Vicecampioana BC Timişoara nu conduce nici o secundă campioana Ungariei, vreme de 80 de minute

BC Timişoara a repetat marţi seară contraperformanţa de a nu o conduce pentru nici o secundă pe Szolnoki Olaj KK, ceea ce se întîmpla şi în jocul tur, nereuşind implicit să elimine din EuroChallenge capul de serie al Grupei F, de care s-a apropiat în 3 rînduri la un singur punct în „sfertul” trei, maghiarii impunîndu-se greu printr-un plus de consistenţă şi reuşitele letonului Ernests Kalve, cu 32 de puncte şi 8 recuperări… 77:71 (40:37).

Acelaşi Kalve care era coşgeter al maghiarilor şi în acel 80:93 din sala „Constantin Jude”, atunci cu 19 puncte în cont.

Reuşind un excelent sfert secund, cîştigat cu 29:15, după un debut ratat de joc, timişorenii păreau a răsturna calculele hîrtiei şi a elimina dubla deţinătoare la zi a eventului în Ungaria chiar în fieful acesteia, ceea ce s-ar fi putut întîmpla în favoarea lui Lami-Ved Kormend, în condiţiile în care palmaresul direct între grupările maghiare era favorabil grupării mai slab cotate, însă Kalve a fost de nestăpînit iar Olaj KK a găsit resursele să păstreze fragilul avantaj de la pauza mare şi să cîştige la limită şi ultimele două sferturi… 25:8, 15:29, 18:17, 19:17.

Iar cum în celălalt joc a fost Lami-Ved Kormend – EWE Baskets Oldenburg 67:90 (9:27, 12:19, 20:24, 26:20), învingătorii de astăzi ai Timişoarei s-au calificat între cele mai bune 16 grupări din competiţie cu doar 3 victorii la activ, dintre care două în dauna violeţilor, în vreme ce vicecampioana României, cu un al cincilea eşec la rînd, a încheiat ultima, conform urnei sale valorice la startul întrecerii.

Cît despre reprezentantele Ligii Naţionale, acestea au înregistrat un total de numai 7 succese din 24 de dispute în FIBA EuroChallenge Cup, ca o adăugire la eşecurile la scor ale naţionalei României, în vară, în preliminariile EuroBasket, în această seară mai consemnîndu-se Khimik – Gaz Metan Mediaş 89:66, CSU Asesoft Ploieşti – Keravnos 90:87 şi Belfius Mons-Hainaut – BCM U Piteşti 92:63.

Srdjan Jovanovic a început marţi seară cu Jovanovic – Jelenic, Archie – Sarovic, Johnson, pe parcurs mai intrînd Derasimovic, Căpuşan şi Popescu, în vreme ce gazdele cu Simon, Horvath, Sehovic, Bader şi Kalve, cărora li s-au adăugat pe parcurs alţi 5 componenţi.

***

Clasamentul final al Grupei F: 1. EWE Baskets Oldenburg 12 puncte (6-0), 2. Szolnoki Olaj KK 9p (3-3), 3. Lami-Ved Kormend 8p (2-4), 4. BC Timişoara 7p (1-5).

Principalii marcatori ai Timişoarei în sezonul de FIBA EuroChallenge Cup: Jovanovic 100 puncte (197 minute jucate), Archie 71p (185´), Sarovic 61p (126´), Johnson 53p (173´), Popescu 48p (112´), Derasimovic 48p (141´), Jelenic 45p (132´).

***

Scorul a fost deschis de letonul de 25 de ani Ernests Kalve abia după cîte 3 aruncări ratate de fiecare parte, 3:0 după aproape două minute de joc, iar respectiva „triţă” avea să anunţe o remarcabilă performanţă individuală.

Mai apoi, în vreme ce alb-violeţii iroseau primele lor 4 aruncări de 3 puncte, Horvath şi Kalve, ajuns deja la 9 puncte înscrise, o desprindeau pe dubla campioană la zi a Ungariei prin acelaşi procedeu, pentru 14:6 în minutul 5. Iar seara se anunţa şi mai bună pentru roş-negrii lui Szolnoki Olaj KK, compatrioţii de la Lami-Ved Kormend fiind conduşi acasă după tot atîtea minute de liderul neînvins EWE Baskets Oldenburg cu 7:22.

Srdjan Jovanovic a solicitat time-out şi a operat primele înlocuiri, Popescu şi Derasimovic substituindu-i pe Jelenic şi Sarovic, însă handicapul timişorean a crescut şi mai mult în pofida şi altor schimbări, cu Jelenic şi Sarovic reintrînd pentru Jovanovic şi Johnson iar Căpuşan în locul lui Archie… 25:8 la finele primului „sfert”.

Vicecampioana României s-a trezit în debutul sfertului secund, cînd Archie, cu o primă „triţă”, a început să-şi regleze tirul aruncărilor de la distanţă şi semidistanţă, iar BC Timişoara a înscris 10 puncte la rînd, apropiindu-se ulterior, în două rînduri, la numai două puncte diferenţă, înaintea pauzei mari, care consemna un încurajator 40:37.  

Timişorenii, în suferinţă în prima jumătate a meciului în ceea ce priveşte aruncările de 3 puncte, cu două reuşite din opt, ceea ce nu s-a îmbunătăţit pînă la final (4/17), dar şi la capitolul greşeli personale, cu 15 faţă de 6 ale gazdelor, au fost în schimb ceva mai atenţi la intercepţii şi recuperări, cu care au declanşat spectaculosul reviriment de 15:29 în sfertul secund.

Iar bănăţenii au reînceput jocul, după pauza mare, în acelaşi ritm mai bun, cu o apărare agresivă şi o mai mare varietate a atacurilor, inclusiv cu angajări frontale sub coş şi un remarcabil travaliu din partea lui Zlatko Jovanovic, cel mai utilizat component al Timişoarei dar totuşi nu în apele sale în privinţa procentajelor aruncărilor, însă cele trei apropieri la doar un punct, ultima oară la 44:43, n-au fost susţinute pe întreaga durată a „sfertului”, încheiat cu 18:17 pentru maghiari şi 58:54 înaintea ultimelor 10 minute.

Începute cum nu se putea mai prost de BC Timişoara, ajunsă în doar două minute la 10 handicap. Violeţii aveau să înjumătăţească deficitul cu două minute înainte de finish, 73:68, dar nu şi să conducă măcar şi pentru o clipă pe parcursul celor două manşe „lanterna roşie” a Ligii Adriatice, care s-a calificat, tras de păr dar s-a calificat…

***

BC Timişoara: Jovanovic 20 puncte (9 asistenţe în 37:14 minute jucate, însă cu procentaje de maxim 50%: 7/14 la aruncările de două puncte şi 1/4 la „triţe”), Derasimovic 12p (25´), Johnson 11p (9 recuperări în 34:20 minute), Archie 11p (31´; 7 recuperări), Popescu 9p (25´), Sarovic 6p (20´), Jelenic 2p (22:17). A mai jucat: Căpuşan, 4 minute.

Pe lîngă Kalve, pivotul Bader, cu 14 puncte şi 9 recuperări, respectiv Sehovic, cu 9 puncte şi 8 recuperări, au fost principalii marcatori ai campioanei Ungariei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× opt = 56

 


Ultimele articole din categoria Baschet: