„Să ne bucurăm că mai existăm, aşa ni se tot spune de la Minister, dar sportul de performanţă de aici a plecat şi dacă dispar cluburile acestea şcolare, e mort sportul în România”. Sunt în biroul directorului CSŞ1 Timişoara, iar plumburia eventualitate zugrăvită de noul numit, Corneliu Paşcalău, contrastează puternic cu stăruitoarea strălucire a unui porţelan din încăpere, cu înscrisurile flotilei nipone de kaiak-canoe sprint la J.O. de vară 2012, în frunte cu numele unui „principal” Head Coach, Octavian Ispas, dar mai ales cu revenirea în carne şi oase pe Bega a coordonatorului japonezilor la Eton Dorney: „Noi întărim astfel tradiţia iar la Jocurile Olimpice nu ştiu cîte Cluburi Sportive Şcolare din ţară au avut 3 foşti componenţi: pe Bogdan Mada, Vlad Cotuna şi Diana Bulimar, medaliată, pe care n-am fost în stare să o păstrăm şi a fost nevoită să plece pentru că nu i-am plătit un 300 de lei pe indemnizaţie…”
Corneliu Paşcalău (stînga), noul director numit al CSŞ1 Timişoara, şi Adrian Durlă, fostul director interimar
Revenirea acasă a coordonatorului ambarcaţiunilor asiaticilor la regata olimpică londoneză precum şi întărirea poziţiei celor din kaiak-canoe în sportul timişorean prin transformarea unei desfiinţate ramuri de badminton în cadrul aceluiaşi CSŞ1, nu pot fi decît foarte benefice, însă ne-am reunit pentru ca directorul Corneliu Paşcalău şi colaboratorul său Adrian Durlă să explice şi argumenteze ceea ce doreau a puncta drept urmare la reacţia „sufletului” badmintonului timişorean, antrenorul Ştefan Nyari, publicată recent în cotidianul nostru sub titlul http://sporttim.ro/badminton/soc-css1-timisoara-desfiinteaza-o-sectie-etalon-in-plin-sezon, pe seama dispariţiei sportului la fileu dintre secţiile grupării din Amforei 4: „Nu suntem noi de vină că fosta directoare Tamara Savu nu s-a interesat cu adevărat de continuitatea secţiei de badminton după pensionarea dumneaei iar în ultimul an n-a venit nimeni să se înscrie la concurs…”
Continuînd, după ce s-au completat într-un glas în a semnala că „din anul 2008 nimeni nu mai este director prin concurs la cluburile din Timiş şi toţi suntem numiţi în funcţie de către Inspectoratul Şcolar, deci suntem interimari”, Paşcalău şi Durlă au explicat încă din capul locului că problemele acutizate recent şi curmate prin desfiinţarea secţiei de badminton îşi au rădăcinile şi neajunsul în „neglijenţa” predecesoarei Tamara Savu, conform etichetării puse de fostul şahist campion de juniori al judeţului Timiş în ´77, ulterior jucător de categoria I, Paşcalău.
„La un moment dat, doamna Tamara Savu a avut şi două posturi pe badminton, cînd a plecat Octavian Ispas, dar n-a avut omul. Aşadar şi lipsa cadrelor specializate a fost cronică în badminton. Deci, nu este vina noastră… Anul trecut, cînd a încheiat ca director, fiind la pragul pensionării, i-am aprobat doamnei Tamara Savu să mai rămînă un an de zile, a mai primit în 2011 un an, ceea ce ai dreptul o singură dată, şi a continuat de-atunci să mai activeze la catedra de badminton a clubului. Dar noi i-am scos postul la concurs, era obligatoriu, conform legislaţiei, însă n-a venit absolut nimeni, căci trebuie să fii profesor de educaţie fizică şi sport cu specializare pentru un asemenea concurs şi adevărul e că nu prea există asemenea oameni…”, a început să explice Paşcalău, continuînd: „În sport, există Cluburile Sportive Şcolare, ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, alături de Liceele cu Program Sportiv. Există apoi cluburi departamentale, care sunt Cluburile Sportive Municipale, sub ANST dar oarecum tot ale Ministerului Educaţiei, iar acolo cei care activează pot fi chiar şi instructori, nu neapărat antrenori, pe cînd la CSS-uri nu pot fi numai antrenori. Aici trebuie să îndeplineşti condiţiile din învăţămînt”.
Octavian Ispas, din Head Coach al niponilor în kaiak-canoe sprint la Londra, în catedra de acasă, la CSŞ1
Mai mult, pentru a se face şi mai bine înţeles, Paşcalău a insistat prin a exemplifica cu propriu-i caz: „Eu, dacă nu făceam Colegiul de Antrenori, trebuia să părăsesc catedra. Dacă am dorit să rămîn în cadrul clubului sportiv şcolar, şi eram deja oricum antrenor emerit, a trebuie să fac Colegiul. Acesta este fenomenul educaţional care trebuie respectat. În sudul ţării s-au închis cluburile sportive şcolare, din cauza unor astfel de situaţii create…” Corneliu Paşcalău, în vîrstă de 54 de ani, dintre care ca profesor la CSŞ1, calculaţi şi Dumneavoastră, din 1990 încoace, a urmat amintitul Colegiu Naţional de Antrenori între 1999 şi 2002, obţinîndu-şi licenţa în Educaţie Fizică şi Sport după alţi 2 ani, moment în care era deja de mult şi bine absolvent al Facultăţii de Informatică, în 1985, precum şi antrenor emerit, tot de pe-atunci. Dar fără „Colegiu” şi licenţă, adio post, după spusele sale…
„Nu aveam absolut nimic cu Ştefan Nyari şi Corina Dan, din contră, i-am văzut cum lucrau şi cîtă pasiune puneau în activitatea lor de instruire în badminton, jos pălăria, erau cei mai buni, iar dacă ar avea fiecare club astfel de oameni, sportul ar fi foarte performant”, a continuat Adrian Durlă, marele dacă, impus de legislaţia MECTS, avînd de-a face în cazul celor 2 antrenori la fileu cu necesitatea existenţei în portofoliu a unor recunoaşteri şi specializări în baza cărora să aibă dreptul de a se înscrie la concursul pe post. „Tamara Savu, ca directoare, a avut o bună colaborare cu cei 2 antrenori, dar la noi n-a figurat în scripte nici Nyari, nici Corina Dan, ci era Savu, ori ca să fie în primul rînd o secţie viabilă, conform Ministerului, trebuie să aibă două posturi. Pentru că e clar că de unul singur nu poţi să lucrezi şi cu începători, să-i antrenezi şi pe intermediari, dar şi avansaţii… De exemplu antrenorul Ioan Boici se va retrage peste 2 ani de la secţia de gimnastică artistică masculin, dar fiecare şef de catedră şi director trebuie să se îngrijească de acest aspect, al continuităţii. Ne gîndim cu toţii în acest sens! Iar Tamara Savu trebuia să se gîndească la viabilitate în primul rînd, adică trebuia să aibă o secţie, ceea ce înseamnă minim 2 posturi. Ori acum doar s-a desfiinţat un post, nici nu existau două, deci de fapt nu era o secţie…”, a continuat foarte vehement Paşcalău, fiind completat de Durlă: „Trebuie să avem grijă şi la gimnastică ritmică, toate catedrele să fie minim cu două posturi. În 1989 de exemplu nu exista reşedinţă de judeţ care n-avea un CSŞ, precum şi alte localităţi, non-reşedinţe, pe cînd acum au mai dispărut, şi asta este de ceva vreme, de 3-4 ani, de cînd cu sistemul Bologna”.
Aşadar un fost director al CSŞ1, vreme de ani buni, nu s-a interesat de fapt cu adevărat de ceea ce se va alege de badmintonul de pe urma căruia îşi făcea intrarea cam acum un deceniu în această grupare şi de pe urma căruia era mai bine remunerat decît restul personalului…
Deşi a dispărut ca secţie a CSS1 Timişoara, după un deceniu, badmintonul rămîne cu mărturiile sale în clubul din Amforei 4: diplome şi trofee, cucerite cu sîrg. Cîteva expuse, 237 de podiumuri în total!
Se poate reliefa aşadar acum destul de limpede impostura unei ex-directoare care s-a folosit de fapt de talentul antrenorilor de badminton Nyari şi Dan, capabili de a magnetiza an de an multiple onoruri la nivel naţional pentru CSŞ1 dar care, indiferent de rezultatele lor, se situau permanent în aceeaşi imposibilitate de a accede la posturile acoperite doar pe hîrtie, şi de fapt doar unul dintre ele, datorită lipsei unei specializări, obligatorii pentru a fi admis la concurs. Cu alte cuvinte, teoria bate practica, rigiditatea legislaţiei ministeriale fiind cu atît mai evidentă cu cît, în cazul lui Ştefan Nyari, capacitatea sa de a genera medalii de aur, argint şi bronz prin instruirea oferită juniorilor lui CSŞ1 a fost deseori dovedită, iar în cazul Corinei Dan postura de director de comunicare în cadrul principalului for organizator de competiţii continentale, Badminton Europe, sugerează că ai avea la o adică o mai mare deschidere în afara graniţelor ţării decît în gîtuita birocraţie mioritică.
De fapt, privind spre cealălaltă vitrină, nu cu porţelanuri nipone, ci cu diplome şi trofee colectate de copiii şi juniorii lui Nyari şi Dan, te întrebi dacă pînă la urmă nu este cumva mai importantă instruirea în sine, pregătirea pentru competiţii, şi foarte bunele rezultate, adică practica pusă pe roate de acei antrenori fie şi fără trîmbiţatele specializări necesare, într-o ca şi nevinovată complicitate cu titulara din scripte, fie şi neantrenînd ci doar pozîndu-se generic la final cu tinerii urcaţi pe podium, decît asfixianta încorsetare cu legiferări croite tot de mintea umană, şi de fapt doar încurcînd, nu dezlegînd iţele!? S-ar mai putea spune că mai ales din naivitate, şi ţinînd la practicalitatea de a păstra aprinsă flacăra badmintonului, dovedită prin numărul medaliilor cucerite de badmintonişti în ultimii 4 ani pentru CSŞ1 (46 de aur, 24 de argint şi 26 de bronz la Naţionale, cu alte 141 la Cupa României!), şi rivalizînd de sus în club mai ales cu şahul şi oarecum cu kaiak-canoe, cei 2 antrenori mai mult i-au făcut jocul unei abile şi dezinteresate ca strategie de viitor ex-directoare, decît să-şi facă lor înşişi un favor, în cele din urmă fileul şi paleta dispărînd sub ape în Circumvalaţiunii.
Că salvarea a putut veni în acelaşi moment, prin deschiderea unei portiţe la CSM Timişoara, fără de care antrenorii şi mai ales copiii şi juniorii lor ar fi „rămas în aer”, poate fi pus pe seama unei potrivite conjuncturi favorabile, ceea ce nu înlătură însă senzaţia că ex-directoarea Savu n-a văzut în toţi acei ani, pentru club, mai departe decît propria sa retragere la dulcea pensie, respectiv că şi fără diligenţele şi buna sa credinţă în a perpetua tradiţia unei performante secţii, şi tot s-ar fi putut salva badmintonul la CSŞ1, asta dacă s-ar fi dorit înadins şi dacă ar fi să ne luăm după un P.S. în adresa formulată de Federaţia Română de Badminton către Ecaterina Andronescu, adăugat de mînă: „În 24 de ore am găsit 2 profesori: Mircea Solymosi, Denis Dehelean, cu specializare badminton”.
Atrăgîndu-le însă atenţia că antrenorii s-au simţit foarte lezaţi de aflarea veştii desfiinţării secţiei de badminton nu de la CSŞ1, unde activaseră vreme de ani buni, fie şi mai degrabă fictiv, doar de dragul acaparării de medalii pentru Timişoara, ci pe ruta ocolitoare, de la Federaţia Română de Badminton, Adrian Durlă a parat prin a menţiona că „domnul Nyari şi Corina Dan erau în biroul Decanului cînd îi explicam la telefon că am nevoie de profesori titulari cu specializare, şi nici ei nu sunt prin preajmă de ieri, de azi, să nu ştie toate aceste aspecte. De fiecare dată le-am spus că vom avea o problemă la 1 septembrie…”
Jumătatea plină a paharului este că, în ciuda desfiinţării secţiei de badminton la CSŞ1, „lucrul bun care s-a întîmplat este că la CSM Timişoara s-a mărit aria secţiilor, şi s-a făcut o prelungire la cea de badminton, avînd în componenţă jucători de tineret şi seniori, cu juniorii pe care îi preiau acum de la noi. Dar că nu am avut profesori cu specializare dornici de a continua după pensionarea fostei directoare, nu este vina noastră… Însă antrenorii Nyari şi Dan chiar pot continua acolo, la CSM Timişoara, chiar şi cu carnet de instructor. Noi, înainte de a desfiinţa secţia, l-am contactat pe directorul clubului Municipal, Lucian Reclaru, şi i-am explicat că juniorii şi copiii aceştia nu vor mai putea să ne reprezinte, şi doar atît, că vor mai avea un număr mare de medalii în palmares, şi o oarecare cheltuială în plus, dar nu cred că este atît de aprigă. Însă copiii rămîn în sistem, asta contează, şi oricum plecau cîndva la CSM…”
Adrian Durlă (38 ani), director interimar pînă la 31 august 2012, în anul scurs de la încheierea mandatului lui Tamara Savu, prin pensionare, iar actualmente membru în Consiliul de Administraţie, un profesor de Educaţie Fizică şi Sport cu specializarea gimnastică şi legitimat la CSS1 Timişoara din 1980, ca sportiv, iar din 1996 ca antrenor, a conchis că „n-am avut de ales în situaţia creată, în sensul că nu a existat continuitate, ceea ce ne-a obligat la transformarea acestui post, nefiind personal calificat”.
Tamara Savu, pozînd cu talentaţi juniori de la CSŞ1 ca Niemersheim, Olariu sau Ilin, la decernări municipale de final de an: unică în scripte, secţiile avînd de fapt nevoie de două posturi, ex-directoarea a asigurat continuitatea participărilor tinerilor din club, însă doar pînă la... retragerea sa. La care n-a predat ştafeta...
Astfel ne-a explicat ex-directorul interimar al CSŞ1 Timişoara, Adrian Durlă, fiind imediat completat de Corneliu Paşcalău, nou director al clubului, începînd cu 1 septembrie: „Înainte vreme, legile nu erau într-atît de restrictive, şi puteai avea şi o altă specializare. Şi astfel a venit fosta directoare Tamara Savu pe badminton, care a activat iniţial la Electrotimiş, unde fiinţa o secţie de badminton. Iar atunci cînd noi, de la CSŞ1, ne-am unit în 1999 cu Bega, care preluase badmintonul de la Electrotimiş, am moştenit-o şi pe ea, era în 2002. Nu avea specializare şi de aceea a colaborat cu Ştefan Nyari şi Corina Dan, pe care din păcate nu puteam să-i angajăm, unul fiind oricum prea în vîrstă, iar unul nu avea pregătirea necesară”.
Cei 2 au mai subliniat şi că „trebuie să şi doreşti să faci treaba asta, ori dacă pui în faţă interesul imediat, nu te angajezi la o asemenea activitate. A mai fost o fată, Grădinaru, cu specializarea badminton, prin 2006-2007, dar s-a dus acasă, la Lugoj. Am avut cîteva tentative, ca şi club, şi cu Străuţ, dar n-a stat decît o jumătate de an. Nu suntem noi de vină că nu s-a interesat cineva cu adevărat iar în ultimul an n-a venit nimeni la concurs. Dacă nu-l interesează şi nu vine la concurs… Este de fapt şi cazul lui Cristian Savu, fiul fostei directoare, care avea specializarea, dar…”
