Antrenorul timişorean Ştefan Nyari, nominalizat de sufletiştii din badminton la Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie

Sufletişti din badmintonul timişorean, foşti elevi şi actuali sportivi ai lui Ştefan Nyari, părinţi, colegi, prieteni şi cunoscuţi – iubitori ai jocului la fileu uniţi de-această pasiune, au iniţiat ca binevenită idee nominalizarea cunoscutului antrenor la Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie, lansat în 2010 de Fundaţia pentru Comunitate sub forma răsplătirii anuale a 10 profesori şi antrenori care au descoperit tineri talentaţi şi au avut grijă de ei la începutul carierei lor, cu un rol important în viaţa discipolilor, în viaţa tinerilor.

Iar antrenorul Ştefan Nyari chiar asta a şi reuşit din plin de decenii, lansând generaţii după generaţii de tineri badmintonişti timişoreni, şi povestea continuă…  

Ştefan Nyari, sufletul badmintonului timişorean, la un alt antrenament în „casa” sportului la fileu din oraş, sala fostului Liceu UMT

Încât o modalitate mai mult decât potrivită şi-n orice caz cât se poate de binevenită de manifestare a recunoştinţei şi aprecierii celor de la fileul timişorean a fost conturată de toţi cei care ştiu truda, pasiunea şi priceperea cu care Ştefan Nyari a îndrumat remarcabil paşii atâtor şi-atâtor copii în sportul cu rachetă şi minge, clădind caractere. 

Oportunitatea ivindu-se cu ocazia ediţiei din acest an a programului deja de tradiţie al Fundaţiei pentru Comunitate – remarcabil în sine, fără ca inimoşii iubitori şi practicanţi ai badmintonului din Timişoara, şi învăţăcei ai lui, să mai stea pe gânduri, dimpotrivă, dând Cezarului ce-i al Cezarului prin a-l nominaliza pe Ştefan Nyari la Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie. 

Şi chiar greu de identificat o mai inspirată nominalizare, Ştefan Nyari întrunind din plin toate atributele pentru a fi un „candidat” ideal.

Într-atât s-a zbătut sezon de sezon pentru asigurarea menţinerii cât mai ridicate a ştachetei pe care însuşi antrenorul o înălţa iniţial la un nivel greu tangibil de celelelte centre din România, încât nominalizarea aduce mai degrabă a gest simbolic, dar şi puterea simbolului are forţa sa.

Şi este semnificativă prin faptul că, în general şi comparativ vorbind, Ştefan Nyari a fost mult prea puţin apreciat cu-adevărat în comunitatea timişoreană, dar în schimb mult prea mult trecut cu vederea în raport cu binele în profunzime pe care l-a insuflat sportului local, încât măcar şi astfel, tot doar din lumea „ca o familie” a badmintonului de pe Bega, mică dar entuziastă, să vină prinosul de recunoştinţă cu balsamul unui gest reparatoriu.

Ce-i al antrenorului septuagenar, care la 17 decembrie a mai întors încă o filă a vieţii, a fost, este şi va fi pus deoparte, cei familiarizaţi cu badmintonul detectând expertiza cunoaşterii, împărtăşită neobosit de Nyari din momentul fiecărei noi selecţii, când alţi şi alţi copilaşi se apropiau de fileu, încât, adâncindu-se în mentorat, au zburat deja val-vârtej 35 de ani postdecembrişti din antrenament în concurs şi din cantonament în turnee, adăugaţi altora, predecembrişti, în care campionul de altădată devenea tânărul antrenor cu ardoarea de a şlefui viitori laureaţi pentru Timişoara.

Şi-ntr-atâţia a tot modelat, campioni de ieri deveniţi oamenii de succes de azi, încât, realmente şi fără exagerare vorbind, Timişoara i-ar putea ridica o statuie.

Şi nu-s deloc vorbe mari că Ştefan Nyari e între acei „eroi nevăzuţi” ai unei comunităţi, iar eroi sunt, conform definiţiei cuvântului, şi aceia care se disting printr-o abnegaţie deosebită în muncă ori în alte împrejurări grele, grelele împrejurări chiar bântuind pe alocuri badmintonul local, periclitat pe fondul neajunsurilor cronice ale infrastructurii sportive timişorene.

Dar mereu apărată fiindu-i cauza de către cel care i-a devenit implicit protector, inspiraţional şi din acest punct de vedere pentru învăţăceii săi, în clipe în care aproape sigur alţii ar fi cedat. 

Iar cei care l-au văzut şi îl tot văd cum „îi arde flacăra”, într-atât de mult încât, la greu, nu se sfia a pune mâna de nevoie şi pe mop pe suprafaţa de joc a încercatului badminton local, confruntat bineînţeles şi cu momentele sale de cumpănă, au iniţiat nominalizarea potrivindu-se ca o mânuşă conceptului Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie.  

Căci aici intervine idealul rol jucat de Fundaţia pentru Comunitate, iniţiatoare a programului anual, deschizând uşa manifestării recunoştinţei.

Iar până când Timişoara îi va răsplăti sudoarea cu o statuie în preajma sălii fostului liceu UMT unde a crescut generaţii şi generaţii de sportivi localnici, trofeul realizat de apreciatul artist Ioan Nemţoi, ca parte a Premiului Mentor, ar intra pe cele mai bune mâini, iscusite lângă fileu.

Mâini care indicau neabătut direcţia bine orientată pentru badmintonul de pe Bega – „Doar tot înainte!”, pe când „binevoitori” rătăceau că n-ar fi pentru toţi loc sub soare sau chiar îi dădeau peste degete.

Iar tocmai de-aceea s-a întrupat ceva de-a dreptul monumental în jurul lui Ştefan Nyari, prin tenacitatea sa rezilientă în timp de a se zbate cu toată fiinţa sa şi cu un fair-play făţiş şi nedisimulat pentru destinele unei ramuri cu puţină trecere în oraş, oricât de competitivă se dovedise deja a fi pe firul tot mai lung şi îngroşat al unei tradiţii chiar remarcabile.

Iar altruismul cu care a apărat interesele unui sport rampă de lansare a atâtor elevi chiar de 10 şi tocmai de exemplu la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” e nu doar admirabil, dar demn de o cauză mai bună. 

Şi-ar mai putea curge argumentele favorabile unui veritabil mentor care a fost prea prins să îmbine antrenoratul cu educaţia nu doar sportivă a elevilor săi, cufundat în activitatea sa, pentru a-i mai rămâne timp să culeagă şi aprecieri. 

Depreciativ în sine fiind prin predilecţia de a trudi fără preget în slujba badmintonului său drag, şi-a discipolilor săi, slujindu-i cum un părinte ar face-o, nu doar un antrenor.

Şi-a împlinit din plin chemarea vocaţională, excelând pentru Timişoara pe plan naţional şi fiind un făuritor din umbră de talente pentru reprezentativa „tricoloră” a României într-o disciplină „finuţă” din lumea arenelor, „finuţă” în sensul îmbrăţişării sale de tineri cu un potenţial intelectual binişor peste media existentă în sportul intern, dar pe cât de „finuţă”, pe-atât de tăioasă în replicile la fileu.

Şi poate că, pe cât de subestimat poate fi badmintonul de către necunoscători în raport cu dificultatea sa constatată în schimb cu… wow dinspre practicanţii neiertătorului tenis de câmp, pe-atât de trecut cu vederea a fost în general Ştefan Nyari în întregul Timişoarei, dar vorba-ceea, nimeni nu-i profet în ţara lui. Să fi activat spre exemplu în Danemarca, alta ar fi fost aprecierea, dar şi susţinerea de care ar fi beneficiat, însă împăcat poate fi că figuri proeminente din badmintonul continental ştiu că în vestul României e un competent şlefuitor de talente.

Există însă această şansă, răzbătând dinspre… Cluj prin Fundaţia pentru Comunitate, bine identificată de către semnatarii nominalizării lui Ştefan Nyari, pentru a-l aduce în lumina răspândită de Premiul Mentor.

Iar un mentor din plin triumfător moral e „Pişti”, cum i se adresează apropiaţii. Admirabil în gesturile mici care l-au făcut „mare”, şi i s-ar putea dedica de fapt o-ntreagă carte.

Termenul limită de nominalizare e 31 decembrie iar inimoşii badmintonului local au avut viziunea de a-l aduce în atenţia programului organizat de Fundaţia Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România, ai cărui premianţi din Timiş la ediţii anterioare au inclus şi sufletişti antrenori, şi anume Ligia Jicman din şah, câştigătoare a trofeului acum 10 ani, Dida Maria Ghiaţă din canotaj în 2015 iar regretatul profesor Ion Bădescu, din înot, în 2020. 

Sporttim a colaborat în toţi aceşti ani cu Fundaţia pentru Comunitate pentru a disemina binevenitele comunicate referitoare la programul Premiul Mentor, prefaţând perioada de nominalizare respectiv anunţând premianţii, iar ediţia în curs este cu totul specială prin a avea între nominalizaţi un sufletist antrenor „Jos pălăria!” dintr-un sport mai „mic” la prima vedere dar cu-o inimă uriaşă. Pusă pe tavă şi de sufletul pereche al lui „Pişti”, antrenoarea cu merite deosebite ca „mână dreaptă” a sa, Corina Dan, de la CSM Timişoara.

La longevitatea pe care a atins-o Ştefan Nyari în antrenorat, şi cu distincţiile care nu doar au umplut podul ci chiar au împins acoperişul spre înalturi, e printre giuvaierurile unei colecţii extrem de rare a Timişoarei sportive postdecembriste. 

Cu recunoştinţă şi admiraţie plecăm capul scoţându-ne pălăria, Maestre, Ştefan Nyari fiind „Mister Badminton” Timişoara întruchipat! Iar cei care au avut sclipirea gestului simbolic reparatoriu au sădit o sămînţă bună pentru o cauză meritorie.

Căci tocmai conştiinţa meritocraţiei trebuie regenerată din cenuşa deşertăciunii zilelor actuale, iar prin aprecierea lui „Pişti” Nyari meritocraţia ar fi împuternicită în drepturi depline la fileul Timişoarei.

Acesta ar fi un model de urmat, şi-ntr-atât de mult avem nevoie de exemple veritabile şi autentice ale valorii mentoratului. 

Un mentor în toată puterea cuvântului, mult mai mult decât un antrenor care a înălţat tineri deasupra fileului, propulsându-i pe o traiectorie câştigătoare în viaţă, pe urmele înălţării spre propria-i stea. 

Minge de meci adjudecată Magna Cum Laude de un „evergreen”. La mai multe cu sănătate mentorului zămislind alţi viitori campioni!

Corina Dan şi Ştefan Nyari, sufletul badmintonului timişorean, distinşi cu plachete de merit

*Sporttim prefaţa AICI la 12 decembrie 2024 actuala perioadă de nominalizare la ediţia din acest an a Premiului Mentor, conform comunicatului din partea Fundaţiei pentru Comunitate, ca parte a colaborării peste ani.