Capii de serie ai Internaţionalelor României, de la Timişoara, pe locurile 49, 57, 66, 85 şi 92 în ierarhiile Badminton World Federation pe cele 5 probe clasice de concurs

Sala „Constantin Jude” va fi sâmbăta viitoare pe vremea aceasta în febra celei de-a treia zile de întreceri din totalul de 4 ale Internaţionalelor României la badminton, competiţie reunind sportivi de pe 5 continente, ajunsă în găzduirea Timişoarei la cea de-a noua sa ediţie în actualul format dar în premieră în principala sală de sport a oraşului.

Federaţia Română de Badminton, organizatoare a evenimentului, în frunte cu timişorenii Animona Huţu – preşedinte şi Ştefan Nyari, vicepreşedinte al forului dar şi antrenor al grupării locale CSM Timişoara, a efectuat zilele trecute tragerea la sorţi a partidelor din cele 5 probe de concurs, tradiţionale badmintonului, şi anume simplu masculin, simplu feminin, dublu băieţi, dublu fete şi dublu mixt, ţinând cont de capii de serie ai categoriilor şi ierarhia valorică la zi a competitorilor.

Conform obiceiului, proba de simplu băieţi va reuni şi de această dată cei mai mulţi badmintonişti la start, 79, în frunte cu Misbun Ramdan Mohmed Misbun, din Malaysia, clasat pe locul 49 în ierarhia World Badminton Federation. Timişoara va fi reprezentată de 4 jucători, fraţii Mircea şi Radu Vasiu, Andreas Thiel şi campionul naţional la zi de seniori Marius Corciuc, dar întreg badmintonul românesc de încă 4 tineri sportivi, Ciobotaru, Cojocaru, Grădinaru şi Ică.

La simplu feminin s-au înscris 39 de sportive, cel mai bine plasată fiind Perrine Le Buhanic, locul 92 mondial, din Franţa. Timişoara o are la start pe Ariana Prodan, din ţară mai participând Prioteasa şi Ristea.

A treia probă ca şi consistenţă a particpării este cea de dublu masculin, cu 33 de echipe la start, dintre care 4 din România, neo-zeelandezii Kevin Dennerly-Minturn şi Oliver Leydon-Davis fiind cel mai favorabil plasaţi, pe 57 în lume la ora actuală.

24 de perechi s-au înscris la deblu mixt, în frunte cu Jakub Bitman şi Alzbeta Basova, din Cehia, locul 85 mondial. România are trei echipe la acest start.

În fine, 13 echipe vor alcătui tabloul competiţional al probei de dublu fete, în frunte cu Lorraine Baumann şi Teshana Vignes Waran, din Franţa, locul 66 în WBF, dintre care una din badmintonul autohton, Prioteasa – Ristea. Este de fapt unica probă în care localnicii n-au reprezentant.

Internaţionalele României vor începe joi, odată cu jocurile preliminare din calificări, pentru intrarea pe tablourile principale, şi se vor încheia duminică 16 martie, cu finalele celor 5 probe. Intrarea la eveniment este liberă.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 7

 


Ultimele articole din categoria Badminton: