Tragerea la sorți a Romanian International 2016, la Timișoara: Andra Olariu, cu favorita 1 la simplu fete, Andra și Sonia Olariu cu vietnameze la dublu

Badminton Europe a dat publicității în această după-amiază rezultatele tragerii la sorți la Romanian International 2016, programate în perioada 17-20 martie în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara. După ce în 18 februarie, cu ocazia enumerării de către Badminton World Federation a sportivilor înscriși la ediția din acest an de pe malurile Begăi, Sporttim prezenta în detaliu aspecte legate de întrecerea ce va începe de joi în două săptămâni, astăzi revenim cu amănunte despre jocurile în sine.

Olariu Andra - Olariu Sonia: CSM Timişoara

Olariu Andra – Olariu Sonia

 

Campioana națională en-titre Andra Olariu, actualmente în cursul unui sezon la gruparea daneză Ikast FS, despre care Sporttim informa în cadrul unui interviu cu tânăra de la CSM Timișoara publicat înaintea Crăciunului, va juca în turul I al probei de simplu feminin la Romanian International 2016 tocmai cu favorita numărul 1 Laura Sarosi, din Ungaria, o revenire în competiția de pe malurile Begăi.

Sora mai mare a Andrei, Sonia Olariu, va juca tot conform tragerii la sorți de astăzi cu Elizaveta Pyatina, din Rusia, pentru turul 2 fiind prevăzute pe ramura sa de tablou la simplu fete Irina Amalie Andresen, din Danemarca, sau Luise Heim, favorită numărul 8, din Germania. Notabil, ambele timișorence se găsesc pe tabloul principal al fetelor în proba individuală, ceea ce n-a fost neapărat cazul în ediții anterioare, când și-au croit drum din calificări.

Surorile Andra și Sonia Olariu, în pereche la dublu feminin, le vor avea în față la prima încercare pe tabloul principal al probei pe vietnamezele Thu Huyen Le și Nhu Thao Pham, o eventuală victorie punându-le de cealaltă parte a fileului cu favoritele numărul 2 Yee See Cheah și Kah Mun Chin, din Malaysia.

Joi 17 martie, în prima zi de întreceri, cea mai aglomerată va fi secțiunea de calificări a probei de simplu masculin, cu nu mai puțin de 46 de participanți, în frunte cu principalul favorit al preliminariilor băieților, Patrick Bjerregaard – cap de serie numărul 1 în calificări, din Danemarca, urmat la acest capitol de japonezul Shu Wada și Mikkel Mikkelsen, un danez.

Timișoreanul implicat la simplu băieți, în calificări, și anume Andreas Thiel, de la CSM, va avea la prima strigare un oponent asiatic, pe Tovannakasem Samatcha, turul 2 propunând un adversar din Norvegia, pe Magnus Christensen. Tot în calificări, Mihai Grosu va evolua în compania maghiarului Marton Serecs iar în eventualitatea unei victorii, mai apoi, în turul 2 preliminar, cu favoritul numărul 8 Peter Correl, din Danemarca. Un alt tânăr ”tricolor”, Filimon Collins-Valentine, îl va aștepta în turul 2 al calificărilor pe învingătorul dintre Shai Geffen (Israel) și Miha Ivanic (Slovenia).

Favoritul numărul 1, Ade Chandra, a fost învins în finală de concitadinul său Adi Pratama

 

Pe tabloul principal la simplu băieți, 24 de badmintoniști, favoritul numărul 1 Pannawit Thongnuam, din Thailanda, avându-l drept adversar în turul I pe Victor Svendsen, din Danemarca. Adi Pratama, un fost învingător la Timișoara, va juca împotriva lui Sam Parsons, favorit numărul 4, din Anglia, pe când favoritul numărul 2, Steffen Rasmussen (Danemarca), îl va avea ca oponent pe Ivan Rusev, din Bulgaria. Rhys Walker, englezul cap de serie numărul 3, va juca în primul tur cu un sportiv sosit din calificări.

Mult mai restrânse sunt calificările la simplu feminin, cu numai două întâlniri, Ioana Ionică urmând a evolua împotriva lui Ghaida Nurul Ghaniyu – favorită numărul 1 în preliminarii, iar Maria Alexandra Duțu, favorită numărul 2, cu Janne Kornum Thomassen, din Danemarca. Dacă vor avansa pe tabloul principal, Duțu o va întâlni pe Daniella Gonda, din Ungaria, iar Ionică pe Ana Marija Setina (Slovenia).

Între cele 30 de protagoniste la simplu pe tabloul principal, capul de serie numărul 1 Cemre Fere, din Turcia, va juca la primul hop cu Agnes Korosi (Ungaria).

Trecând la probele de dublu, 21 de perechi la masculin, cu Andreas Thiel și Mihai Grosu având de jucat cu bulgarii Nikolov și Rusev, iar în cazul unei calificări, mai apoi, cu ciprioții Elias și George Nicolau.

Favoriții numărul 2 și dubli foști câștigători ai probei pe Bega, croații Durkinjak și Heolbling, vor da inițial piept cu danezii Madsen și Pedersen, pe când favoriții iranieni numărul 1, cu danezii Bond și Eipe.

Doar 12 perechi la dublu fete, Duțu și Ionică având parte în primul tur de danezele Hansen și Surrow, revenite la Timișoara, pe când turcoaicele favorite numărul 1 Cemre Fere și Ebru Yazgan le vor aștepta în turul 2 pe învingătoarele unui duel asiatic între exponente ale badmintonului din Malaysia și Indonezia.

În fine, 21 de perechi la dublu mixt, timișoreanul Andreas Thiel și Ioana Ionică așteaptând în turul 2 deznodământul unei confruntări indoneziano-vietnameze, iar Mihai Grosu și Maria Alexandra Duțu pregătindu-se tot pentru faza următoare, în care întâlnesc câștigătoarea unei dispute între cupluri din Israel și Indonezia.

Capi de serie numărul 1, Anton Kaisti din Finlanda și Cheryl Seinen, din Olanda, vor intra în focuri direct în turul 2, contra danezilor Bond și Hansen, caz valabil și pentru favoriții numărul 2 din Cehia, Jaromir Janacek și Katerina Tomalova, contra indonezienilor Rivaldy și Sukoco.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: