BCM Danzio Timişoara a fost depăşită astăzi pe terenul Universităţii Alba Iulia, care o învingea cu 2-0 la meciuri la finele sezonului trecut, în disputa pentru locurile 5-6 în 2012, „Panterele roz” conducînd în această deplasare din runda a 24-a a Ligii Naţionale feminine pînă la mijlocul sfertului doi dar cedînd în cele din urmă la cea mai mare diferenţă înregistrată în joc, de 21 de puncte: 82:61 (34:30).
Aceasta a fost a patra deplasare a timişorencelor din luna februarie, ele suferind un al treilea eşec iar în total, pe alte terenuri, o a şaptea înfrîngere în 10 deplasări.
Cu ex-timişoreanca Jovana Vukoje prezentă aproape constant în cinciul de bază şi fiind una dintre cele 9 marcatoare ale gazdelor, cu 4 puncte, CS Universitatea a cîştigat graţie Amandei Clara Thompson şi Ekaterinei Abramzon, care au reuşit cîte un double-double, cu 23 de puncte şi 14 recuperări respectiv 21 de puncte şi 10 recuperări, precum şi pe mîna lui Tobin, cu 17 puncte, dar şi mulţumită unei rotaţii mai largi, revenind mai ales după pauza mare, deşi iniţial BCM Danzio era la timonă: 15:16, 19:14, 24:18, 24:13.
În contrast, timişorencele pregătite de Dan Ionescu, aflate în cea de-a treia deplasare la rînd în Liga Naţională, de această dată fără Bianca Blanaru şi Andra Haas, au fost finalmente dominate în lupta sub panouri, înregistrînd doar 24 de recuperări faţă de cele 44 ale ardelencelor, şi izbutind doar 3 aruncări de 3 puncte din 18 încercări, procentajele tuturor procedeelor fiind sub 50%. De fapt, nici gazdele n-au excelat de la distanţă, tot cu un procentaj al reuşitelor de 17%!
Ocupante ale locului 5, la startul jocului cu 3 puncte avans faţă de timişorence, cele din Alba Iulia s-au revanşat astfel pentru un usturător 76:58 încasat în tur pe Bega, în 7 noiembrie, ceea ce rămîne unul dintre momentele de vîrf ale roz-negrelor în actuala campanie.
Pentru care Tiffany Brown, din nou una dintre cele mai implicate jucătoare, n-a reuşit să înscrie însă nici un punct în prima jumătate a meciului, nefiind ziua sa de aruncări, iar Biljana Pesovic a fost la fel, bine blocată.
Învinse luna aceasta acasă de ICIM U Vasile Goldiş Arad, după ce mai cedau şi primul joc pe teren propriu din actuala stagiune, cu sătmărencele, cele din Alba Iulia au zburdat în cele din urmă la o diferenţă de peste 20 de puncte, ca un ascendent moral pentru miercuri seară, cînd vor primi vizita campioanelor din Târgovişte.
În cinciul de start Brown, Pesovic, Fodor, Stoiedin, Maric, timişorencele au pornit bine, cu 0:4, şi au condus mai tot timpul în primul sfert, uneori şi cu 6 puncte avans, cu excepţia a 30 secunde spre finele celor 10 minute, însă după ce Adina Stoiedin împingea avantajul la 17:22, gazdele au revenit la 22:22 la mijlocul sfertului secund, după care au preluat permanent conducerea.
Abramzon excela cu 12 în prima jumătate a meciului, în vreme ce Stoiedin, cu 10 puncte, Antoinette Thompson şi Maric, cu cîte 7, ţineau pasul pentru BCM Danzio, la reluare Adina Stoiedin fiind însă luată mai din scurt şi nemaiadăugînd la punctaj.
Iar timişorencele, mai încasînd şi 8 puncte la rînd imediat după pauza mare respectiv înscriind abia după 3 minute din sfertul 3, s-au văzut conduse cu 44:32, după care cu greu au mai putut menţine un handicap cît de cît dătător de speranţe.
Iar pe final BCM Danzio a cedat pasul, pierzînd mai clar decît se părea.
BCM Danzio va juca sâmbăta viitoare acasă, cu CSM Bucureşti Sportul Studenţesc, iar apoi le va mai primi în „Constantin Jude” pe CS Municipal Satu Mare şi Olimpia Braşov, pe cînd în deplasare va mai evolua la Arad respectiv Târgovişte.
***
BCM Danzio (8 marcatoare): Brown şi Maric, cîte 11 puncte, Stoiedin 10p, Thompson 9p, Fodor şi Vuksic, cîte 6, Pesovic şi Kilin, cîte 4. Au mai jucat Crîsnic, Bălăceanu şi Zidaru.