CSM Timişoara, vicecampioană naţională pe echipe de seniori, după gazdele băcăuane

Cinci sportivi timişoreni, printre care surorile Andra şi Sonia Olariu, au contribuit la obţinerea celui de-al doilea loc pe podium pentru Clubul Sportiv Municipal în Campionatul Naţional pe echipe de seniori, disputat în weekend la Bacău.

11011221_797207810372381_8391174349036561822_n

 

Veteranul Florin Posteucă (foto; stânga), un multiplu fost campion naţional individual de seniori, precum şi Mircea Vasiu, surorile Andra şi Sonia Olariu, câştigătoare la rândul lor al Campionatului Naţional individual de badminton pentru seniori la feminin, şi Emanuela Avrămuţ (foto; în centrul imaginii) au luat în Moldova medaliile de argint cu CSM Timişoara, în întrecerea pe echipe de seniori.

Sportivii de pe Bega au pierdut de puţin în întâlnirile decisive cu gazdele băcăuane, învingând într-o partidă şi pierzând în patru, ceea ce a făcut diferenţa între obţinerea titlului naţional şi clasarea pe locul secund. În rest, CSM Timişoara a trecut cu 5-0 de cei din Galaţi respectiv Craiova.

Campionatul Naţional de seniori era prevăzut a se desfăşura cu 5 cluburi la start, însă Sportul Studenţesc s-a retras din competiţie.

Andreas Thiel, care urma să facă parte din lotul timişorean, a fost menajat, rămânând pe malurile Begăi pentru a trece peste o mică accidentare ce i-ar putea pune în pericol alinierea la startul Internaţionalelor de Badminton ale României, programate a începe joia viitoare, pe 12 martie, în sala „Constantin Jude”. Un forfait la start după data limită de declinare a participării, deja consumată, ar induce o penalizare pecuniară.

Până la competiţia internaţională de la Timişoara, badmintonul românesc mai programează la finele acestei săptămâni Campionatul Naţional pe echipe de 17 ani dar şi Campionatul Naţional individual U17, la Bucureşti, în sala CSŞ6.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× opt = 48

 


Ultimele articole din categoria Badminton: