Nimic nu s-a rezolvat în urma scoaterii forţate a badmintoniştilor de la CSM Timişoara din sala de sport a fostului Liceu UMT pe care de decenii şi-au amenajat-o specific jocului la fileu şi au întreţinut-o cu grijă, trezindu-se peste noapte pe din afară în ianuarie prin schimbarea yalei uşii de acces în incintă de către cei de la Liceul de Arte Plastice.
Dimpotrivă, răsucindu-li-se badmintoniştilor cuţitul în rană.
Fără a se înţelege şi conştientiza din partea celor care îi nedreptăţesc injust că juniorii şi tinerii din disciplina cu rachetă şi minge chiar reprezintă realmente cu succes oraşul în întreceri naţionale şi internaţionale, iar asta de-ani şi-ani de zile, cu un palmares de invidiat în România.
Noi concursuri bătând deja la uşă, cu un program chiar încărcat, dar înaintea cărora participanţii din capitala Banatului sunt deja acum în cea de-a cincea săptămână fără antrenamentele necesare în pregătirile scurtcircuitate pentru că aşa au vrut unii.
În consecinţă, această consemnare, semnalând aspecte noi în „cazul Arte” – pentru că într-adevăr este vorba despre… cazul făcut în fel şi chip de cei de la Liceul de Arte Plastice, este publicată totodată şi în secţiunea „Sport sabotat” a cotidianului Sporttim, şi nu doar în paginile clasice rezervate categoriei „Badminton” şi „Sport juvenil”, pentru că este vorba fără doar şi poate despre o sabotare făţişă şi iresponsabilă a sportului juvenil din Timişoara, da, tocmai juvenil, unul badmintonist realmente competitiv prin prisma reuşitelor în timp şi la zi ale localnicilor de la CSM.
Iar oricum ai lua-o şi s-ar căuta fel de fel de pretexte şi justificări nefondate întru apărarea şi „acoperirea” demersului nu doar neînţelegător dar de-a dreptul răuvoitor al conducerii Liceului de Arte Plastice, cu toată acolada adiţională de neadevăruri, răstălmăciri, chiar şi minciuni sfruntate, jigniri şi umilinţe rostogolite din acea direcţie înspre pătimiţii îndepărtaţi de fileu, nu există absolut nici un fel de scuză pentru subminarea activităţii a ceea ce sunt clar şi precis nişte „fii ai Timişoarei” reprezentând-o onorabil cu succes în România şi-n străinătate.
„Cazul Arte” nefiind doar revoltător şi de-a dreptul scandalos pentru orice om de bună credinţă care ar înţelege cât de cât aspectele esenţiale ale sportului competiţional, dar pilduitor într-un sens negativ în ceea ce priveşte nivelul până la care se poate coborî într-un acelaşi oraş în sensul răsturnării peste cap a activităţii unui întreg colectiv, semeni pur şi simplu inconştient lăsaţi fără pic de menajamente pe drumuri în săptămâni esenţiale pregătirii unui întreg nou bogat sezon, inclusiv cu turnee ale Campionatului European, zilnice antrenamente cu săptămânile pierdute pe vecie de badmintoniştii Clubului Sportiv Municipal Timişoara.
Sau o oglindire ilustrativă a vremurilor pe care de fapt chiar le trăim, împrăştiindu-se în schimb praf în ochi cum că unii ar avea doar… „vedenii” şi n-ar fi care cumva tocmai aşa.
Dar realitatea factuală obiectivă e că nici încă în ziua de azi nu le-a fost măcar comunicată badmintoniştilor de la CSM Timişoara o dată la care Primăria Timişoara – administraţie locală care efectuează plăţile cu achitarea utilităţilor sălii de sport în cauză, îi aduce sub propriul acoperiş al Municipalităţii la masa dialogului pe cei de la Liceul de Arte Plastice, din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, laolaltă cu pătimiţii din lumea sportului.
Iar aspectul urgentării rezolvării speţei este extrem de presant pentru CSM Timişoara în lumina irosirii zi de zi a antrenamentelor vitale pregătirii în vederea apropiatului sezon competiţional 2025.
O altă participare internaţională în noul an având şi săptămâna viitoare în Ungaria unul dintre juniorii clubului, Maier, potenţial convocat în 2025 în naţionala României în perspectiva Campionatului European U17.
Care va să zică… nu-i de joacă, iar secţia de badminton a CSM Timişoara nici pe departe nu doar „se află în treabă”, ci pur şi simplu a devenit o victimă directă în formă continuată a neajunsurilor infrastructurii sportive din capitala Banatului, neadresate de către Municipalitate şi pe fondul cărora s-a alunecat în necunoştinţa de cauză lipsită de înţelegere faţă de semeni localnici din partea Liceului de Arte Plastice către un blocaj inadmisibil pentru pretenţiile unei foste Capitale Culturale Europene, ca o asemenea absurditate să treneze cu săptămânile în cel mai mare municipiu din vestul României.
Primăria Timişoara fiind obligată moral a repara cât mai urgent răul din postura de chibzuit şi înţelept mediator cu bun discernământ.
Rău deja comis cu toate răutăţile necuvenite, dar peste care încă mai este aruncat gaz pe foc din surse ascunse cu tot soiul de manipulări şi „strâmbe”, nimic altceva decât pretexte având drept scop în sine sub acoperire ţinerea şi-n continuare „la poartă” a badmintoniştilor.
Gaz pe foc în sensul că, în tentativa Gianinei Ianăş – jurnalistă la Renaşterea bănăţeană şi mamă a uneia dintre badmintonistele de la CSM Timişoara care suferă la rândul ei nedreptatea înfăptuită – de a afla marţi dinspre Primăria Timişoara dacă survine totuşi ceva nou în acest blocaj, i s-a spus că „numai” cei de la secţia de badminton ar fi avut cheia uşii de acces, o altă mistificare astfel alimentată dinspre partea direct interesată pe aceeaşi linie a întreţinerii neadevărurilor deja rostogolite.
Minciună reciclată dinspre instituţia de învăţământ, din direcţia cărei foste conduceri se auzea la fel şi la începutul deceniului, „Ne-aţi ţinut la poartă!”, cu referirea la uşa sălii de sport, când de fapt tocmai badmintoniştii erau pe-atunci cei care constatau la reluarea pregătirilor în septembrie că fusese între timp schimbată yala căii de acces, rămânând astfel pe din afară la intrare.
O mare gogomănie aruncată în cârca suflării badmintoniste de la CSM fiind că nu ar fi dat cheia şi celor de la Liceul de Arte Plastice, în condiţiile în care, de fapt, antrenorii de la gruparea timişoreană le puneau racheta în mână unor elevi ai instituţiei de învăţământ, căreia îi şi donau 20 de rachete, iar profesorii de Educaţie Fizică şi Sport ai respectivei unităţi ştiu exact prea bine că într-adevăr aşa stau lucrurile.
Şi-atunci, în condiţiile în care unor elevi ai unităţii de învăţământ chiar li s-a şi pus racheta în mână tocmai în acea incintă şi tocmai de către cei de la CSM Timişoara, donatori în plus şi a 20 de rachete pe adresa Liceului de Arte Plastice, cum să mai fie posibil a fi aplicată „placa” referitoare la „numai unii au avut cheia”!?
Într-adevăr, CSM Timişoara era absolut dependent de la ora 17 de folosirea continuă a sălii, ca obligativitate conformă programului strict necesar unei grupări din sportul competiţional, însă CSMT a fost de fiecare dată repetitiv explicit în acest sens specific, argumentând absolut pe înţelesul oricui această necesitate vitală.
Iar realitatea factuală obiectivă e că yala uşii de acces în sală a fost aşadar din nou schimbată peste noapte şi de către actuala nouă conducere a Liceului de Arte Plastice, aşadar pentru a doua oară în acest deceniu tot de către unitatea de învăţământ, tot badmintoniştii fiind cei care au rămas aşadar de fapt pe din afară.
Adevărul fiind că decidenţii de la Liceul de Arte Plastice n-au primit de fapt la discuţii suflarea badminonistă, iar realitatea e că solicitării justificate a celor de la CSM Timişoara de a avea din nou acces în incintă nu i s-a dat, iată!, curs, dar în schimb feluritele noduri în papură continuă a fi căutate pe căi ascunse dinspre partea interesată.
Cazul fiind cât se poate de limpede.
În sensul că, invocând elevii Liceului de Arte Plastice drept subiecţi ai unei potente retorici pentru „a-şi acoperi spatele”, decidenţii unităţii de învăţământ pretextând că respectivii nu şi-ar putea astfel desfăşura activitatea de Educaţie Fizică şi Sport, realitatea e de fapt că în baza depunerii unei cereri pentru a practica sportul în respectiva sală, conform conducerii liceului, solicitanţii ar obţine drept de acces, semn doveditor că n-ar fi atât problema „încurcării” elevilor unităţii de învăţământ, ci a dorinţei diriguitorilor unităţii respective de a… „liberaliza” intrarea în incintă.
Care va să zică n-ar mai conta de fapt atât de mult invocatul interes al propriilor elevi, doar un pretext convenabil prefabricat.
Ori mai contează de fapt sau nu?
Contând de fapt şi în realitate interesele unor „elevi” de… vârsta a doua de a practica sportul amator în respectiva sală, şi cărora le stătea precum un ghimpe în faţă tocmai suflarea badmintonului competiţional dintr-un club sportiv al Timişoarei reprezentând oraşul la nivel naţional şi internaţional, sub egida Federaţiei Române de Badminton şi a Badminton Europe.
Asta devenind pesemne secţia de badminton de la CSM Timişoara, chiar şi performantă în sportul competiţional din România, un ghimpe în coasta unor amatori, când de fapt cei de la CSMT s-au făcut pe îndelete explicit înţeleşi, cu argumente justificative limpezi, că programul pe seară de antrenamente din pregătiri este absolut necesar în contextul activităţii unei grupări afiliate la FRB.
Reprezentanţi ai Timişoarei punându-li-se de fapt beţe în roate, ba în plus mai şi căutându-se şerpuitor alte noi noduri în papură, totul pentru tergiversarea şi tărăgănarea situaţiei în detrimentul celor pătimiţi.
Şi privaţi de antrenamente, şi acuzaţi cu „petarde aruncate pe piaţă”.
Când de fapt sala sub cheia liceului ar fi la o adică disponibilă solicitanţilor şi din sfera jocului amator, la întocmirea unei cereri, portiţă întredeschisă şi adulmecată deja „pe firul scurt”, încât şi dinspre alte discipline afectate de minusurile infrastructurii sportive locale s-a dat târcoale, simţind oportunitatea, în căutarea unei breşe.
Fără a se înţelege specificul deja întipărit al sălii, mulat pe necesarul badmintonului, conform modului în care sufletiştii din fenomen au şi organizat-o în timp ca atare. Făcând în consecinţă în acelaşi timp şi oficiile de bune gazde prin a efectua curăţenia după participanţii din alte discipline care au mai utilizat sala.
Acestea fiind realităţile pe care partea băţos interesată în antagonism refuză cu îndârjire a le conştientiza.
Existând din trecut chiar şi o Hotărâre de Consiliu Local Timişoara în sensul utilizării sălii de sport a ex Liceului UMT de către gruparea de badminton care a amenajat-o ca atare în ideea rezonabilă că nu va sfârşi peste noapte pe din afară, cu yala uşii schimbată de alţii.
Iar acei „alţii”, invocaţi şi săptămâna trecută de viceprimarul Ruben Laţcău, joi, la primirea la Municipalitate a celor de la CSM Timişoara, în sensul că „trebuie să aibă acces şi alţii”, n-ar fi nicidecum refuzaţi ori respinşi de către cei de la gruparea de badminton, cum eronat se lăsa a se induce senzaţia, atâta tot că formaţia din sportul competiţional e legată de un program de antrenamente.
Corina Dan, antrenor în cadrul secţiei de profil a CSM, şi subliniind în cadrul întrevederii de la Primăria Timişoara că a existat înţelegere în toţi anii trecuţi între Liceul de Arte Plastice şi cei din gruparea de badminton, o înţelegere reciprocă, reamintind că poziţia celor de la fileu este mereu aceeaşi, „da, bineînţeles, puteţi intra, dar acesta este orarul.”
Stabilire a orarului care a fost propusă de Laţcău ca ţel de atins cu ocazia viitoarei întrevederi a cărei dată n-a fost însă stabilită, locaţia fiind în schimb certă, „să rezolvăm la masa aceasta”, sub acoperişul Municipalităţii.
Masă aducându-i la dialog pe cei de la Liceul de Arte Plastice Timişoara şi CSM Timişoara.
Absolut posibil, şi unii, şi alţii activând în acelaşi oraş.
Cu specificaţia că badmintoniştii n-au mai putut însă de fapt activa în pregătire, şi se scurge deja şi cea de-a cincea săptămână fără antrenamente.
Efectuate strict de către grupa de elită a CSM Timişoara şi doar de 3 ori pe săptămână în sala de sport din zona Oituz a UVT – incintă tot din grija Municipalităţii, conform poziţiilor la sală ale celor din secţia de profil de la CSU UVT, în condiţiile în care şi respectiva incintă este solicitată, pe fondul neajunsurilor infrastructurii sportive locale.
Însă, cu excepţia grupei de performanţă, care a trecut astfel parţial prin programul de pregătire pe care îl avea alocat din ianuarie, cele de avansaţi şi începători de la CSM Timişoara au suferit o mare pierdere, în lipsa antrenamentelor, deja în cea de-a cincea săptămână, severă lovitură pentru nişte sportivi, cu zecile, în faţa unui întreg nou sezon. Chiar de debut pentru unii.
Părinţii sportivilor detectând cel mai clar neajunsul prin prisma celor pătimite în acest timp de proprii copii, iar unul dintre părinţi chiar s-a înfăţişat la 13 februarie în faţa preşedintelui CSM Timişoara, Lucian Reclaru, un mesaj fiind trimis în consecinţă la 14 februarie pe adresa celor de la Liceul de Arte Plastice, iar părintele în cauză expediind unul săptămâna trecută pe adresa directoarei instituţiei, Nadia Baloteanu, însă fără a se înfiripa un dialog.
Aşa cum de invocata „lipsă de timp” se loveau în prealabil cei de la CSM Timişoara la intrarea în respectiva instituţie de învăţământ în speranţa deschiderii unei căi de comunicare, în tentativa de a fi acceptaţi la o discuţie, care niciodată n-a avut de fapt loc faţă în faţă, refuzată fiind, la acea vreme de o manieră neplăcută pe seama unor oameni reprezentând nu doar Timişoara în România şi peste hotare, dar chiar şi naţionala tricoloră la Campionate Europene. Maniera? „Ce nu-nţelegeţi că n-are timp!?”
Ori tonul face muzica.
Iar dacă s-a ajuns până a fi „emanată” chiar şi condiţionarea „pot intra badmintoniştii dar fără cei 2 antrenori”, cu referire la septuagenarul Ştefan Nyari şi Corina Dan, sau prin a se face aluzii dintre cele mai hilare şi deplasate în sensul că, din moment ce CSM Timişoara are badmintonişti studenţi la Facultatea de Medicină şi Farmacie – mai exact 3, respectiv câte doi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UVT respectiv la Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii, ar şi putea lua calea grupărilor studenţeşti, de parcă lotul formaţiei de la CSMT n-ar fi unul competiţional şi clar definit, ci împreună doar pentru a se afla în treabă în percepţia unora, este clar că „munca de lămurire cu omul” necunoscător în ceea ce priveşte cultivarea educaţiei şi culturii sportive este foarte dificilă în capitala Banatului.
De peste zece ani fiind modelaţi sportivi actualmente şi studenţi în secţia de badminton a CSMT, aşadar încă din clasele I, a II-a, dovadă a activităţii continue şi asidue, a tradiţiei acestei ramuri pe malurile Begăi, dar chiar şi-aşa unii fiind capabili a gândi până-ntr-acolo încât să fie răspândiţi pe la alte unităţi decât cea în care au contribuit la închegarea unui colectiv, devenind noile modele de urmat pentru generaţiile în formare.
„Mingea” fiind în terenul Municipalităţii, cu întrebarea cât va mai trena starea inacceptabilă de fapt. Şi să nu devină un şah… etern, căci oricum a fost prelungit destul acest „de-a şoarecele cu pisica”, fiind şi de datoria morală a decidenţilor Liceului de Arte Plastice a-şi reconsidera poziţia şi atitudinea.
Nu-i deloc în regulă la pretenţiile Timişoarei, iar şi-o zi de antrenamente pierdută a fost deja cu una prea mult în detrimentul CSM. Ceea ce ar fi trebuit să conştientizeze mai profund şi însuşi directorul clubului, Reclaru, care s-ar fi putut manifesta mai tranşant în apărarea propriilor sportivi şi antrenori.
i
