˝Leii˝ din Banat, în fața unei noi confruntări dificile

BC Timișoara s-a deplasat la Mediaș, unde o va întâlni în această seară pe Gaz Metan, din localitate, într-o partidă transmisă în direct de Digi Sport 3, începând cu ora 19:00. Printr-o eventuală victorie, băieții pregătiți de Predrag Badnjarevic și Milorad Perovic ar face un pas extrem de important în vederea consolidării primei poziții din clasament.

Calculele hârtiei ne arată faptul că un succes astăzi în fieful medieșenilor, le-ar da un avans confortabil ˝leilor˝ în clasament, astfel încât șansele pierderii primei poziții pâna la sfârșitul sezonului regulat ar fi destul de meci. Archie&Co. ar rămâne la doar 3 înfrângeri din 20 de meciuri disputate în timp ce urmăritoarele, în speță Gaz Metan, la 6 jocuri pierdute, la fel ca  U Mobitelco Cluj, care se va lupta însă pentru obținerea unei victorii în această etapă, împotriva Energie Rovinari. În plus, cei de la Mediaș, pe lângă numărul mai mare de înfrângeri, au încă un punct handicap în urma meciului din tur cu Ploieștiul, pierdut la masa verde. În plus, pe bănățeni i-ar mai aștepta, teoretic, doar două partide dificile până la finalul returului, deplasările de la Sibiu, împotriva CSU Altlassib-ului, formație cu evoluții oscilante, și de la Târgu Mureș, în ultima etapă, unde timișorenii vor da piept cu trupa lui Virgil Stănescu, echipă în dauna căreia alb-violeții au fost răpuși pe teren propriu în partida tur.

Așadar, Popescu și colegii lui se vor lupta în această seară pentru obținerea unei victorii care le-ar ușura parcursul ulterior din sezonul regulat. Totuși, ai noștri vor avea de tras din greu pentru cele 2 puncte puse în joc, gazdele câștigând totul pe teren propriu în acest sezon, cu excepția înfrângerii cu Ploieștiul, meci cedat la masa verde.

În partida tur, BC Timișoara s-a impus dramatic, printr-un coș superb reușit în ultima secundă, când Cuic arunca mingea de la margine undeva sub panou iar Archie, plutind peste apărarea adversă, aducea victoria alb-violeților cu un alley-oop de toată frumusețea. Mai jos, aveți link-ul cu videoclipul ultimelor secunde din acea confruntare.

Tehnicianul ˝leilor˝, Predrag Badnjarevic, îi consideră pe medieșeni favoriți în această confruntare, subliniind din nou faptul că, în opinia sa, Gaz Metanul este cea mai bună echipă din campionat. ˝Va trebui să jucam foarte bine pentru a câștiga la Mediaș. În opinia mea, Gaz Metan este cea mai bună echipă din România. E adevărat ca ei vin după o înfrângere la Ploiești, dar acolo au fost lipsiți de Ivanovic, cel mai bun jucător al lor. În plus, acum evoluează pe teren propriu. Au jucători cu talie, baschetbaliști cu mână bună de afară, precum Dumitrescu, și alții atletici, cum e Mitchell. Va fi nevoie ca noi să compensăm lipsa de talie printr-un joc agresiv și mobil.˝

BC Timisoara – Gaz Metan Medias, ultimele secunde

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Baschet: