Baschetbaliştii Timişoarei, meci acasă miercuri cu polonezii pentru un loc în Final4 din Alpe Adria Cup

Baschetbaliștii de la SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara întâlnesc formaţia poloneză MKS Dabrowa Gornicza miercuri la ora 18:30 în returul sferturilor de finală ale Alpe Adria Cup. Alb-violeții au de anulat un deficit de 7 puncte pentru a se califica la turneul final.

A zecea clasată în Energa Basket Liga a câştigat turul cu 93:86, după ce se distanţa clar în primele 3 sferturi, timişorenii căutând acum revanşa, într-o săptămână în care vor juca şi pe litoral cu campioana U-BT Cluj, în sferturile Cupei României, la startul turneului Final8.

„Echipa din Polonia este favorită şi când spun asta pun în cântar mai mulţi factori, precum bugetul, puterea campionatului intern, diferențele de valoare individuală a jucătorilor. Consider că în Polonia nu am scos un rezultat bun. Puteam să jucăm și mai bine, dar diferența de șapte puncte ne dă o oarecare speranță. Totuşi, dacă evoluăm precum în tur, nu avem nicio șansă să remontăm. Trebuie să jucăm mult mai bine, nu sunt suficiente 20 de minute la nivel ridicat, ci avem nevoie de 40 de minute bune” a anticipat Dragan Petricevic, antrenor principal al alb-violeţilor.

Care a subliniat necesitatea aportului publicului, dorindu-şi tribuna plină: „Avem și noi situații despre care nu vorbim, și dacă nu vorbim probabil e rău. Trebuie să vorbim și despre problemele de sănătate ale jucătorilor, despre faptul că Ilija Djokovic joacă de două săptămâni cu degetul aproape fracturat, că Adam Mirkovic a revenit pe teren după o lună și jumătate în care a avut luxație de umăr – era aproape dislocat umărul – iar într-un sport precum baschetul acetea sunt accidentări ce necesită patru-cinci luni ca jucătorul să revină la capacitate maximă. Acest lucru s-a simțit în Polonia, se simte în această perioadă, dar dacă despre aceste lucruri puteam vorbi ca factori atenuanți, acum – după meciul de la Sibiu – nu putem spune nimic altceva decât că, dacă e nevoie să jucăm într-un picior, într-un picior vom juca.”

Ambele formaţii vin după înfrângeri suferite la final de săptămână, în campionatele interne, Dabrowa – Ostrow Wielkopolski 88:100 în etapa a XIX-a, respectiv BC CSU Sibiu – SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara 95:63 sâmbătă seară în prima rundă din Top10.

„Eu sunt foarte curios să văd reacția echipei după cea mai rușinoasă înfrângere pe care această secție a avut-o în ultimii opt ani și vorbesc despre meciul de la Sibiu. Dacă până acum, după orice înfrângere am fost de partea jucătorilor – nici acum nu sunt împotriva lor și nu voi fi niciodată – acum trebuie ca ei să-și asume totala lipsă de combativitate, de implicare. Trebuie să spunem adevărul: nu avem voie să ne prezentăm așa la meciul de miercuri. Una peste alta, aici nu este vorba despre vreo persoană anume, fie jucător, fie despre mine, ca antrenor, ci despre Timișoara și despre clubul SCM.

Înainte de toate, eu vreau să văd sala plină, la fel cum a avut-o Sibiul sâmbătă, când doar 57 de bilete nu au fost vândute. Eu cred că și Timișoara poate face acest lucru și efectiv să luptăm împreună nu doar pentru calificare, ci pentru un dublu obiectiv, acela de a ajunge în Final Four și pentru a șterge din memorie această sincopă. Sper că este doar o sincopă și asta rămâne la latitudinea jucătorilor, de a demonstra prin caracterul lor dacă a fost doar o întâmplare nefericită sau nu” a mai spus Petricevic. Djokovic și Mirkovic încă acuză unele probleme de ordin medical, care pot fi rezolvate până la ora meciului.

În Top10, timişorenii vor mai juca abia peste 3 săptămâni, acasă tot cu clujenii, într-o restanţă din etapa a II-a, rundă care se desfăşoară la mijlocul acestei săptămâni. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = saizeci trei

 


Ultimele articole din categoria Baschet: