CSM Timișoara a cucerit două medalii de aur în probe de dublu prin Alexandra Soare la ediția din acest an a Campionatului Național de badminton rezervat categoriei sub 15 ani, colega sa de club Briana Herciu clasându-se a treia la simplu feminin dar și la dublu fete, împreună cu Diana Popescu, tot de la CSMT. Competițiile găzduite în perioada 27-29 octombrie de sala Clubului Sportiv Școlar 6 din București cu 99 de juniori și copii la start au inclus însă și probele de simplu ale categoriei sub 11 ani, în cadrul căreia Vlad Dehelean s-a situat pe locul 3 pentru CSU UVT Timișoara, Cristina Sîrbu (CSMT) fiind stopată în sferturi de viitoarea vicecampioană Denisa Muscalu.
În calitate de favorită numărul 2 la dublu feminin, perechea Carina Bălașa – Alexandra Soare a dispus în finală cu 2-1 la seturi de favoritele numărul 1 Denisa Stemate și Andra Stoica, în succesiunea 21-14, 18-21, 18-17, pe când la dublu mixt timișoreanca Soare a triumfat cu Mihnea Crăciun din postura de favoriți numărul 1, întorcând scorul la seturi în ultimul act cu favoriții numărul 2 Petre Comăneanu și Denisa Stemate, 17-21, 21-18, 21-13.
Timișorencele Briana Herciu și Diana Popescu pierdeau semifinala la dublu fete cu 10-21 și 18-21 în fața favoritelor numărul 1 învinse apoi în finală, Stemate și Stoica, pe când la simplu feminin Herciu a fost depășită în semifinale la 16 și 13 de Denisa Stemate.
Iată însă podiumurile medaliaților Campionatului Național U15…
Podium simplu masculin:
- Mihnea Crăciun (Sportul Studențesc București)
- Petre Comăneanu (CSS 6 București)
- Călin Turcu (ACS Armada Sud București) şi Bogdan Stoica (CSS 6 București)
Podium simplu feminin:
1. Carina Bălașa (CSS Onești)
2. Denisa Stemate (CSS 6 București)
3. Anamaria Şerban (ACS Aztek București) şi Briana Herciu (CSM Timişoara)
Podium dublu masculin:
1. Petre Comăneanu/Bogdan Stoica (CSS 6 Bucuresti)
2. Dragoș Gherasim/Mihnea Craciun (CS Siderurgistul Galați/Sportul Studențesc București)
3. David Drăghiciu/Călin Turcu (ACS Armada Sud Bucuresti) și Andrei Coman/Dinu Pandele (CSS 6 București/CSC Berceni Prahova)
Podium dublu feminin:
1. Carina Bălașa/Alexandra Soare (CSS Onesti/CSM Timișoara)
2. Denisa Stemate/Andra Stoica (CSS 6 București)
3. Bianca Popescu/Anamaria Șerban (CSS 6 București/ACS Aztek București) și Diana Popescu/Briana Herciu (CSM Timișoara)
Podium dublu mixt:
1. Mihnea Crăciun/Alexandra Soare (Sportul Studențesc București/CSM Timișoara)
2. Petre Comaneanu/Denisa Stemate (CSS 6 București)
3. Bogdan Stoica/Carina Bălașa (CSS 6 București/CSS Onești) și Bogdan Badea/Anamaria Șerban (CSS Onești/ASC Aztek București).
În paralel s-a derulat și întrecerea celor mai mici, la categoria de vârstă U11, ocupante ale podiumului probei de simplu fete fiind:
- Laura Constantin (CSS4 București)
- Denisa Muscalu (CSC Berceni)
- Tiana Ichim (CSS Bacău) şi Simina Turcu (ACS Armada Sud București)
Reprezentanta CSM Timișoara, campioana națională U9 de anul trecut, Cristina Sîrbu, și-a câștigat grupa, într-un concurs cu 26 de fete la start împărțite în 8 serii, și a trecut de optimile de finală, dar a fost oprită în sferturi de cea care a ajuns vicecampioană a țării, Denisa Muscalu.
Prezență timișoreană în schimb pe podiumul probei de simplu băieți, dintre 19 copii la start, împărțiți în 6 grupe…
- Luca Pandele (CSC Berceni)
- Cosmin Dumitrescu (CSC Berceni)
- Vlad Dehelean (CSU UVT Timişoara) şi Andrei Culea (CSS6 București).
Fotografiile…
1. Vlad Dehelean și Cristina Sîrbu; 2. Vlad Dehelean pe locul 3 la U11
Și fotografii inclusiv ale celor de la sub 15 ani…
1. Fetele U15 și U11
2. Alexandra Soare
3. Alexandra Soare si Carina Bălașa
4. Echipa de U15
5. Briana Herciu
6. Briana Herciu și Diana Popescu
7. Alexandra Soare și Mihnea Crăciun
*clic pe imagine pentru mărire