Timișoara U15 International Syonic Badminton Cup 2016

“Syonic Badminton Cup” a ajuns la cea de-a doua ediție. Syonic, sponsor oficial al acestui eveniment, va organiza în perioada 16 – 18 septembrie cea de-a doua ediție a Cupei Syonic la Badminton, eveniment internațional destinat copiilor sub 15 ani, legitimați la cluburile de badminton, competiție care este sub egida Federației Române de Badminton și care poartă numele Timișoara U15 International Syonic Badminton Cup 2016.

O data cu cea de a doua edititie, Syonic Badminton Cup va intra in calendarul competitional al FRB, o noutate fata de prima edite, si vor participa cei mai buni juniori sub 15 ani din România dar si din strainatate, din tari precum Serbia, Ungaria sau Bulgaria, astfel Cupa devenind un eveniment international.

poster-sbc

 

În cadrul acestui eveniment al sportului cu mingea de pene si-au confirmat participarea pana in acest moment un numar de 49 de sportivi iar competitia va fi organizata anul acesta doar in orasul Timisoara.

Meciurile se vor desfasura in cardul salii de sport UVT, situata pe Strada Oituz 6 și vor incepe vineri, 16 septembrie la ora 10:00 cu festivitatea de deschidere, urmata de probele eliminatorii. Programul competitiei va fi zilnic intre orele 10:00 si 20:00. Competitia se va incheia duminica, 18 septembrie cu finalele si cu festivitatea de premiere gazduita de oficialii firmei Syonic.

Intrarea la eveniment este libera.

Ca sponsor si organizator al evenimentului, Syonic va asigura buna desfasurare a competitiei, avand tot suportul necesar din partea clubului de badminton CSM Timisoara si a Federatiei Romane de Badminton in vederea realizarii unui eveniment reusit si de viitor.

Syonic doreste sa duca mai departe evenimentul inceput in urma cu 1 an si sa acorde tot sprijinul necesar Federatiei Romane de Badminton in promovarea si sustinerea acestui sport si stil de viata sanatos in randul copiilor, viitorul acestei tari.

Syonic este o companie care a pornit in orasul Timisoara, acum 11 ani, o aventura in lumea ICT a solutiilor flux de lucru in medicina. Este o companie inovativa care ofera solutii informatice inteligente, adaptive si bazate pe date medicale. Syonic sustine un mod de viata sanatos, sportul si miscarea, un lucru esential pentru dezvoltarea si evolutia sanatoasa viitorului acestei tari.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Badminton, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: