BC Timişoara revine pe terenul vicecampioanei şi egalează la finele sfertului trei, 65:65, dar cedează apoi ritmul: 91:87 BC Mureş

Cu rolurile inversate în umbra campioanei CSU Ploieşti, vicecampioana BC Mureş pregătindu-se acum de jocurile de ChallengeCup din noiembrie, cu Szolnoki Olaj şi Rilski Sportist, cunoştinţe ale „violeţilor” despre care le poate spune una-alta Dan Păltinişanu, iar BC Timişoara încercând revenirea, cele două au deschis astăzi etapa a 4-a a Ligii Naţionale cu un duel în care elevii lui Tudor Costescu n-au câştigat nici de data aceasta primul sfert şi n-au mai izbutit come-back-ul de la Piteşti, deşi, ca în Trivale, Jovanovic a marcat tot 30 de puncte: 91:87 (40:34).

Căci dacă BC Timişoara câştiga sfertul secund de fiecare dată în primele 3 runde, după începuturi mai ezitante, astăzi de la ora 18 a cedat tot la 3 puncte şi între minutele 11 şi 20, mureşenii fiind mai inspiraţi în a repeta succesul cu 89:80 contra lui Gaz Metan, intercalat între înfrângeri în deplasare.

Şi chiar au reuşit până la urmă, în faţa unor „violeţi” care câştigau la Târgu Mureş în debutul ediţiei precedente şi care au repetat cu foarte mari eforturi în sfertul 3 cursa de urmărire de la Piteşti, dar au devenit apoi imprecişi în prima jumătate a ultimul sfert, sugestiv fiind faptul că timişorenii au ochit doar 13 din totalul de 34 de încercări de la distanţă, cu câte 6 ratări în dreptul coşgeterului Jovanovic (4/10) şi Panic (0/6): 18:15, 22:19, 25:31, 26:22.

Într-adevăr, speranţele unui nou reviriment timişorean s-au amplificat după ce bătăiosul Anthony Lee Ingram, astăzi al doilea marcator timişorean, cu 17 puncte, dintre care 5 din 9 aruncări de la distanţă, s-a zbătut la sol, sub propriul panou, să menţină posesia în faţa a 3 adversari, şi a ochit apoi o „triţă” la capătul atacului, apropiindu-i pe oaspeţi la 52:49. Dar Lee n-avea să facă doar atît, o altă aruncare de la distanţă aducând prima egalare, 62:62 în ultimul minut al sfertului 3, urmată de alte două egalări, în minutele imediat următoare.

Însă continuarea n-a fost la fel de fructuoasă, BC Timişoara marcând doar 4 puncte în primele aproape 6 minute ale ultimului sfert, când practic a pierdut partida, în ciuda unui foarte hotărât forcing final: 91:87 de la 86:76.

BC Timişoara a evoluat bine în linii mari, cu multă dăruire, însă n-a speculat momentul favorabil al revenirii, contracarat de gazdele lui Srecko Sekulovic prin inteligenta ieşire la rampă a noii achiziţii Goran Martinic, dublat de Ivanovic, coşgeter al gazdelor, cu 22 de puncte, ca şi în precedenta rundă, când marca 24 în înfrângerea de la Piteşti, unde timişorenii se impuneau.

Ca o notă bună pentru Costescu, Toth a prins din nou sfertul de oră, după cele 20, 18 respectiv 14 minute jucate în primele etape evoluând peste 16 şi astăzi, până ce a acumulat 5 greşeli personale, cu 3 minute înainte de final, la 78:71.

Altfel, Jovanovic a redevenit aşadar coşgeter al „violeţilor”, tot cu 30 marcate, după ce Lee (26) şi Panic (17) îi preluau rolul acasă, ultimul nefiind însă astăzi în mână.

BCT aşteaptă acum finishul etapei, de luni seară, cu jocul Steaua CSM – BCM U Piteşti, când pot viziona evoluţia bucureştenilor, viitori oaspeţi în „Constantin Jude”, tot luni seară de la ora 18 jucând şi Timba Timişoara, acasă cu Energia Rovinari.

BC Timişoara a suferit la Târgu Mureş primul eşec în deplasare din 2013-2014, după succese la Steaua, în Cupă, şi la Piteşti

 

Primul 5:

BC Mureş: Martinic, Peciukas, Ciric, Ivanovic, Mladenovic.

BC Timişoara: Jovanovic, Panic, Lee, Volkus, Radulovic.

*

Sfertul I… 18:15

BC Timişoara a ajuns astfel să nu câştige sfertul I şi pentru a patra etapă la rând, dovedind că demarează ceva mai greoi, deşi în V-ul consacrat, cu câteva înlocuiri în ultimele două minute, când au intrat Lăpuşte şi Johnson, pentru Volkus respectiv Lee, precum şi Toth, în locul lui Radulovic.

Mureşenii, de la care s-a distins Ivanovic, au condus aproape permanent, introducându-i pe parcurs şi pe Dan Păltinişanu, play-maker-ul Mitchell, Lupusavei şi Jucan.

Sfertul II… 22:19

Start perfect mureşean, 5:0, combătut de Jovanovic, cu primele puncte timişorene şi în sfertul 2, tot bosniacul replicând şi puţin mai apoi, la cea mai mare desprindere ardeleană, 28:18 în minutul 13.

Încurajatoare apoi scurta introducere a lui Petrişor, imediat 0:5 cu primele puncte ale lui Lee şi două aruncări de la distanţă ale tinerei noi achiziţii, dar sfertul a fost cedat tot la 3 puncte…

Pauză 40:34

Sfertul III… 25:31

Mult mai atenţi şi legaţi în apărare, timişorenii au evoluat mai exact la revenirea de la vestiare, reuşind chiar două egalări în ultimul minut al sfertului, prin două reuşite aruncări de 3 puncte ale insistentului Lee.

Sfertul IV… 26:22

BC Timişoara mai avea să egaleze o singură dată, prin Flavius Lăpuşte, 67:67, dar imprecizia câtorva atacuri la rând au făcut-o să mai marcheze un al treilea coş abia după 6 minute, prin primele puncte ale balticului Volkus, 76:71. N-ar fi fost totul pierdut dar, cu Peciukas revenit în teren pentru mureşeni, trupa lui Sekulovic a smuls fault după fault, redistanţându-se până la 86:76 şi conservându-şi avantajul în ciuda unui finish în care, dacă ar mai fi avut poate la dispoziţie unul-două minute, „violeţii” ar fi forţat un alt miraculos come-back: Lee, cu două, Volkus şi Jovanovic au ochit „triţe” în ultimele nici două minute, însă era totuşi prea târziu.

*

Marcatori:

BC Mureş (toţi cei 9 jucători folosiţi): Ivanovic 22 puncte, Mladenovic (9 recuperări) şi Ciric – 20 p, Martinic 19 p, Peciukas 3 p, Lupusavei, Jucan şi Păltinişanu – fiecare câte două puncte, Mitchell – un punct.

Neutilizaţi: Oprea, Balasz, Iakab.

BC Timişoara (toţi cei 9 jucători folosiţi): Jovanovic 30 puncte (34 minute jucate), Lee 17 p (31:33), Radulovic 10 p (7 recuperări), Lăpuşte 9 p, Volkus 7 p (6 recuperări), Petrişor 6 p, Toth 4 p, Johnson şi Panic (40 minute) – câte două puncte.

Neutilizaţi: Milencovici, Filip, Andrei.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: