Baschetbaliştii Timişoarei cedează acasă nou-promovatei Corona, Braşovul la primul succes în elită

Fără o prim-divizionară masculină de nenumăraţi ani, Olimpia ţinând în schimb steagul sus pe prima scenă feminină, Braşov a semnat în această seară la Timişoara întâia sa victorie în Liga Naţională de baschet masculin, la a treia încercare a celor de la CSM Corona în Grupa A preliminară, aplicând primul eşec în noul campionat alb-violeţilor de pe Bega, care, de la 85:81 acasă în runda inaugurală cu CSM Galaţi, au fost depăşiţi „în oglindă” pe finalul întâlnirii de la ora 19, 81:85 (45:38). 

Avertizaţi de bunele replici date de galben-albaştrii Braşovului în primele etape consacratelor Rapid şi CSO Voluntari, „vişiniii” bucureşteni întrecându-i în capitală la 7 puncte iar ilfovenii la numai 5 în overtime sub Tâmpa, unde şi erau conduşi cu nu mai puţin de 13 puncte, „violeţii” lui Dragan Petricevic s-au redresat treptat deja până la finele primului sfert al întâlnirii din această seară de la încheierea etapei a III-a în Grupa A, câştigându-l cu 21:19 după ce ratau startul, 0:6 şi 6:10, după care au tranşat favorabil mai clar şi sfertul secund, cu 24:19, având la un moment dat şi 12 puncte avans iar 7 în faţă la pauză, la fel de multe şi la începerea sfertului final, ba chiar 8 când mai erau nici atâtea minute de joc, CSM Corona recuperând însă relativ rapid deficitul şi întorcând încă o dată scorul şi în ultimul minut, atunci decisiv, de la 81:80. 

Cu excepţia primelor minute, dominate de vizitatori, care s-au axat iniţial în special pe Anderson şi Williams Jr., completaţi de Oinaru, Petică şi Barro – iar componenţii cinciului de start aveau a şi acumula cele mai multe minute de joc între cei 11 baschetbalişti utilizaţi de Ionuţ Bâscoveanu, alb-violeţii Timişoarei au luat faţa în prima jumătate a partidei de pe teren propriu, câştigând la un coş sfertul inaugural şi cu 24:19 pe cel de-al doilea, graţie şi procentajului încurajator de la distanţă, aproape jumătate dintre aruncările de-afară, 7 din 15, fiind de succes în sferturile iniţiale, în care au condus şi cu 12 puncte mulţumită şi unui run de 9. 

Beneficiari ai aceleiaşi „locomotive” Gajic – omniprezent, cel mai folosit jucător de pe teren, peste 38 de minute, completat până la pauză, în această ordine a utilizării, mai ales de Petrescu, Schipor, Foreman, Kesar şi Mirkovic – care începea meciul. Igor Kesar intrând pe parcurs, „violeţii” de pe Bega păreau a se îndrepta spre o a treia victorie, chiar dacă nu prea convingător, asta şi pe fondul replicii primite de la „Corona”, însă au cedat pasul spre mijlocul sfertului final, ardelenii taxându-i din nou pe contre, din care au strâns 16 puncte, şi dând lovitura finală în ultima jumătate de minut. 

Sfertul al treilea aveau a-l remiza, 20:20, iar pe ultimul l-au câştigat la scor, 16:27, semnând un prim triumf în campionatul elitei, într-o seară de miercuri pe Bega ce va rămâne memorabilă pentru ei. 

Porniţi la drum în noul sezon, după un turneu de promovare pe care l-au dominat clar spre copios în faţa celor din Râmnicu Vâlcea – de asemenea promovaţi, Bucureşti – şi anume CS Agronomia, şi Iaşi, prin a suferi o aspră corecţie sub Tâmpa în Cupa României în faţa celor din Voluntari, braşovenii se reabilitau atunci prompt în triunghiularul găzduit în sala „D. P. Colibaşi” şi nu erau chiar departe de prinderea sferturilor în Final8 de pe locul secund, ba dimpotrivă, doar la limită, în această seară, în sala „Constantin Jude”, conturând al doilea lor succes în 5 apariţii oficiale în noua campanie.

Coincizând cu întâiul eşec în timpul regulamentar de joc în tot atâtea reprezentaţii pentru timişoreni, a căror săptămână e tare dificilă, incluzând sâmbătă deplasarea pe terenul campioanei U-BT Cluj, actualmente în plin meci în deplasare în grupele EuroCup, primă ieşire a alb-negrilor în seria de 10, în Polonia, la Wroclaw.

Fără a fi condus cu mai mult de 6 puncte, cele 6 din debut, izbutind şi un run identic celui al bănăţenilor, de 9 puncte, braşovenii au contat cel mai mult în joc tocmai pe fondul pierderii de teren a localnicilor, spre final, iar oricât a marcat Makale Foreman pentru gazde, autor a aproape o treime dintre punctele învinşilor, 25, componenţii în plus la rotaţie ai lui Ionuţ Bâscoveanu – care a contat pe 11 iar fiecare dintre aceştia cu măcar 5 minute şi jumătate jucate, au ajutat cauzei Coronei, pe când timişorenii s-au limitat la 9 baschetbalişti, Stanciu intrând în schimb nici două minute iar Horga deloc.

N-au intrat în planuri nici Dimitrjevic – accidentat, nici compatriotul său proaspăt adus, Mitrovic, iar rotaţia a fost mai scurtă, ceea ce s-a simţit pe final, Gajic ducând greul iar Schipor, Petrescu şi Kesar fiind printre cei mai solicitaţi, în plus Foreman, în schimb în mai puţin de jumătate din timpul de joc Mirkovic şi Scott-Grayson, nici un sfert de oră veteranul căpitan Lazar şi Legoşin. 

În ceea ce priveşte reuşitele, pe lângă cele 7 „triţe” ale lui Foreman, care a izbutit şi 4 recuperări respectiv 3 pase decisive, Igor Kesar a marcat 18 puncte şi a reuşit 4 recuperări, Nikola Gajic 16 puncte, cu 6 recuperări, Scott-Grayson 14 prin a rata însă majoritatea din aruncărilor din semicerc, doar Petrescu mai înscriind în schimb 6 puncte, iar Lazar un coş.

Mai mare varietatea mâinilor sigure de aruncare la braşoveni, 10 faţă de cei 6 marcatori ai învinşilor, în cele din urmă Andrei Petică adunând 22 de puncte cu 5 din 8 de la distanţă în 31 de minute jucate, secondat cu 19 de căpitanul Armin Cane în nici un sfert de oră pe teren, dar precis în aruncări, iar în plus cu 3 pase decisive şi două intercepţii, pe când Oinaru a marcat 9 puncte în 25 de minute, Barro 8 în 28, cu tot cu 12 recuperări, Gray şi Wilson câte 7 în 18 respectiv 12 minute jucate, Anderson şi Williams Jr. adăugând câte 4 puncte în 29 de minute, respectiv 18, cu 3 în dreptul lui Gheorghe şi un coş marcat de Victor Petrescu. 

Mai numeroşi şi românii din colectivul lui Bâscoveanu, jucaţi în total 80 de minute, adică două cincimi din meci, ceea ce contează în lumina noii stipulări regulamentare dând mai mare concurs utilizării jucătorilor autohtoni, iar micile detalii au contat într-un meci în general destul de echilibrat, controlat până la un punct de către favoriţi, dar nu şi până la capăt. De ceea ce le era oarecum teamă n-au scăpat în cele din urmă. 

Următoarea reprezentaţie acasă în campionat, spre finele săptămânii viitoare cu rapidiştii lui Costescu, cândva fost antrenor al „violeţilor”, dar mai întâi ieşirea în Ardeal. Înaintea căreia clasamentul este conform enumerării de pe coloana dreaptă a secţiunii Baschet, laolaltă cu rezultatele etapei a III-a şi programul celei de-a IV-a, din weekend. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 36

 


Ultimele articole din categoria Baschet: