-lea succes într-un raliu din Campionatul Național de Raliuri Betano (de menționat la Transilvania Rally 2018 a încheiat pe 2, dar câștigătorul nu concura în CNR Betano), dintr-un total de 52 de curse în care a luat startul din 2015 și până în prezent. În 24 dintre ele l-a avut în dreapta pe același Sergiu Itu, de 8 ori a câștigat cu Marc Banca copilot, iar șapte ori cu Dorin Pulpea. Sursa: FRAS

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: