BC Timba obține al doilea succes acasă în faza semifinală a ligii secunde. 202 aruncări din acțiune la meciul „leilor mici”

Etapa a 18-a a Ligii 1 de baschet masculin a adus duminică două partide la Timișoara. BC Timba a obținut al doilea succes din faza semifinală după ce a învins pe Politehnica Iași cu 74-60. Seara, satelitul lui BC SCM Timișoara a pierdut confruntarea cu SCMU 2 Craiova, scor 75-102 la capătul unei partide în care ambele formații au avut cel puțin 100 de aruncări din acțiune.

IMG_3497Timba a obținut a doua victorie din două partide disputate pe propriul teren în faza semifinală a Ligii 1. Elevii lui Bogdan Murărescu s-au impus cu 74-60, pe sferturi 19-16, 11-16, 24-10 și 20-18. Timișorenii au început partida în formula Pop, Medgyesy, Pătru, Lazăr și Kovacevic. De partea cealaltă, ieșenii i-au trimis în teren pe Vatra, Hurjui, Nicolae, Popovici și Jermale. Oaspeții au condus cu 5-0, dar gazdele au preluat conducerea la prima pauză, 19-16. Ecartul de trei puncte s-a păstrat și la jumătatea sfertului secund, dar Poli Iași a încheiat această perioadă de joc cu un „run” de 9 puncte și a intrat în avantaj la pauza mare cu 32-30.

Timba s-a apărat în zonă în debutul reprizei secunde și a reușit să revină la conducere și la ultima pauză scorul era 54-42. Cea mai mare diferență s-a înregistrat în debutul sfertului patru când Timba conducea cu 59-42. Au fost și unele momente tensionate, când Rotariu și Kovacevic au avut ceva de împărțit pe teren și au urmat niște faulturi destul de dure. Din tribună, câțiva spectatori i-au apostrofat pe oaspeți, spunându-le că să nu cumva să rămână vreunul în Banat. Timba a mai redus ritmul și oaspeții s-au apropiat la 12 puncte, ceea ce l-a făcut pe antrenorul gazdelor să ceară timp de odihnă în care le-a spus elevilor săi că diferența este importantă. Finalul a fost urât, cu faulturi și căzături dure, iar cu 18 secunde înainte de final Murărescu a cerut timp de odihnă la 72-60 și tehnicianul Iașiului i-a reproșat acest lucru. Kovacevic a înscris două puncte și după l-a faultat destul de urât pe Câta, fost campion la U23 cu BC Timișoara. Acesta a ratat ambele libere, iar ieșenii au beneficiat de încă o posesie cu 0,9 secunde înainte de final. Antrenorul ieșean a răspuns cu aceeași monedă și a cerut un nou timp de odihnă, nu s-a mai marcat, astfel că partida s-a încheiat cu scorul 74-60.

Singurul stranier rămas la Timba, Dejan Kovacevic, a fost coșgheterul partidei cu 32 de puncte, reușind double-double-ul cu 11 recuperări. Și Mario Lazăr a încheiat în double-double cu 17 puncte și 22 de recuperări. Pentru Timba au mai înscris: Medgyesy 11 puncte, Stănescu 9, Rada 3 și Pătru 2 puncte. Jones Jermale a fost cel mai bun marcator al oaspeților cu 19 puncte (12 de la linia de fault). Timba a făcut diferența din spațiul de trei secunde, reușind 40 de „points in paint” față de 22 ale adversarilor. Ambele echipe au avut câte 6 „trițe” reușite, iar timișorenii au înscris 12 puncte după cele 16 recuperări ofensive pe care le-au reușit. Cu procentaje de reușită la aruncărilde din acțiune de 38,2% Timba și 27,5% Poli Iași, gazdele au avut 56 de recuperări în timp ce moldovenii au avut 43 (11/32). Oaspeții au reușit 19 puncte după greșelile adverse, față de 7 ale galben-negrilor. Ambele formații au stat destul de prost de la linia de fault, transformând 16 libere, Timba din 26 (61,5%) și Poli Iași din 24 (66,7%). Bănățenii au condus 31:29 minute în timp ce vizitatorii au fost în avantaj 7:07 minute.

202 aruncări din acțiune la meciul sateliților

După meciul „urșilor” a avut loc derby-ul bănățean la handbal, iar de la ora 20 a fost rândul „leilor mici” să încheie ziua de meciuri de la sala Constantin Jude. Aceștia au primit vizita satelitului lui SCM U Craiova. Cele două formații continuă lupta în recalificările sateliților. Craiovenii s-au impus cu 102-75, pe sferturi 16-23, 27-24, 36-10, 23-18.

IMG_3794BC SCM 2 Timișoara a început partida în formula Covlescu, Szekely, Butuc, Albu și Ursan, iar oaspeții i-au avut în teren pe Dincu, Hutan, Corneanu, Damian și Solea. Debutul partidei le-a aparținut gazdelor care conduceau cu 14-4 la jumătatea primului sfert, cel mai mare avantaj al alb-violeților. Prima pauză a venit la scorul 23-16 pentru gazde. Sfertul secund le-a revenit craiovenilor pentru trei puncte, astfel că la jumătatea partidei timișorenii se aflau încă în avantaj, 47-43. Aceștia au marcat doar șase puncte în primele cinci minute după revenirea de la vestiare, în timp ce oaspeții au reușit 17 și au preluat conducerea. A doua jumătate a sfertului trei a adus un parțial de 4-19 și oltenii conduceau confortabil la ultima pauză când tabela sălii Constantin Jude arăta scorul 57-79. Ultimele zece minute le-au revenit tot oaspeților, pentru cinci puncte, astfel că meciul s-a încheiat cu 75-102.

Apărările celor două formații au lăsat de dorit. Timișorenii au avut 102 de aruncări din acțiune, marcând 33 (32,4%), iar craiovenii au încercat 100 de șuturi din acțiune din care le-au intrat 43. Ca o comparație, la primul meci al zilei Timba a avut 68 de aruncări din acțiune și Poli Iași 69, cele două având 24, respectiv 26 de libere. În prima ligă BCMU Pitești deține recordul de aruncări din acțiune într-o partidă, 84, reușit în fața juniorilor de la Târgu Jiu.

Revenind la meciul sateliților, alb-violeții au înscris 6 „trițe” din 29 de încercări (20,7%), iar oaspeții au marcat 11 din 33 de la distanță. Au fost doar 13 libere, cu gazdele marcându-le pe toate cele 3 de care au beneficiat, în timp ce oltenii au înscris 5 din 10. Cu atâtea ratări au fost și foarte multe recuperări. SCMU 2 Craiova a avut 68 de recuperări (27 ofensive/41 defensive), iar bănățenii au prins 59 de mingi la panou (26/33). Ambele formații au pierdut câte 11 mingi. Oltenii au reușit 60 de puncte din spațiul de trei secunde, iar timișorenii 48.

Căpitanul craiovean, Andrei Damian, a fost integralist și a reușit jumătate din punctele echipei sale: 51 (5/18 de la distanță, 16 din 26 de două puncte, 4 din 6 libere). L-a secondat Iulian Corneanu cu 32 de puncte (6×3). Ambii au încheiat în double-double, având eficiență 51. Damian a reușit 12 rrecuperări, iar coechipierul său 22 de recuperări și 7 pase decisive. Horațiu Covlescu a fost cel mai bun marcator al gazdelor cu 26 de puncte (1/9 de la distanță, 11 din 26 de două puncte). Vlad Szekely l-a secondat cu un double-double: 19 puncte și 10 recuperări. Tot în double-double a încheiat și Ursan cu 13 puncte și tot atâtea recuperări. Butuc a înscris 14 puncte, iar Albu 3.

Clasament

E18 L1 mCele două formații timișorene au fost în aceeași grupă în sezonul regulat. BC Timba a urcat pe locul trei în grupa de promovare, cu un bilanț de 2 victorii (ambele obținute acasă) și 2 înfrângeri (în deplasare). Pe primul loc a urcat Municipal Olimpic Baia Mare cu 7 puncte (3 victorii/1 înfrângere) după ce a bătut pe propriul teren pe fostul lider, CSM Ploiești care are același bilanț. Politehnica Iași e pe 4 cu 5 puncte (2/1) având o restanță cu lanterna roșie. CSU Știința București, care a defilat în prima parte a campionatului, are acum 5 puncte (1/3), iar Cuza Sport Brăila este ultima cu 3 puncte (0/3). Primele patru clasate la finalul celor zece etape se califică la turneul final de unde primele două vor obține biletele pentru Liga Națională.

În grupa de recalificare a sateliților, echipele au intrat direct cu rezultatele obținute cu colegele de grupă în prima fază. Trei echipe au câte 9 puncte, U-Mobitelco Cluj și Dinamo București au 4 victorii și o înfrângere, iar Gaz Metan Mediaș 2 are 3 victorii și 3 înfrângeri. SCMU 2 Craiova a obținut prima victorie la Timișoara și are 6 puncte, la fel ca și „leii mici”, ambele având câte 4 înfrângeri. Pe ultimul loc e satelitul lui Phoenix Galați cu 6 puncte (2/2). Câștigătoarea grupei se alătură la turneul final primelor trei clasate în prima grupă valorică a sateliților.

La finalul săptămânii viitoare BC Timba se deplasează la Brăila pentru a întâlni lanterna roșie Cuza Sport. „Leii mici” au următorul meci în aprilie, acasă cu Gaz Metan Mediaș 2.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: