BCM Danzio în ambianţă OK: „La Târgovişte e o serbare”

A început play-off-ul feminin şi, aşa cum era de aşteptat, cel mai dezechilibrat duel, dintre locurile 1 şi 8, în fieful favoritei, a consemnat şi cea mai clară diferenţă de scor din primele 4 meciuri ale cremei baschetului practicat de sexul frumos. Iar acum nu s-a mai jucat pe puncte în clasament, ci după sistemul „două din 3”, BCM Danzio Timişoara urmînd a primi pe CS Municipal Târgovişte joia viitoare (12 aprilie, ora 15, în deschiderea băieţilor, BC cu CSM Bucureşti – jocul 2 din play-off-ul masculin, tot de la ora 18, ca pe 11).

A fost CS Municipal – BCM Danzio 68:45 (15:15, 22:6, 17:15, 14:9), iar după revanşa din 12 ar mai urma eventual un joc decisiv, în 18 aprilie, înapoi la Târgovişte, dar este mai degrabă probabil ca timişorencele să aibă ulterior de-a face direct cu faza a II-a din play-off, pe 21, 25 şi 28 aprilie, într-un duel al învinselor din 5-8, cu pierzătoarea disputei CS Nova Vita – CSBT Alexandria, care a consemnat joi a doua mare diferenţă de scor a zilei întîi în faza incipientă din 1-8, în defavoarea teleormănencelor. Ulterior, faza III, pentru locurile 5-6 sau 7-8, va decurge în 3, 6 şi 9 mai.

Dar să nu anticipăm ci să dăm cuvîntul lui Marinko Lazarov, director sportiv la BCM Danzio: „Am jucat binişor, mai ales în primul sfert, cînd au evoluat primele 5 ale lor cu primele 5 ale noastre, şi am obţinut 15:15. Apoi s-au distanţat şi au mai survenit schimbări, cele de la Târgovişte au exersat ceea ce-şi doresc pentru 1-4, iar la noi au jucat toate fetele. Precizia a lăsat de dorit iar dacă marcam încă 20% din aruncări, cedam cam la 10 puncte, acolo eram. Se putea mai bine, n-am punctat astăzi de-afară, mai mult pe contraatac şi pătrunderi, din libere, dar de exemplu şi ele au ratat la libere, în propria sală. Puteam scoate totuşi mai mult”.

Cît despre atmosfera tradiţională Târgoviştei, BCM Danzio a avut astfel ocazia să evolueze într-un loc în care n-avea nimic de pierdut şi în faţa unei asistenţe iubitoare de baschet: „La ei e o serbare, se cîntă tot timpul, sunt trompete, dansează majoretele tot meciul. Primarul este în sală, este vorba de o viitoare campioană a României, le place mult şi adevărul este că şi au echipă bună. Au momente după ce marchează cînd întreaga sală crează o atmosferă plăcută, aş spune foarte bună la posibilităţile oraşului Târgovişte. Cred că 80% din sală a fost plină şi probabil în 1-4 va fi plină”.

Revenind la şansele Timişoarei, directorul sportiv Lazarov ne-a mai spus că „avem totuşi o echipă capabilă să se impună în meciuri din 5-8, fetele sunt pregătite să joace cît mai bine şi sunt şanse reale să urcăm un loc, chiar două!”  Marinko Lazarov a admis că într-adevăr cel mai plauzibil adversar în faza II ar fi CSB T Alexandria, un triumf bănăţean în sistemul „două din 3” nefiind exclus pentru propulsarea spre un duel final al locurilor 5-6.

BCM Danzio: Pesovic 13 puncte, Brown 10, Saponjic 7 (cu cele mai multe recuperări: 8), Stoiedin şi Vukoje – cîte 5, Moroşan 3, Haas, două puncte. Pesovic şi Saponjic au evoluat circa 35 de minute, jucînd 11 dintre cele 12 componente convocate de Ljubomir Kolarevic, dintre care Brown a acumulat 5 greşeli personale. Rus, Kovacevic şi Coker au marcat 12, 11 respectiv 10 puncte pentru târgoviştence.

Play-off, baschet feminin, sferturi de finală: ICIM Univ V.Goldis – SCM Craiova 77-61 (scor general 1-0); CS Universitatea Alba Iulia – CS Municipal Satu Mare 60-62 Scor general 0-1; CS Nova Vita – CSBT Alexandria 73-56 Scor general 1-0; CS Municipal Targoviste – BCM Danzio Timisoara 68-45 Scor general 1-0.

Play-out, baschet feminin (locurile 9-16): Universitatea Cluj Napoca – CS Olimpia Bucuresti 60-46 (scor general 1-0); CS Rapid – Universitatea CSM Oradea 89-41 scor general 1-0; CSM Bucuresti Sportul Studentesc – BBALL 6 Sepsi BC 100-47.Scor general 1-0; CS Olimpia Brasov – Politehnica National Iaşi.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 21

 


Ultimele articole din categoria Baschet: