BC Timişoara, cocktail Molotov: cînd pari favorit dar n-ai bancă

Amarul pierderii finalei poate fi cu atît mai acut cu cît BC Timişoara părea a fi favorită în Final Four. În careu nu erau nici ex-deţinătoarea trofeului, Gaz Metan, nici campioana en-titre, „U” Cluj, ci echipe mai abordabile la prima vedere. Asta pe de-o parte… Dar cîţi sperau pe 17 septembrie, la debutul sezonului, încununat cu un 90:67 în Cupa României, contra mureşenilor, că bănăţenii vor juca în februarie cu trofeul pe masă, din postura de cea mai bine plasată trupă în Divizia A? Noi am centralizat o statistică a întregului sezon, pe 3 fronturi, prezentată mai jos, ce reliefează nişte evidenţe…

… Şi anume că BC Timişoara a marşat pe aceiaşi şi aceiaşi puţini jucători, cu excepţia cîtorva meciuri, ceea ce confirmă regula. Nu este normal ca o echipă antrenîndu-se laolaltă abia din august şi mai alipindu-şi pe parcurs cîteva piese, şi care trage la două trofee plus e angrenată într-o întrecere internaţională, să fie dependentă de cîţiva oameni, care sunt… oameni, şi nu roboţi. Orice finală constituie un meci special, avînd încărcătura sa mai aparte şi în mod cert mai mare, iar dacă şi în cele 40 de minute ale sale se trage necontenit cu aceiaşi 4 jucători care au dus greul aproape de aceeaşi manieră şi în cursul sezonului, rareori cu vreun respiro, este aproape firesc să intervină şi anumite căderi, fie şi cînd echipa are un avantaj la prima vedere inatacabil, de 13 puncte. Practic şi acea trenă de 13 puncte tot „cei mari şi laţi” ai Timişoarei o creaseră şi tot ei o aveau de conservat. Nu este uneori oare totuşi cam mult? Iar anumite perioade cheie există în orice joc, mai ales în unul cu trofeul pe masă, cînd trebuie să se simtă că şi celor mai rutinaţi dintre echipieri, pentru a-şi valorifica potenţialul dovedit, le sunt necesare nişte clipe de „refresh”.

Au fost momente în joc în care argeşenii au simţit nevoia acestei primeniri, pentru păstrarea unui bun randament, şi s-a aplicat o rotaţie a cadrelor ce a dat roade. Piesele lor grele au avut timp să se împrospăteze, pe cînd cvartetul Jovanovic – Cuic – Archie – Popescu a intrat parcă în pană de idei, la cîte tot mai mari aşteptări erau constant supuşi. Iar outsiderei i-a venit mai uşor să-şi exercite libertatea de a… nu avea nimic de pierdut, aşa cum îi bloca în a-i face să pară destul de oarecare şi modeşti în joc şi pe Bega, în campionat, pînă şi pe cei mai prolifici „violeţi”.

Sîmbătă seară a fost nu pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a… nimerit, la 5 luni de la acel debut cu dreptul, sau mai exact după 155 de zile, ceea ce, socotind că BC Timişoara a ajuns la meciul cu numărul 31 în actuala campanie, înseamnă exact cîte un joc la fiecare 5 zile. Ţinînd cont de ritmul impus pe 3 fronturi şi de diversitatea provocărilor la care a fost supusă într-un timp atît de scurt o echipă încropită abia în vară şi mai apoi, atingerea în Arena de Baschet a numărului rotund de 10 eşecuri stagionale nu este un capăt de ţară.

Durerea ţine mai mult de factura percepută ca fiind modestă a adversarului care a furnizat surpriza, de unde şi senzaţia că bănăţenii au ratat o mare oportunitate. Cu atît mai mult cu cît Baschet Club a înlăturat în drumul său spre finală o… finalistă în 2011, BC Mureş, şi o multiplă laureată în anii precedenţi, CSU Ploieşti. Comparativ, BCM U Piteşti părea „o găină”.

Cu ouă de aur însă. Căci dînd însă credit piteştenilor, aceştia nu doar că lansau în sîmbăta precedentă o salvă de avertisment în sala „Constantin Jude”, 69:70, la fel de neaşteptat şi surprinzător, dar şi se calificau în finala competiţiei K.O. fără să fi pierdut pe parcursul Cupei României, trecînd în optimi tur-retur cu un +20 de CSU Atlassib şi nepierzînd nici în dubla manşă a sferturilor cu Dinamo, spre deosebire de alb-violeţi, care, la adăpostul succeselor din manşele tur, pe teren propriu, mergeau mai departe deşi cam şifonaţi de mureşeni şi CSU Ploieşti.

Concluzia ar putea fi că BC Timişoara a abordat cîteva partide mai trăgîndu-şi cît de cît sufletul, iar odată ce s-a văzut avertizată pe propriul teren de nişte argeşeni pe care i-a luat puţin şi prin prisma posturii lor de ocupanţi ai locului 10 în Divizia A, precum şi de învinşi cu 60:86 în jocul tur din Trivale, i-a intrat brusc şi peste noapte niţel frica în oase, pliată pe o oarecare stare de oboseală acumulată. Uzurii fizice i s-a adăugat în ultimele zile şi una psihică, generată de presiunea existentă pe umerii celui creditat cu prima şansă, o postură relativ nouă pentru o formaţie care pînă nu demult şi-a permis luxul să abordeze întrecerile de pe turnanta celui care vine din urmă. Rolurile însă s-au cam inversat de la finele toamnei încoace iar aşteptările au apăsat mai abitir decît s-ar fi aşteptat „Leii”.

Cărora nu le-a priit deloc nici întreruperea pricinuită de starea vremii, care i-a scos din mînă, i-a dereglat în parcursul lor deja de rutină, fiind o frînă forţată după o resetare de scurtă durată, ce urma unei preconizate pauze, cea de Sărbători. Stop, reluare dar apoi frînă, nu era în planurile lui Predrag Badnjarevic.

Dar cifrele de mai jos ne sugerează şi altceva. Că antrenorul timişorenilor, bizuindu-şi încrederea pe mîinile unui număr relativ restrîns de „locotenenţi” ce-au confirmat şi i-au cîştigat-o pe parcursul turului, a mizat implicit cam pe acelaşi personal, creditul limitat dat unor „pioni” din jurul nucleului de bază întorcîndu-se ca un bumerang odată numărul de jocuri amplificîndu-se iar principalii artizani simţind o „forjare” mai ales psihică. Iar bumerangul a lovit tocmai cînd îi era Timişoarei lumea mai dragă…

… În finală, BC Timişoara a avut 3 integralişti, şi anume pe Jovanovic, Cuic şi Popescu, cu cîte 40 de minute pe parchet, plus pe Archie, cu 39:21 la activ, spre deosebire de învingători, ai căror cei mai activi 4 titulari n-au strîns ca furnica atîtea minute. Şi mai semnificativ, dacă bănăţenii s-au mai bazat în plus doar pe Dragoş Mihai Andrei, cu 23:54 minute, şi Sime Spralja, cu 16:30 minute, argeşenii în schimb au avut alţi 3 componenţi cu măcar un sfert de oră la activ, plus încă doi care au intrat cît să-şi mai tragă suflul principalele motoare. Cu alte cuvinte responsabilizarea a fost distribuită mult mai uniform în sînul garniturii piteştene, cu efecte benefice pentru întreg lotul şi randamentul său, pe cînd la BC Timişoara s-a conturat o situaţie, relevată elocvent şi de statistica de mai jos, de genul „cei care duc greul” şi o bancă nici prea strălucită, şi căreia în consecinţă nici nu i se oferă credibilitate. În aceste condiţii, faptul că BCM U Piteşti a reuşit cu o treime mai multe recuperări decît învinsa sa, 39 faţă de 26, şi mai ales defensive, 27 la 17, are de-a face şi cu personalul în plus capabil să preia nişte sarcini, ori la timişoreni sunt aceiaşi „mari şi laţi”.

BC Timişoara şi-a consolidat în cele 5-6 luni un eficient nucleu, dar care a cam ajuns să gîfîie trudind, nefiind cine să-l suplinească pe măsură, cu menţiunea că sub panouri se resimte absenţa lui Robert Sarovic, a cărui înlocuire din mers cu Sime Spralja, în miezul sezonului, n-a fost implantul care să-i dea şi timp să se acomodeze noului venit, totul fiind sub presiunea jocului următor.

Dat fiind cît de influenţi sunt respectivii jucători străini, plus „motorul” Popescu, Badnjarevic nici n-a trebuit să stea foarte mult pe gînduri în a-i alege pe cei 4 non-autohtoni pentru Final Four, doar că unii dintre ei, deşi indispensabili, nu mai sunt la fel de eficienţi în actualul pasaj al sezonului în absenţa din preajmă a unor baschetbalişti totuşi de nădejde. Ori aici s-a văzut cît de mult se bazează în general Timişoara pe noul său contingent străin… Dacă ar fi căutat însă obţinerea unui efect psihologic, poate că Badnjarevic s-ar fi putut orienta la ora lui Final Four pe un Nenad Markovic prezent pentru „violeţi” la precedente expediţii în careul de aşi, acel „Shone” = captain, ca un liant între trecute dueluri la vîrf în Cupa României şi nou creata formulă, tot aşa cum Piteştiul a putut miza pe ex-bănăţeni în formula de start. Care s-au dovedit a fi nu mai prejos.

Cei de la BC se vor întreba probabil ce au greşit în week-endul în Arena de Baschet, zburînd departe, spre acel Balcani din Israel, pentru jocul de miercuri, venit mai grăbit decît media de 5 zile de la un joc la altul. Iar drumul spre Galil Gliboa îi pune pe gînduri şi în privinţa schimbării în oarecare măsură a datelor de disputare din sferturile de finală ale Ligii Balcanice, pe 20, 27 şi 29 martie, din ceea ce era iniţial 21/22 şi 28/29 martie, plus 4/5 aprilie. Sună cam la fel dar la ritmul autoimpus, de-acum pe două fronturi, orice cît de mică alterare poate induce un stres în plus. Cum abordăm deplasarea cutare?

Mai ales că pe „violeţi” îi mai paşte şi o Macedonia, plus deplasări prin ţară, la Oradea, Mediaş, Giurgiu, Craiova, Târgu Jiu, Sibiu şi Târgu Mureş, toate – zice calendarul – pînă în 4 aprilie. Şi cine crede că oboseala nu se adună, să calculeze că piteştenii au învins şi vineri de la ora 19,30, şi sîmbătă de la ora 19, pe cînd Baschet Club a cedat în finală după ce în ziua precedentă era deja la duşuri cînd argeşenii nici nu ajunseseră la sală.

Căci una e să tragi să intri în play-off şi alta e să menţii ştacheta sus, săptămînă de săptămînă în frunte, plus în Liga Balcanică, mai toţi rîvnindu-ţi scalpul. Cu atît mai mult cînd doar 4 jucători îţi strîng 160 de minute din totalul de 200, iar la outsiderii mai odihniţi minutele în joc sunt împărţite mai democratic.

Doar timpul ne va lămuri dacă fie Badnjarevic chiar crede în explozia de potenţial a autohtonilor de pe bancă, motiv pentru care-i ţine aproape să „crească”, fie şi-ar dori o bancă şi mai tare dar limitările sunt de altă natură, trebuind în consecinţă să jongleze cu ceea ce are pe mîini, fie e diplomat şi nu vrea nicicum să zgîndăre sensibilităţile locale, asta vis a vis de Markovic şi nu numai, caz în care ar lăsa-o în coadă de peşte. Cu ei, cu ei, dar de fapt doar de decor… Ori le dai credit şi îi joci, capul fiindu-i atunci poate mai aproape de ghilotina rezultatelor, ori n-o mai scalzi şi iei exact ce-ţi trebuie, nu ce-ai găsit.

Coşgeteri, performeri, statistici…

În Divizia A, BC a înregistrat 15 victorii şi 3 eşecuri… Iată rezultatele, precum şi principalii 3 marcatori, meci de meci, respectiv cei mai prolifici componenţi la recuperări şi asistenţe… Aşadar 77:69 cu Municipal Bucureşti (Cuic 18, Archie 17, Popescu 16; Cuic 11 / Cuic 6); 68:85 la Cluj (Jovanovic 17, Popescu 14, Archie 12; Archie 7 / Cuic 2); 90:78 cu CSM Oradea (Jovanovic 21, Popescu 17, Siriscevic 15; Archie 8 / Jovanovic 8); 103:64 cu CSS Giurgiu (Siriscevic 18; Popescu 17; Păltinişanu 13; Păltinişanu 9 / Păltinişanu 7); 86:60 la Piteşti (Siriscevic 18, Archie 17, Popescu şi Cuic – 14; Archie 9 / Jovanovic 4); 91:75 cu Rovinari (Popescu 23, Archie 16, Cuic 15; Archie 8 / Cuic 10); 104:48 la Poli Unirea Iaşi (Popescu 17, Archie 16, Markovic 15; Sarovic 5 / Markovic 5); 78:76 cu Gaz Metan (Jovanovic 23, Popescu 21, Archie 16; Archie 13 / Jovanovic şi Siriscevic – 3); 91:74 la BC PH Csikszereda (Jovanovic şi Archie – 18, Siriscevic 15; Archie 8 / Cuic 5); 99:70 cu SCMU Craiova (Popescu 22, Archie 20, Cuic 16; Cuic 8 / Cuic 7); 101:97 cu CSU Atlassib (Jovanovic 29, Archie 28, Popescu 19; Popescu 13 / Cuic 6); 101:85 la Dinamo (Jovanovic 21, Archie 17, Cuic 16; Archie 11 / Cuic 8); 76:74 la Ploieşti (Archie 24, Jovanovic 15, Siriscevic 12; Archie 11 / Cuic 4); 79:83 cu BC Mureş (Popescu 24, Siriscevic şi N. Jovanovic – 13; N Jovanovic 6 / Cuic 6); 78:74 la Municipal Bucureşti (Jovanovic 27, Spralja 15, Popescu 14; Spralja, Popescu şi Archie – 5 / Jovanovic 6); 72:71 cu Cluj (Popescu 24, Spralja 16, Jovanovic 12; Archie 9 / Cuic 6); 99:60 la Iaşi (Spralja 22, Jovanovic 18, Markovic 14; Popescu 8 / Jovanovic şi Andrei – 6); 69:70 cu BCM U Piteşti (Popescu 19, Cuic 18, Archie 13; Popescu 17 / Cuic 4).

Bogdan Popescu a fost cel mai adesea între principalii 3 marcatori, şi anume de 6 ori ca coşgeter al echipei, de 4 ori ca al doilea marcator, iar de alte 4 ori cu al treilea număr de puncte înscrise. Îl urmează Archie (2/7/4) şi Jovanovic (7/2/1), precum şi Cuic (1/2/4), Siriscevic (2/1/3), Spralja (1/2/0), Markovic (0/0/2), Păltinişanu (0/0/1) şi Nikola Jovanovic (0/1/0).

La recuperări a excelat Dominique Archie, în 10 jocuri de Divizia A cel mai bun al bănăţenilor la acest capitol. Îl urmează Popescu, cu 5, Cuic, cu două, şi Sarovic, Păltinişanu, Nikola Jovanovic şi Spralja, cu cîte un joc.

La asistenţe, Branko Cuic – 11 jocuri, Jovanovic – 5, Păltinişanu, Markovic, Siriscevic, Andrei, cîte unul.

În Cupa României, un număr egal de succese şi eşecuri, 3-3… 90:67 cu BC Mureş (Jovanovic şi Archie – 22, Sarovic 15; Popescu 9 / Popescu şi Cuic – 5); 68:81 la BC Mureş (Jovanovic şi Popescu – 14, Archie 13; Popescu 11 / Cuic 5); 91:65 cu CSU Ploieşti (Popescu 22, Archie 20, Cuic 17; Cuic 12 / Cuic 7); 64:87 la CSU Ploieşti (Jovanovic 24, Archie 15, Cuic 11; Archie 11 / Cuic 5); 77:74 cu CSM Oradea (Popescu 24, Jovanovic 23, Archie 20; Popescu 11 / Jovanovic şi Cuic – 3); 78:91 cu BCM U Piteşti (Popescu 18, Archie 15, Jovanovic 14; Archie 8 / Cuic 4).

Principali 3 marcatori: Archie – coşgeter într-un meci, de 3 ori al doilea marcator, de două ori al treilea marcator al „violeţilor”; Jovanovic 3,1,1; Sarovic 0,0,1; Popescu 4,0,0; Cuic 0,0,2. La recuperări, Popescu – 3 jocuri, Archie – două, Cuic. Iar la asistenţe, Cuic – 6 meciuri, Popescu, Jovanovic.

În fine, în Liga Balcanică s-au consemnat cele mai multe eşecuri, bilanţul fiind 3 la 4… 78:80 la Rilski Sportist (Archie 18, Sarovic 15, Jovanovic şi Siriscevic – 11; Archie 10 / Cuic 4); 72:74 cu KK Torus (Popescu şi Jovanovic – 17, Sarovic 10; Markovic 6 / Jovanovic 3); 85:67 cu OKK Beograd (Archie şi Sarovic – 24, Siriscevic 15; Sarovic şi Popescu – 8 / Sarovic 4); 76:83 cu Galil Gilboa (Siriscevic 21, Archie 17, Popescu 16; Archie 11 / Cuic 6); 77:79 la KK Mornar (Archie şi Popescu – 14, N Jovanovic 13; Archie 7 / Jovanovic 9); 84:75 la Beograd (Jovanovic şi Siriscevic – 22, Spralja 17; Cuic 9 / Cuic 5); 80:69 cu Rilski Sportist (Spralja 22, Cuic 21, Archie 15; Cuic 10 / Cuic 6).

Dominique Archie a fost cel mai frecvent între principalii marcatori ai bănăţenilor şi în arena internaţională (3 jocuri ca şi coşgeter/ unul ca al doilea marcator al echipei / unul ca numero 3 la puncte înscrise), urmat de Siriscevic (2/0/2), Sarovic (1/1/1), Jovanovic (2/0/1), Popescu (2/0/1), Spralja (1/0/1) şi Nikola Jovanovic (0/0/1). La recuperări, Archie cu 3 meciuri, Cuic cu două, Markovic, Sarovic şi Popescu cu cîte unul. Iar la asistenţe, Cuic cu 4 jocuri, Jovanovic cu două, şi Sarovic.

Aşadar Popescu, Archie, Cuic, Archie, Popescu, Cuic, Archie, Archie, Cuic. Aceiaşi şi aceiaşi. Meci de meci… Pînă se rupe aţa. Şi nici 13 puncte avans nu-ţi mai sunt de ajuns în faţa locului 10 dintr-un alt fel de competiţie. Aici era vorba însă de un Final Four mai aparte şi cîteodată nu e ideal să ai aceiaşi încredere oarbă doar în unii, în detrimentul altora, convocaţi sau neselecţionaţi.

Iar gîndul ratării finalei ne duce cu gîndul – zău – la faptul că un eşantion reprezentativ al Timişoarei sportive se grăbea în lunile trecute să-l poarte prin festivităţi cu premii şi onoruri anuale pe un profesionist ce-şi începea activitatea pe Bega abia în 1 august. Nu era încă timpul. Jos pălăria în faţa a ceea ce a realizat deja, dar uneori, fascinaţi de aceste reuşite mai ales în comparaţie cu ceea ce… nu aveam mai deloc, tindem să punem căruţa înaintea boilor. I-a venit ca o măgulire şi recunoaştere dar şi ca o apăsare în plan psihologic, căci nimic nu e dinainte cîştigat. Şampania ar fi trebuit păstrată la rece, şi era cu atît mai frumos. Dar momentul ţîşnirii dopului pare totuşi doar a se fi amînat, căci dacă ai pierdut, continuă!, chiar şi „forjat” fiind.