O foarte sugestivă mostră a crizei sălilor de sport în Timișoara este oferită de neprielnica tot mai mare înghesuială în cea a Colegiului Tehnic Energetic Regele Ferdinand I, de decenii ”casă a badmintonului” pe Bega, unde se antrenează cei la fileu, dar mai nou gazdă a tot mai multor practicanți ai altei ramuri precum și liceeni ai altei instituții de învățământ. Bătăi de cap în plus așadar pentru cei din badminton, care, gazde fiind în fiecare martie în ”Constantin Jude” al celui mai mare eveniment anual sportiv din Timișoara, se simt nițel unghiuriți în propria bătătură din sala fostului liceu UMT, mai ales că prestează și rolul femeilor de serviciu în urma ”oaspeților”, caz al antrenorilor la fileu, vicepreședintele federal Ștefan Nyari, la ai săi 68 de ani și la aproape 40 de când devenea primul campion național neoficial, respectiv inginerul Corina Dan, ex-director de comunicare la Badminton Europe. I-am surprins în acțiune, cu mopul, dezvăluindu-ne în plus o altă și mai tristă dar neștiută fațetă a lumii arenelor locale, tot din zonă, cu care vom reveni în episodul II. Mai întâi despre…
… sugestiva mostră a deficitului de săli de sport din Timișoara. Sâmburele problemei în cazul îmbulzelii în ”casa badmintonului”, recondiționată încetul cu încetul dar cu mari eforturi în timp de către cei de la fileu, este puținul infrastructurii sportive de pe malurile Begăi. Din această cauză, efectele sunt multiple și vizibile cu ochiul liber la o trecere prin sala fostului liceu UMT, actualmente în incinta C.T. Energetic Regele Ferdinand I din strada Lorena.
Pe care antrenorii din badmintonul local, în frunte cu Ștefan Nyari, au recondiționat-o în timp bucățică cu bucățică, de la dușumelele speciale și până la geamuri, de la grupurile sanitare și până la elementele de decor, incluzând sugestive și simbolice clișee înrămate din istoria badmintonului timișorean și românesc, un leagăn al sportului la fileu în țara noastră, dar chiar și internațional, imagini răspândite pe toți pereții holului de acces în sală.
Fotografii dând de înțeles că refugiul badmintonului timișorean în sala colegiului ”Regele Ferdinand I” este un veritabil sanctuar al sportului cu rachetă și minge, la fileu. Îmbunătățită fiind, ”casa badmintonului” a ajuns în ultima vreme la mare căutare printre alți practicanți de sport din oraș, aspect despre care Sporttim mai semnala cam la ora lansării Academiei de Baschet BC Timișoara, la rândul ei vânând incinte disponibile și cam dând pe-atunci buzna în sala din strada Lorena, în ceea ce tindea să devină la vremea respectivă o situație jenantă.
E clar, în condițiile în care badmintonul timișorean ține anual cel mai performant eveniment sportiv de talie internațională din oraș dar are și proprii practicanți, pe grupe de vârstă și valorice, alcătuind unul dintre cele mai tari centre din țară, iar în plus este promotorul în România al excelentei inițiative cu rezultate ”Badmintonul în școli – Shuttle Time”, un proiect la nivel mondial, ar fi de preferat și firesc ca lumea celor la fileu de pe malurile Begăi să aibă exclusiv în folosință, pentru badminton, sala în care s-au tot antrenat și în anii în care incinta arăta mult mai roasă de vremuri.
De prisos de adăugat că președintele și vicepreședintele Federației Române de Badminton, Animona Huțu și Ștefan Nyari, sunt localnici, ceea ce ar conferi greutate în plus pledoariei sportivilor jucând cu mingi din pană de gâscă.
Doar că aici intervine paradoxul, pe fondul penuriei sălilor în oraș. Vicepreședintele federal, Ștefan Nyari, care în 17 decembrie va împlini 69 de ani, n-are de ales și face zilnic curățenie în ”casa badmintonului”, la datorie cu mopul și alte dotări, înaintea antrenamentului copiilor dar după descinderile pe parchet ale ”oaspeților”, mai multe grupuri și categorii. ”E munca noastră aici, noi am recondiționat cu enorme eforturi sala, și e locul nostru de decenii, dar este foarte necesar să facem mereu această curățenie și pentru că intră copiii, iată!, și ar inhala în cursul antrenamentului tot acest praf, mizeria adusă pe parchet. Noi ne respectăm locul și intrăm cu încălțămintea de schimb, adecvată badmintonului, dar nu și alții…”
Așa se-arată, la cât de mare este contrastul între o suprafață proaspăt curățată și ce rămâne după ”vizitatori”. Ecuația e simplă. Nu doar învățăcei ai Academiei de Baschet de la SCM BC Timișoara trec săptămânal pe-acolo, luni și miercuri între orele 17 și 18,30, după ce mărul discordiei inițiale se transforma într-o situație de compromis, ci mai nou și liceenii Colegiului Național C.D. Loga, în chirie la C.T. Energetic pe perioada reamenajării clădirii din zona centrală a renumitei unități de învățământ, zilnic în sala de sport între orele 8 și 14, precum și grupe juvenile de baschet de la CSȘ Bega, deținătoare a propriei săli în Circumvalațiunii, dar care trec aproximativ între orele 17 și 19,30 prin sala de pe Lorena, în zile de luni, miercuri și mai nou vineri.
Cu alte cuvinte, fluxul din alte direcții este continuu și în creștere, iar gazdele din badminton se simt tot mai asaltate. Mai ales în condițiile în care, în absența unor femei de serviciu, trebuie să-și țină ”casa” curată și după alții, dar au la rândul lor potențial de creștere la fileu, înfrânat de aceste bătăi de cap. ”Este de neînțeles să nu putem dispune în voie de sala pe care noi am recondiționat-o, ba din contră, alții să preia tot mai multe poziții, pe când tocmai noi, în badminton, prin programul Shuttle Time, avem o mare creștere a numărului practicanților și ne trebuie mai multe grupe. Unde și în ce intervale să le înghesuim? Iar noi trebuie să ne ocupăm să facem și curățenie, spălăm zilnic sala, și să vezi cum arată o sală după ce a fost folosită de alții! Azi arată chiar bine!”
Antrenorul Nyari detaliază prin a spune că ”există 4 grupe, de inițiere, cu foarte mulți badmintoniști începători, de avansați, de performanță și amatorii, care susțin indirect grupa de performanță. Ei bine, se pot amplasa 4 terenuri într-o sală, iar în condiții optime de antrenament se pot pregăti 16 sportivi, fiind OK cu încă 2-3 în plus. Dar când ai 30 este imposibil să efectuezi un antrenament bine organizat și am putea ajunge să fim constrânși să pregătim mai mulți laolaltă, din cauza lipsei pozițiilor. Așadar pur și simplu nu ne putem extinde, ba din contră, tot mai mulți din afara badmintonului au nevoie să vină aici…”
Că n-a prea putut pare-se altfel, badmintonul și-a deschis totuși ușa însă Nyari oftează arătând spre unul dintre panourile cu mesaje motivaționale ce înfrumusețau cadrul sălii de sport, panouri concepute și create de cei din badminton, actualmente avariate într-o magazie… ”Mă voi lupta și antrena pentru Timișoara mea!”
”Noi, în badminton, cu mingile noastre, n-aveam acum să-i facem așa ceva, nu l-am atins. Sunt panouri sparte iar cei din baschet spun că n-au făcut-o. Dar atunci cine și de ce!?! Căci arată chiar a rea intenție…”
Și mai mâhniți, antrenorii din badminton spun că problema neglijenței celor din alte sporturi vizavi de păstrarea curățeniei pardoselii sălii este generată tocmai de părinți ai copiilor baschetbaliști, plimbându-și nonșalant pașii în încălțămintea stradală la ora pregătirilor sub panouri ale odraslelor înscrise în Academie și dovedindu-se chiar neatenți față de menținerea în general a igienei în incintă. În plus, la un asemenea du-te vino, cu mai multe grupuri de practicanți, de la Academia de Baschet, de la CSȘ Bega și liceenii lui ”C.D. Loga”, nici de mirare că se mai și strică una-alta, de exemplu în grupurile sanitare, unul dintre robinete rămânând fără mâner.
