Săptămână nefastă pentru două formaţii de juniori ale CSŞ Bega Timişoara, care au cedat astăzi şi pentru a treia oară la rând în tot atâtea zile la turneele semifinal respectiv final avute în Regat. Dar iată ce-au făcut şi junioarele U15 la Târgu Secuiesc…
Liga Naţională de seniori fiind întreruptă, în pauza dintre retur şi play-off, iar implicarea celor două prim-divizionare timişorene, BCT şi Timba, fiind deja încheiată, mai puţin doar pentru Zlatko Jovanovic şi Florin Popa, care vor evolua marţi seară în All Star Game, la Cluj-Napoca, nefiind însă votaţi în primul 5 al selecţionatei Nordului, atenţia e puţin comutată pe sectorul juvenil, ajuns cu întrecerile în fazele finale…
Plecând de pe locul 4 într-una dintre seriile turneului semifinal al Campionatului Naţional sub 18 ani, cea de la Târgovişte, desfăşurată de luni încoace, CSŞ Bega Timişoara n-a reuşit să surmonteze handicapul faţă de primele 3 clasate dar şi-a asigurat totuşi biletele pentru turneul final din primele zile ale lunii mai (30.04.-4.05.).

Vlad Szekely, 20 de puncte pentru CSŞ Bega Timişoara U18 contra liderului Cuadripol Braşov, şi calificare în turneul final, dar fără triumf în faţa celor de sub Tâmpa
Baschetbaliştii timişoreni au început bine întrecerea de sub Turnul Chindiei, dispunând în prealabil cu 78:63 de gazda CSŞ Târgovişte iar apoi şi de ultima clasată, CS Cuza Sport Brăila, dar au pierdut în ultimele zile în faţa târg-mureşenilor, cu 68:73, apoi cu 66:78 cu CSŞ Ploieşti iar astăzi cu 63:68 în faţa liderului CSU Cuadripol Braşov.
Şase dintre cei 11 componenţi convocaţi de Ciprian Prejban în turneul semifinal U18, şi anume Borca, Căta, Diaconu, Puşcaşiu, Spînu şi Szekely se regăseau şi în lotul care încheia fără înfrângere pe 1 aprilie turneul semifinal al categoriei U20, la Craiova, calificându-se astfel în faza finală, din ultima decadă a acestei luni.
Juniorii timişoreni n-au repetat însă frumoasa ispravă şi la nivelul U18, în a cărui fază semifinală au încheiat cu 6 victorii şi 9 înfrângeri, ultima, în faţa braşovenilor, 63:68, la pauză 37:31, pe sferturi 20:15, 17:16, 15:17, 11:20. Vlad Szekely a marcat 20 de puncte iar Dean Alex Borca a reuşit un double-double, 15 puncte şi 17 recuperări, Diaconu având o contribuţie de 14 puncte şi 8 recuperări iar Vîrtaci câte 10 puncte şi tot atâtea recuperări.
CSŞ Bega U18 a mers foarte bine în primele două faze ale campionatului, înregistrând un singur eşec în 6 jocuri din preliminarii şi doar două în 10 apariţii din calificări, dar s-a pierdut în jocurile tur-retur cu braşovenii, târg-mureşenii şi ploieştenii, încheind returul, în 28 martie, cu un 63:66 în faţa aceleiaşi CSU Cuadripol. Care n-a putut fi aşadar întrecută nici la a treia încercare. Poate la turneul final…
*
Triplu eşec şi pentru echipa de băieţi sub 15 ani a CSŞ Bega Timişoara, în toate meciurile, cu grupări bucureştene, din una dintre cele două grupe a câte 4 formaţii ale turneului final din capitală.
Elevii pregătiţi de Corina Elena Moroşan, fostă jucătoare prim-divizionară la BCM Danzio, au pierdut şi astăzi, în faţa celeilalte formaţii fără victorie după primele două zile, BC Laguna Bucureşti, învingătoare cu 82:64, la pauză 40:30 iar pe sferturi 19:7, 21:23, 17:7, 25:27. De la timişoreni, care vor continua în weekend turneul final în zona locurilor 5-8, Ursan a reuşit un double-double, 15 puncte şi 20 de recuperări, Ioniţă fiind cel mai prolific junior al învingătorilor, cu 25 de puncte şi 26 rebounds.
*
Duel pe muchie pentru un prim succes în turneul final feminin U15 de la Târgu Secuiesc dar şi pentru calificarea în Final Four, CSŞ Bega întâlnind la amiază pe CSŞ Sfântu Gheorghe. Iar dat fiind că liderul bucureştean ACS Champions a pătruns primul în careul cu aşi, şi cu a treia victorie, 64:59 cu BC Star Bucureşti, duelurile directe dintre celelalte 3 formaţii juvenile aveau să decidă şi a doua calificată.
Timişorencele pierduseră cu 60:57 în faţa celor de la BC Star, învinse la rândul lor cu 78:68 de CSŞ Sfântu Gheorghe. În aceste condiţii, o victorie timişoreană la 7 puncte diferenţă contra covăsnencelor le-ar fi adus pe elevele lui Tiberiu Ondreikovics în Final Four…
A fost CSŞ Bega – CSŞ Sfântu Gheorghe 61:65 (32:32), pe sferturi 12:17, 20:15, 15:12 şi 14:21, câştigătoarele ajungând în Final Four. Timişorencele au atins avantajul necesar în minutul 32, 51:44, dar n-au mai menţinut ritmul, ajungându-se în următoarele nici 4 minute la 53:57 şi văzându-se astfel trimise, fără victorie, în lupta pentru locurile 5-8. Bănăţencele au încheiat jocul şi fără coşgeterul lor, Ivăschescu, autoare a 21 de puncte, care a acumulat a 5-a greşeală personală în penultimul minut.