Franța a avut nevoie să forțeze în a doua jumătate a ultimului sfert pentru a obține victoria cu România, scor 76-67, în ziua a patra la EuroBasket Women 2015. Un „run” de 15 puncte le-a permis franțuzoaicelor să obțină victoria și să se distanțeze pe final într-o partidă mult mai grea decât o arătau calculele hârtiei. Antrenoarea Valerie Garnier a fost nemulțumită de numărul de puncte încasate de formația sa.
Endene Miyem a fost a treia marcatoare a Franței în partida cu România, cu 14 puncte. „Sigur că suntem bucuroase, bucuroase pentru că am câștigat în asceastă seară. Dar cred că suntem și dezamăgite pentru că știam că va fi un meci greu. România joacă acasă și este o echipă bună, cu jucătoare bune și au încercat să câștige. Noi am făcut atât de multe greșeli. Am vorbit despre asta înainte de meci cu antrenoarea dar tot le-am făcut. Nu e un punct bun și trebuie să muncim la acest aspect pentru runda următoare”, a declarat Endene Miyem după victoria cu numărul 3 a Franței în această competiție.
Antrenoarea vicecampioanei europene și olimpice, Valerie Garnier, a vorbit despre faptul că la acest EuroBasket toate echipele sunt puternice și fiecare adversar trebuie respectat. „Trebuie să respectăm adversarii pentru că la un european toate adversarele sunt echipe puternice. După trebuie să ne schimbăm doar mental. Ne apărăm ca reacțiune dar trebuie să fim doar în acțiune. E dificil pentru mine să explic. Trebuie să ne îmbunătățim în apărare. Felul în care ne-am apărat în ultimul sfert e dificil pentru echipa adversă și putem să facem asta 40 de minute. Trebuie!”, a declarat Valerie Garnier, care a fost nemulțumită de numărul de puncte marcate de România. „Știm că progresul nostru este așa. Trebuie doar să ne apărăm. Chiar dacă ratăm coșuri, acum putem să marcăm. Astăzi nu e o problemă că avem 76 de puncte înscrise. Problema e că am primit 67 de puncte. Înainte de meci aveam o țintă de sub 60 de puncte și nu am reușit”, a mai spus Garnier.
Tehniciana franceză nu a fost luată prin surprindere de evoluția bună a României. „Nu e o surpriză. Trebuie să respectăm adversarii. Nu e o competiție ușoară pentru nimeni. Le știam jucătoarele. Pot să înscrie de la 3 puncte și pot fi agresive”, a mai spus Valerie Garnier, care a explicat de ce Isabelle Yacoubou, care a început în primul 5, a jucat mai puțin de zece minute. „Pentru că e greu pentru Isabelle când oponenții au multă mobilitate. De aceea am preferat să folosesc jucătoare ca Endene, de exemplu, care poate să joace pe 3 și astăzi a jucat pe 4”.
În ultima zi a grupei A se joacă două partide decisive pentru clasament. Dacă ultimele trei clasate își dispută a treia poziție, care duce în faza următoare, Franța și Muntenegru vor juca pentru primul loc în grupă. „Punctul cu Muntenegru e cel care contează. Trebuie să încercăm să jucăm bine 40 de minute. Este o echipă care are deja un standard mai înalt, aș spune. Cu jucătoare pe care le cunoaștem, care joacă pe scena europeană a cluburilor. Este o echipă care a dovedit în 2011 și ieri, încă o dată, că are mult talent ofensiv. Trebuie să le limităm punctele marcate pentru că talentul lor ofensiv nu mai are nevoie de nici o prezentare: Dubljevic, Perovanovic, aportul lui Robinson e important pentru echipa asta”, a concluziunat antrenoarea Franței.
Derby-ul grupei A dintre Franța și Muntenegru se joacă luni de la ora 18 la sala Constantin Jude din Timișoara. Cum în faza a doua a grupelor se avansează cu punctele obținute cu adversarele calificate, miza acestei partide va fi mai mare decât locul 1 în grupa A.