Constatări la care lumea badmintonului se sesizează prin a remarca faptul că nu-și poate dezvolta într-un cadru propice, ca spațiu și timp, potențialul de creștere prin cooptarea tot mai multor învățăcei, dar că nici nu mai prea poate ține pasul ca întreținere și îngrijire a incintei, la cât de mare este rulajul.
Tineri timișoreni amatori de sport ajung așadar să se calce pe bătături din cauza unor mari fisuri sistemice în infrastructura de profil a orașului. Totuși, Ștefan Nyari se arată încrezător în ideea că Gheorghe Bloancă, învestit anul trecut director al Colegiului Tehnic Energetic ”Regele Ferdinand I”, a detectat strădaniile continue și cu anii ale celor din badminton la sala din incinta instituției de învățământ, sperând implicit într-o îmbunătățire a situației în beneficiul tuturora, practicanți ai sportului.
Descumpănirea celor din badminton ține și de faptul că juniori ai secției de baschet de la CSȘ Bega, care au în principiu propria sală în ”Mircea Albu” din Circumvalațiunii, au câștigat totuși poziții pe Lorena în actualul sezon, pe când, pe de-o parte, cei de la fileu n-aveau la nevoie aceeași trecere pe Amforei în cazul unor solicitări din trecut, iar pe de altă parte în bătătura celor de la ”Bega” ar mai fi la o adică timp și spațiu și pentru alte activități, de exemplu gen miuțe. Și-atunci, unde e dreptatea, se întreabă antrenorii din badminton.
Cu mopul în mână dar și arătând spre clișeele istorice din lumea badmintonului local, sexagenarul Nyari subliniază faptul că ”eu tare mult nu mai pot activa dar trebuie lăsat ceva aici, continuat și perpetuat, pentru tot ceea ce s-a făcut peste ani. Ar fi un ideal loc cu potențial de creștere pentru badmintonul timișorean, atât de important în România, atât de performant pentru orașul nostru peste ani. Dar nu în condițiile actuale de la sală. Suferim…”
Iar suferința ar fi și mai mare, cu ramificații în alte direcții, Nyari pomenind în acest sens de proaspătul participant pentru România la Campionatul European sub 19 ani, Daniel Popescu, licean al Colegiului Bănățean care a avut neplăcuta surpriză să constate că absențele acumulate pe parcursul implicării în competiția continentală din străinătate îi sunt nemotivate, adolescentul de exemplu cu 10 la fizică fiind trimis la plimbare ”să meargă la LPS Banatul”, îndemn citire lansat de un dascăl.
Probleme și probleme, când badmintonul ar trebui de fapt să înflorească zi de zi, la cât de bine a pus recent în scenă, ca o excelentă pledoarie pentru Timișoara, ”Romanian International 2016”, bifând cu succes săptămânile trecute cea de-a XVI-a ediție.
Iar dacă badmintonul ar fi lăsat să crească organic în ”casa” sa de decenii din strada Lorena, atunci sufletiștii de la fileu ar avea și o idee trăznet de regenerare la fața locului a infrastructurii sportive. Este vorba despre o bucățică de istorie a arenelor locale, puțin știută și oricum dată uitării sub bălării, dar în care cei din badminton văd… ”aur”. Însă poate că nu și mulți alții, ceea ce le-ar îngreuna tentativa.
Așadar, va urma…
* clic pe fotografie pentru mărire; una dintre imaginile înrămate din holul sălii, cu Ștefan Nyari, ”primul campion național neoficial al României – câștigător al TURNEULUI CAMPIONILOR, Reșița – 1979, 1982, 1983”; alta, cu ”PIONIERII BADMINTONULUI ROMÂNESC – de la stg. la dreapta: Kecskemeti Peter, Hallay Tiberiu, Korosi Francisc, Soltesz Francisc, Nyari Ștefan, Prodan Carmen, Șipoș Cristina, Roosz Roland, Călinescu Petru”.
