BCM Tymes – fără presiune la Târgoviște. CSM are cele mai multe puncte înscrise în campionat

BCM Tymes Politehnica Timișoara încheie turul Ligii Naționale pe terenul campioanei CSM Târgoviște. Alb-violetele merg fără presiune la una din marile favorite la titlu, echipa cu cea mai mare medie de puncte marcate în această ediție de campionat. CSM-ul a pierdut în etapa trecută pe propriul teren cu una din contracandidatele la titlu și vrea să încheie turul cu o victorie.

CSM Târgoviște a pierdut în etapa precedentă a Ligii Naționale. Campioana en-titre a fost învinsă pe propriul teren de ACS Sepsi SIC cu 62-51. Dâmbovițencele au înregistrat a doua înfrângere din acest campionat, după cea din prima etapă cu Aradul. Sepsi este formația care a eliminat Târgoviștea și în Cupa României. După acel rezultat, lupta la vârful clasamentului este mai strânsă ca în alte ediții. Primele patru clasate sunt la egalitate de puncte, 22, având un bilanț de 10 victorii și 2 înfrângeri. BCM Tymes s-a impus în ultima etapă acasă 74-65 cu U Cluj și ocupă în acest moment poziția a 6-a cu 19 puncte (7/5).

Antrenorul lui Tymes, Ljubomir Kolarevic, crede că târgoviștencele vor aborda cu maximă concentrare partida de sâmbătă, ultima a turului, în timp ce elevele sale vor juca fără presiune. „E un meci dificil pentru noi, dar nu avem nimic de pierdut la Târgoviște. O să fie greu, ele sunt campioane. În ultima etapă au pierdut acasă cu Sfântu Gheorghe și acum vor fi foarte concentrate pe meciul cu noi. E un joc fără presiune pentru noi. Pentru mine e important să arătăm că știm să jucăm baschet Pot să promit din partea mea și a fetelor că vom da tot ce avem mai bun”, ne-a declarat Ljubomir Kolarevic.

Ivana Jovovic în meciul cu U Cluj

Ivana Jovovic preferă să se concentreze pe jocul propriei echipe în partida cu campioanele. „Mă aștept doar să dăm ce avem mai bun, să arătăm că suntem o echipă bună, că nu ne gândim la ei, ci doar la jocul nostru. Ne așteptăm la ce-i mai bun de la noi”, ne-a declarat Ivana Jovovic. Jucătoarea lui BCM Tymes a jucat în meciul cu Clujul după aproape două luni de la accidentarea din prima etapă. „Am fost foarte emoționată. Am vrut să dau tot ce am mai bun și să fac totul. Am avut și câteva momente de derută, dar e frumos să fiu din nou pe teren. Genunchiul e bine, o să fie din ce în ce mai bine. Sper că o să joc mai mult la Târgoviște pentru că a fost primul meu meci cu Clujul și trebuie să o luăm pas cu pas, dar cred că o să joc mai mult la Târgoviște”, a adăugat Jovovic care ne-a vorbit puțin și despre stilul ei de joc: „Sunt un shooter de 2 și 3 puncte. Îmi place să dau pase decisive și să fac recuperări. Joc pentru echipă”.

Ljubomir Kolarevic vrea să îi acorde progresiv minute Ivanei și se așteaptă ca aceasta să fie un plus pentru echipă în a doua parte a sezonului. „E un proces care durează mult. I-am dat șansa 4 minute cu Cluj. Am văzut puțină teamă dar este normal când revii după accidentare, mai ales la genunchi. Are nevoie să muncească la antrenamente, la condiția fizică și o să fie cu siguranță un plus pentru noi în a doua parte a sezonului. O să mergem progresiv. Am început cu 4 minute, poate o să îi dau 10 la Târgoviște. Am vorbit cu ea și înțelege tot. Nu vrem să o luăm prea tare, vrem să mergem încet. În următoarea săptămână o să avem alte două jocuri grele în Cupă și o să fi din nou șansă pentru ea, 10-12 minute  și o să mărim progresiv”, a mai spus Kolarevic.

Campioana României a avut interdicție la transferuri internaționale, astfel că în acest sezon a adus doar jucătoare care au evoluat în țară anul trecut. „Când ai șase jucătoare americane, cele mai bune din campionat anul trecut: Crissy Givens, Poole, Coker, Green, Whittington, Watson, e o echipă de vis. Au și românce bune: Huțanu, Stoenescu, Dincă și Alecu. Au 10-11 jucătoare cu care pot juca tot timpul. Este un vis pentru cluburile mici cum suntem noi”, a adăugat Kolarevic. CSM Târgoviște este echipa cu cea mai mare medie de puncte marcate pe meci (85,17) și conduce și la recuperări (44 recuperări/meci).  Cea mai bună marcatoare de la CSM este Crissy Givens care ocupă poziția a treia în topul coșgheterelor, cu o medie de 19,73 puncte/meci, chiar în urma principalei marcatoare de la Tymes, Biljana Pesovic, care este pe doi cu o medie de 20,33 puncte/meci. Din lotul campioanei, Anca Stoenescu și Raluca Alecu, au evoluat și pentru formația timișoreană și au contribuit la cea mai bună clasare obținută de BCM Danzio (fosta denumire a echipei), poziția a 4-a în 2011. Colegele lor din acea echipă, Laura Budean și Anamaria Mesaroș, sunt celelalte două sportive care au evoluat pentru ambele cluburi.

Deși meciul de la Târgoviște pune final turului de campionat, alb-violetele mai au patru partide în acest an calendaristic. În ultimele două zile ale lunii, BCM Tymes va disputa meciurile din sferturile Cupei României, ambele la Sfântu Gheorghe. Timișorencele vor încheia anul cu două partide acasă, primele două etape din retur. Pe 6 decembrie vor juca un al treilea meci consecutiv cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, pentru ca după o săptămână să primească vizita Aradului. Urmează pauza de iarnă în care echipa națională va pregăti Campionatul European găzduit anul viitor și de țara noastră. Campionatul se reia pe 7 ianuarie, când BCM Tymes joacă la Alexandria.

Partida dintre CSM Târgoviște și BCM Tymes Politehnica Timișoara se joacă sâmbătă de la ora 17 și va fi arbitrată de Valentin Negrea și Bogdan Badea, iar Alina Moanță va fi comisarul din partea FRB.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 1 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: