BCM Tymes câștigă lejer cu Rapidul și obține prima victorie oficială acasă

BCM Tymes Politehnica Timișoara trece de Rapid cu 90-63 în etapa a 7-a a Ligii Naționale și își trece în cont prima victorie oficială pe propriul teren în acest sezon. Al treilea succes din campionat coincide cu a 11-a victorie obținută de alb-violete în disputele directe cu formația din capitală. Diferența s-a făcut în primul sfert, pe care timișorencele l-au câștigat cu 20 de puncte avans. Tehnicianul gazdelor a încercat să-și odihnească piesele de bază pentru disputa cu Târgu Mureș și a început două dintre sferturi cu cinci românce pe teren.

Începutul partidei a fost echilibrat, cu cele două formații alternând la conducere, iar tabela arăta 10-10 după 4 minute și jumătate. A urmat un „run” de 17 puncte în patru minute cu care timișorencele s-au desprins la 27-10. Avansul a crescut cu încă trei puncte până la prima pauză, când BCM Tymes avea deja un avans liniștitor: 32-12. Ljubomir Kolarevic a început sfertul secund cu un cinci format numai din românce pe care l-a păstrat în teren aproape 7 minute, după care le-a reintrodus în teren pe sârboaicele Karakasevic, Pesovic și Krnjetin. Scorul sfertului doi a fost 19-14 pentru alb-violete, care conduceau la jumătatea partidei cu 51-26.

La începutul sfertului trei, bucureștencele au reușit să marcheze 11 puncte și să încaseze numai unul, iar ecartul s-a redus 52-37. Au urmat momente de joc mult mai bune pentru bănățence care au dus diferența la un maxim de 31 de puncte, când conduceau cu 70-39 în minutul 28. La capătului celei de-a treia perioade de joc, tabela arăta 73-45. BCM Tymes a început și ultimele zece minute cu cinci românce pe teren. După un debut de sfert mai ezitant când Rapidul s-a apropiat cu șase puncte, tinerele jucătoare alb-violete s-au distanțat din nou la 29 de puncte, 86-57 cu trei minute înainte de final. Până la ultima sirenă, ecartul a scăzut cu două puncte și s-a încheiat 90-63 pentru BCM Tymes, care obține astfel prima victorie oficială în fața propriilor suporteri în acest sezon și ajunge la cota 3 în campionat.

„O șansă pentru românce”

Antrenorul lui BCM Tymes, Ljubomir Kolarevic, a încercat să-și odihnească jucătoarele importante pentru meciul de sâmbătă cu Nova Vita Târgu Mureș, care se anunță mult mai disputat ca cel cu Rapidul. „Da, prima victorie oficială acasă. E important acest succes care vine după o victorie foarte bună la Satu Mare săptămâna trecută. Acest meci a fost foarte greu, foarte neobișnuit. S-au apărat 40 de minute în zonă, nu au o poziție 5 veritabilă, joacă cu 5 jucătoare mici, nu e un baschet obișnuit pentru mine. Când faci diferență de 20 de puncte în primul sfert, meciul e încheiat. E o șansă pentru românce.  Am folosit 10 jucătoare. Le-am dat șansă jucătoarelor române, au jucat 20 de minute. Pentru mine a fost important să le odihnesc pe Pesovic și pe celelalte sârboaice care au jucat la Satu Mare 35-40 de minute”, a declarat Ljubomir Kolarevic.

Tehnicianul Rapidului, Dan Militaru, a pus diferența de scor și jocul mai slab al elevelor sale pe seama absențelor. „N-a mers pentru că îmi lipsesc niște piese de bază: Raluca Ungureanu are ligamentele rupte și Daniela Bucică are fractură. Lipsesc două din primele 5 și cum noi n-avem decât încă două, maxim trei care pot să joace, atunci înțelegeți care e situația. Asta e, trebuie să ne descurcăm”, a declarat Dan Militaru. Pe lângă cele două accidentate, o altă jucătoare de valoare care lipsește de la Rapid este Florina Diaconu, care va reveni pe teren după ce va naște. Antrenorul bucureștean a vorbit și despre situația echipei. „Nu se știe niciodată nimic. E așa, vom vedea de pe-o zi pe alta e. Din punct de vedere al clubului merge treaba, dar în București este cea mai mare problemă cu aceste sponsorizări, pentru că fiind la stat, dacă nu vine cineva să te ajute, dispari”, a mai spus Militaru.

Statistică

Biljana Pesovic a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte marcate în aproape 22 de minute (plus 3 recuperări, 4 pase decisive pentru 28 la capitolul eficiență). Jefimija Karakasevic a încheiat cu double-double: 16 puncte și 10 recuperări. Diana Moraru a marcat 11 puncte (4 recuperări, 4 pase decisive), iar Vladinka Erak, 10 puncte. Pentru BCM Tymes au mai înscris: Natasa Krnjetin (9 puncte, 5 recuperări, 4 assist-uri, 5 intercepții), Alexandra Dumitrache (8 puncte, 4 assist-uri), Adina Stoiedin (7 puncte, 11 recuperări), Christina Ziradu (4 puncte) și Adelina Ștefan (2 puncte). A mai jucat Mădălina Geleriu, în timp ce Ivana Jovovic nu a putut evolua, nerefăcută după accidentarea la genunchi. Pentru Rapid, Alexandra Vlaicu și Ana Cuatu au fost principalele marcatoare cu 16 puncte.

Într-un meci cu o echipă fără pivoți clasici, timișorencele au dominat sub panou, de unde au marcat 46 de puncte, oaspetele reușind 38. Alb-violetele au avut 47 de recuperări (16 ofensive, 31 defensive), față de 35 (15/20). Gazdele au reușit 22 de pase decisive, 12 Rapidul, și 7 capace, față de unul. Ambele echipe au pierdut peste 20 de mingi. Bănățencele au avut un procentaj bun la aruncările de două puncte 27 reușite din 43 încercate (63%), iar adversarele au marcat 25 din 57 (44%). De la linia de fault, BCM Tymes a înscris 12 din 18 aruncări, iar Rapidul, 7 din 13. Bucureștencele au avut numai două reușite de la distanță din 14 tentative (14%), la un procedeu la care altă dată stăteau foarte bine.

Timișorencele au marcat 8 șuturi de la distanță din 28 încercate. Procentajul de 28,6% nu l-a mulțumit pe tehnicianul timișorencelor. „Nu sunt satisfăcut cu procentajul de la 3 puncte. Pe de-o parte este normal, pentru că s-au apărat în zonă. Poți să contracarezi zona cu contraatacuri, șuturi de trei puncte și cu mingi sub panou”, a mai spus Ljubomir Kolarevic.

BCM Tymes va juca și în etapa următoare pe propriul teren cu Nova Vita Târgu Mureș. Meciul care se anunță mai dificil decât cel de azi se va disputa sâmbătă de la ora 15 la sala Constantin Jude.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + sapte =

 


Alte articole legate de acest subiect: