BC Timişoara pune de miercuri abonamente în vînzare

Nu mai este mult pînă la finele săptămînii viitoare, cînd Predrag Badnjarevic va suna adunarea, iar pe lîngă faptul că vicecampionii naţionali şi-au conturat şi pe mai departe lotul cu care vor ataca viitoarea ediţie, cooptînd un al doilea american, din Suedia, dar şi despărţindu-se de un produs al pepinierei CSS Bega, Leonard Filip, BC Timişoara pune totodată în vânzare, începînd de miercuri, abonamente valabile pe perioada sezonului 2012-2013.

Acestea se vor distribui pentru primele patru rânduri ale tribunei, cele din proximitatea terenului, sectoarele din stânga şi din dreapta tribunei oficiale, după cum informează portalul oficial al clubului, www.bctimisoara.ro.

Preţul unui abonament este de 75 de lei, pentru întreg sezonul. Abonamentul permite simpatizanţilor să aibă locul rezervat pentru toate meciurile oficiale de acasă, din toate cele trei competiţii în care este angrenată BC Timişoara: Liga Naţională (15 jocuri), Cupa României (unul), FIBA EuroChallenge.

Abonamentele se pot achiziţiona de la 1 august, în fiecare zi lucrătoare, între orele 10,00 şi 12,00, de la sediul clubului, în strada Arieş, nr. 19, camera 117, în incinta Casei Tineretului din Timişoara (tel/fax 0256 462045 / 0256 462044, [email protected]).

Scaunele de pe aceste prime patru rânduri sunt numerotate, iar la club veţi găsi planul tribunei, care vă va ajuta să rezervaţi locul preferat. Pentru celelalte locuri, de la rândul 5 în sus, intrarea este liberă.

Conducerea clubului şi jucătorul Leonard Filip au ajuns la o înţelegere de reziliere a contractului. Baschetbalistul a primit o ofertă de la Dinamo Bucureşti şi a dorit să o onoreze, astfel că părţile au ajuns la un acord comun de încetare a colaborării. Clubul vicecampion este foarte aproape de a încheia campania de transferuri din această vară, după ce a adus cinci jucători şi negociază cu încă un baschetbalist din afara ţării.

Au semnat deja contractele Andrei Căpuşan (de la CSU Asesoft Ploieşti), sârbul Marko Djerasimovic (de la Kecskemet, Ungaria) şi americanul Delvon Johnson (de la Uppsala, Suedia), veniţi pentru prima echipă, şi Georgian Păun (de la LPS – BCMU Piteşti) şi Horia Cristean (de la Phoenix Galaţi), aduşi pentru formaţia de tineret, sub 23 de ani. Sper că am realizat ceea ce ne-am propus, căci au plecat câţiva jucători, iar ideea a fost de a întări echipa, pentru că se anunţă un campionat foarte tare. Pivotul Delvon Johnson va fi una dintre surprizele plăcute ale campionatului, un jucător extrem de puternic sub panou şi care va face diferenţa în multe momente. De asemenea, Marko Djerasimovic este un shooter autentic, baschetbalist de două poziţii, 2 şi 3, şi care va acoperi foarte bine golurile create de plecările lui Ivan Siriscevic şi Branko Cuic. Cât despre Andrei Căpuşan, pot să vă spun că am transferat un român pe care ni l-am dorit încă din sezonul trecut. El va asigura o rotaţie lungă şi sperăm că ne va ajuta, căci este un jucător cu calităţi fizice excepţionale şi care trebuie să se adapteze foarte repede. Vom mai aduce un jucător pe poziţia 2, care trebuie să se completeze cu conducătorul de joc Zlatko Jovanovic. Aşa cum arată echipa în acest moment, eu sper că vom fi în stare să ne îndeplinim obiectivul asumat, acela de a fi din nou în fruntea clasamentului naţional”, a spus Leontin Demaio, preşedintele BC Timişoara.

Lotul se va reuni duminică 12 august, iar primul meci oficial va avea loc la 6 octombrie, BC Mureş Tg Mureş – BC Timişoara, în etapa de debut a noului campionat.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × = 35

 


Ultimele articole din categoria Baschet: