GALERIE FOTO 2. Finala de simplu băieți: Pannawit Thongnuam (Thailanda) – Patrick Bjerregaard (Danemarca) 2-0 (21-17, 21-13) la Romanian International 2016

A treia în ordinea cronologică a finalelor de duminică dar prima între europeni și asiatici, disputa de simplu băieți între favoritul numărul 1 al probei, din Thailanda, și un scandinav venit din calificări și situat cu 229 de poziții în ierarhia Badminton World Federation sub oponentul său a oferit scoruri absolut identice pe seturi celor din primele două ale jocului precedent, de la simplu feminin, deznodământul survenind tot după 72 de puncte. Iată fotografii realizate de Mohamed Awad în ultimul act la simplu masculin, în care favoritul numărul 1 al probei, Pannawit Thongnuam, numărul 103 mondial, din Thailanda, l-a învins cu 2-0 (21-17, 21-13) la seturi pe danezul Patrick Bjerregaard, favorit 1 pe tabloul calificărilor.

Pannawit T, conform înscrisului de pe spatele tricoului său vernil, de sub care sălta un lănțișor la fiecare săritură pe atac, a fost unicul favorit numărul 1 la Romanian International 2016 care să-și apere cu succes statutul în Sala ”Constantin Jude”, toate celelalte probe oferind câștigători mai mult sau mai puțin surprinzători, cel mai adesea din afara pozițiilor capilor de serie 1-8, cu o singură altă excepție, la dublu masculin, unde perechea malaysiană era creditată cu șansa a patra la startul întrecerilor.

Thailandezul s-a impus încetul cu încetul și în finală, în care a risipit de fapt cele mai puține puncte în comparație cu primele 4 hopuri, avute contra unor sportivi din Danemarca, Malaysia, Sri Lanka și Croația, împotriva asiaticilor calificându-se după partide de câte 75 de minute împinse în decisiv și chiar în prelungiri.

Danezul Patrick Bjerregaard, urcat din calificările de joi, n-a avut nici el un traseu facil, ba din contră, trecând de un compatriot și 2 indonezieni, dintre care unul, Adi Pratama, fost câștigător aici, după ce dispunea în turul I al tabloului principal, vineri la ora 14, de Collins Valentine Filimon, tânărul de 18 ani campion al României, într-un meci cu 3 seturi: 23-25, 21-14, 21-13.

Dar iată imaginile finalei de simplu băieți, cu scandinavul într-un tricou portocaliu. Vor urma și alte clișee, din cea de-a doua dispută finală euro-asiatică, având un deznodământ diferit în încleștarea celor două stiluri…

* clic pe imagini pentru mărire

Filmul jocului în ordine invers cronologică a desfășurării meciului:

Serviciu câștigat, favoritul 1 Pannawit Thongnuam învingând cu 21-13: 2-0 la seturi. 

Patrick Bjerregaard salvează frumos o minge dificilă și 13-19. Are din nou serviciul. Dar nu-l valorifică. Minge de set și meci. 20-13.

Minge lungă, încheiată cu atacul lui Patrick în fileu. 16-12 Pannawit. Încă o minge a lui Patrick în fileu: 17-12. Și încă una! Pannawit, pe erorile oponentului, face 18-12. Danezul trimite acum în aut și e 19-12.

Cu două atacuri succesive din săritură, Bjerregaard egalează: 12-12. Dar își pierde serviciul, fără a se putea apăra la Pannawit. E 13-12 pentru asiatic. Și 14-12. Iar Bjerregaard trimite în fileu: 15-12 pentru asiatic.

Extrem de iute la fileu, Bjerregaard reușește scurt să reducă din handicap: 10-12. Și mai mult! 11-12.

Pannawit T face 12-7. Bjerregaard ripostează decis, preluând serviciul: 8-12. 9-12.

Bjerregaard trimite în fileu, e 11-7 pentru thailandez. Merge spre o victorie în două seturi? Time-out. 

Pannawit trimite în fileu, din preajmă. 7-8, dandezul în handicap servește dar nu o face bine. 9-7 Pannawit. Și 10-7. Strigăt de bucurie!

Bjerregaard, puțin prea lungă, 7-6 pentru asiatic. Și 8-6 după o minge și mai frumoasă. Thailandezul scoate la un moment dat cu mâna de prindere a rachetei sprijinită pe sol.

Scurtă pauză de hidratare, la 6-5. O finală cu mingi intens jucate, atractivă, plină de dinamism. Pannawit Thongnuam egalează: 6-6.

Din egal în egal, 5-5.

Pannawit T, conform înscrisului de pe tricou, pe spate, face 4-3, dar nici danezul nu cedează deloc: 4-4, printr-un atac în forță.

Thongnuam câștigă serviciul, 2-3. Și egalează, 3-3.

Setul II. Bjerregaard, precum în primul, își câștigă serviciile: 2-0. 3-1.

Bjerregaard consideră că a prins linia și dă cu racheta în echipamentul așezat pe scaun. Pannawit consideră că e aut. Aut. Și minge de set: 20-17. Thongnuam își valorifică serviciul după o minge lungă, Patrick Bjerregaard neprinzând linia de fund. Set pentru asiatic, 21-17 și 1-0.

Bjerregaard i-o așează pe tavă mai înaltului său oponent. Și e 19-17. Favoritul numărul 1, la două mingi de 1-0 la seturi.

Thongnuam, 17-15. Dar trimite din apropiere în fileu, cu reverul: 17-16. 18-17.

Thongnuam egalează din nou, 12-12. Și intră în avantaj, 13-12. 13-13. Bjerregaard preia din nou conducerea, 14-13. Și din nou egalitate, obținută de asiatic, 14-14. Pannawit Thongnuam se distanțează la 16-14 dar danezul afișează resurse: 16-15.

Bjerregaard intră în avantaj în time-out, 11-10. Și se distanțează din nou, 12-10. 12-11.

Și se apropie, 7-9. Pannawit Thongnuam egalează, 9-9. Trece și în avantaj, 10-9, dar trimite în aut: 10-10. 

Se ajunge astfel la 9-4! Dar și ratează de puțin terenul: aut. E 6-9. Thailandezul și-a câștigat serviciul.

Deși mai scund, Bjerregaard are o detentă notabilă, fiind foarte agil și iute. Extrem de mobil. Este într-adevăr o încleștare a stilurilor, european și asiatic. Bjerregaard profită de erori ale mai înaltului thailandez, distanțându-se la 8-4. Thongnuam trimite în aut ori nu scoate atacuri ale scandinavului.

Minge extrem de disputată și 4-3 pentru Patrick. Dar Pannawit prinde exact colțul terenului, pe serviciul danezului. 4-4.

Thongnuam revine, 2-2. Și face 3-2, prim punct pe propriul serviciu. Nu și un al doilea, Bjerregaard egalând, 3-3.

Altă forță de joc, comparativ cu finala feminină. Bjerregaard câștigă primele două servicii dar nu și pe alt treilea: 2-1.

Danezul servește și câștigă, 1-0. Asiaticul, net mai înalt. Poartă un lănțișor.

Bjerregaard, în cărămiziu. Este ceva mai scund. Introdus în scenă de arbitrul principal, din Anglia. Thailandezul favorit 1, în vernil.

Și-acum, finala de simplu băieți. Favoritul numărul 1, thailandezul Pannawit Thongnuam, cu danezul Patrick Bjerregaard, urcat din calificări și învingător în turul I pe principal al lui Collins Valentine Filimon, campion al României.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: