Convulsii și instabilitate, fiind vorba despre al patrulea sezon la rând cu schimbări pe banca tehnică, precum și ineficiență, nu tu Final Four în Cupa României şi nu tu play-off în Liga Naţională, în condiţiile absenţei presiunii partidelor internaţionale, iată cuvintele de ordine ale unei campanii ratate cu megafonul pornit, un buget şi la propriu şi la figurat de milioane fiind aruncat de BC Timişoara pe Bega pentru o biată clasare pe 10 și cu doar două locuri mai sus decât ”Urșii” concitadinei Timba.
BC Timişoara începea cu bine stagiunea 2013-2014, 74:65 în "Regimentul de Gardă", cu Steaua CSM EximBank Bucureşti, în turul optimii de finală a Cupei României, dar ceva îţi spunea că nu se va şi încheia la fel de bine...
Dacă de la galben-negrii aflați abia în cel de-al doilea sezon în Liga Națională nu prea se-așteptau mulți să reușească altceva decât reeditarea locului 12 din precedenta campanie, în schimb nu puțini au fost cei care s-au încolonat conform așteptărilor nefondate ale diriguitorilor de la BC Timișoara și n-au avut altă șansă decât să sfârșească prin a fi suficient de dezamăgiți de previzibilul deznodământ. Ghinion dar n-are-a face, altădată!
Ghinion!? Nu. Planuri şubrede și apoi orbecăială. Altădată!? Desigur, căci pușculița banului public e miere cristalină, de la mama de-acasă.
Chiar dacă ar fi încheiat, să zicem, fie și pe ultimul loc în sezonul ulterior promovării, BC Timba n-ar fi fost altfel decât respectuos salutată pentru cutezanța de a-și fi încercat forțele în Liga Națională, în special datorită faptului că n-avea de dat mai nimănui socoteală, zbătându-se iniţial doar din alte fonduri decât cele publice, pe când BC Timişoara este jucăria scumpă a Municipalității și-apoi și a Consiliului Județean Timiș, semnificativ finanțată dar risipitoare pe măsură. Sume pierdute pe vecie fără nici cel mai mic beneficiu, semn că Timişoara e un oraş tare înstărit de-şi permite, în ciuda faptului că se-aude de-o târâială edilitară pe credite.
Să ai tu opt jucători străini în lot, utilizabili sau indisponibili, la ora unui duel local spre final de stagiune cu mai mărunţii ”Urși” cu doar doi, net inferior remuneraţi, plus 2 antrenori de peste graniţă, iată un lux incompatibil cu locul 10. Ce mi-e zece, ce mi-e 12, dar contrastul e izbitor!
Sezonul 2013-2014 a reprezentat însă doar nefericita continuare a unui firesc regres odată ce, în precedenta campanie, s-a apelat la o înlocuire din mers pe banca tehnică, Srdjan Jovanovic în rolul lui Predrag Badnjarevic, după care lucrurile au luat-o repejor la vale iar cei direct implicați, în panica lor, au călcat tot mai des în străchini.
Din capul locului a existat o marjă de risc – neasumată de conducători! – cu tânărul Tudor Costescu la cârmă, performant la timona outsider-ului BCM U Piteşti dar cu o pălărie niţel cam mare dat fiind aşteptările Timișoarei, însă mai degrabă inconsecvenţa strategiei conducerii şi nerăbdarea acesteia au grăbit despărţirea după o serie de 3 înfrângeri trăgând-o pe BCT de la bilanțul 4/2 la 4/5, la numai o lună şi 3 săptămâni de la primul său joc pe bancă în campionat!
Poate că tânărul câștigător al Cupei României pusese deja în pericol calificarea în play-off dar se putea observa destul de clar creditul în plus acordat unor mai juni baschetbaliști care sub bagheta altora cu greu s-ar fi apropiat de asemenea oportunități, iar ceea ce a urmat în cazurile lui George Toth și Leonard Filip stă mărturie în acest sens. Costescu le-a dat oarecare aripi, mai ales că Filip venea după un benefic sezon plin, de împrumut la Dinamo București, iar într-a cincea sa apariție într-o lună și jumătate, la ”U” Mobitelco, deplasare fatală antrenorului său, a ajuns să evolueze chiar 28 de minute. Ulterior, în 4 luni, Leonard Filip mai prindea câte 7 minute contra lui BC Timba, tur-retur, și 29 împotriva Farului…
În asemenea mici detalii se distinge lipsa de consecvență a temătoarei conduceri, care, între a mai lăsa timp noului tânăr antrenor să încerce ceea ce alţii n-ar prea fi avut curajul de frica rezultatului, şi a schimba brusc lucrurile în speranța prinderii unui amărât loc 8, care loc unde-ar fi dus-o oare pe BCT!?, a optat pentru a doua variantă, menţinând însă pretenţiile de atingere a obiectivului.
BC Timişoara reapela la Dragan Petricevic la puţin peste 2 ani şi jumătate de la despărţirea de bosniac
Exista însă o vădită incompatibilitate în anunţul reinvestirii lui Dragan Petricevic odată cu data de 1 decembrie, în sensul că gruparea alb-violet reitera atât îndeplinirea obiectivului prestabilit cât şi promovarea jucătorilor tineri, ceea ce în România e o utopie, mai junii baschetbalişti fiind sacrificaţi, ultimii pe bancă, nevoii de puncte în ierarhie. Trebuiau şi conducătorii să anunţe ceva, căci oricum mai totul se uită extraordinar de repede în bombardamentul cacofonic al zilelor actuale…
Conducerea a şi muşcat cu Costescu, a şi tăiat implicit briza abia reînteţită din aripi măcar unui tânăr repatriat după un plin sezon de împrumut pentru a nu-şi ieşi din mână, l-a şi încărcat pe un reinvestit antrenor Petricevic cu forţarea atingerii obiectivului în niţel mai mult decât un retur, de parcă bosniacul ar fi dobândit între timp în Tunisia şi Georgia abilităţi de presdigitator, şi în consecință a şi îndesat mâna adânc în buzunar, să realimenteze lotul cu, cel mai probabil, debarcaţii altora. Şi-am ajuns la Cuiul lui Pepelea, la care revenim ceva mai jos…
Şi de ce oare toată această comoţie autumnală!? Tocmai de frica neîndeplinirii obiectivului, minus care s-ar fi adăugat celor deja îngroşate în stagiunea anterioară, iscând şi interpelări contrariate din tribună…
Dar iată că brusca schimbare de macaz n-a avut efectul scontat, calificarea fiind ratată la un handicap triplat faţă de momentul înlocuirii pe banca tehnică, şi astfel până şi AS-ul salvator cu care se sconta că s-ar împăca şi capra, şi varza, dar a cărui prezenţă ar fi avut şi darul de a domoli spiritele în unele secțiuni ale tribunei, a fost implicit îndoit la vârfuri.
Prin readucerea lui Petricevic conducerea a căutat să recâştige parte din credibilitatea ştirbită, şi cu o implicită tentativă de reapropiere şi a galeriei ”viola” de sectorul de la peretele dinspre benzinărie, însă a reuşit doar să toace considerabile resurse pe achiziţii de iarnă, unele eşuate, pentru un acelaşi deznodământ care-ar fi fost atins cel mai probabil şi cu Costescu, dar măcar cu unii tineri localnici găsindu-şi mai grabnic rândul în rotaţie. Vorba-ceea, şi cu banii luaţi, şi cu play-off-ul tot Fata Morgana, şi cu tineri localnici readuşi… cu picioarele pe pământ.
Că George Toth n-a mai evoluat chiar la fel de mult şi în 2014 avea de-a face şi cu sosirea unui experimentat dar deconectat Darren Fenn, fără jocuri în mână timp de două luni după cele 5 meciuri cu medii de câte 10 minute în teren pentru francezii de la Dijon. Iar mâna nesigură a nord-americanului de 34 de ani s-a văzut şi în cele 20 de aruncări de la distanță ratate, dintr-o medie de 23,4 minute avute în cele 9 meciuri în ”violet”, capac la motricitatea sa relativ greoaie. Masivul de sub inele nici n-avea de fapt să încheie sezonul, deplasarea la Sibiu fiind ultima-i apariţie. Şi e greu de crezut că Fenn a fost monitorizat pe viu în Hexagon, ceea ce implică o decizie luată cu o mână pe telecomandă şi cu cealaltă pe carnetul de cecuri, şezând la birou.
Iar achiziționarea lui Fenn nu este nici pe departe prima descindere la ruletă a cumpărătorilor de la BC Timişoara, club care a rulat 10 străini în ediţia 2013-2014. Pentru cei care i-au uitat pe Tremayne Johnson şi Volkus, cei 2 au jucat câte 11 meciuri, cu medii de 14 respectiv 20 de minute şi până în 7 puncte marcate într-o partidă, prime victime ale schimbării de regim.
BC Timişoara - CSM Oradea 79:87: coşgeterul Anthony Lee-Ingram ieşea accidentat în ultimul minut. O pierdere semnificativă, a unui străin dintre nu foarte numeroşii care chiar promiteau...
Şi Jason Conley abia se adapta în noua sa echipă, în urma debutului în eşecul acasă cu Oradea, că avea parte în doar 3 săptămâni de un nou antrenor, după care Nikola Gacesa, la exact două luni după ultima sa evoluție pentru Igokea, se lansa în alb-violet pe 13 decembrie, contra Craiovei, iar mai apoi Vasojevic şi Fenn își făceau intrarea pe 19 ianuarie, contra Piteştiului, ca prime 3 achiziții din străinătate ale noului antrenor. Totul în speranţa deşartă a prinderii locului 8…
Ca un semn al complicaţiilor încă din start, Dragan Petricevic avea să-l piardă de fapt pentru întreg restul sezonului pe Vladimir Panic tocmai cu ocazia primului examen tăios al noii sale investituri, contra lui SCM U Craiova, mai mult, Anthony Lee-Ingram revenind abia din 19 ianuarie, dar treptat, după ce se accidenta contra celor de pe Crişul Repede, în a şaptea sa apariţie pentru club, în 9 noiembrie.
Am enumerat aşadar deja 8 străini, cărora li s-ar adăuga pe listă pivotul Radulovic, şi acesta o noutate faţă de precedenta campanie, respectiv căpitanul de constanță și consistență Zlatko Jovanovic, o raritate prin cele deja 3 sezoane petrecute pe Bega în ceea ce privește continuitatea din Liga Națională de baschet masculin. Şi a cam fost în general Jovanovic şi restul lumii, nici unul dintre ceilalţi 9 baschetbalişti străini care nu se aflau anul trecut pe vremea aceasta la Timişoara neconvingându-şi pe deplin susţinătorii, cu excepţiile care întăresc regula.
În concluzie, achiziţiile plecate aşa cum au venit, fără medii strălucitoare dar cu banul public încasat, experiment eşuat, au sărit în ochi şi în acest al patrulea sezon la rând al cutremurelor pe banca tehnică, după despărţirea în 2011 de Petricevic, cea din primăvara lui 2012 de Milorad Perovic şi din 2012-2013 de Badnjarevic, iar cea mai recentă, de Costescu.
Conducerea n-are aşadar conduită şi claritate în trasarea unui făgaş bine definit precum şi în implementarea unei strategii coerente, mai totul aducând a improvizaţie din aproape în aproape şi a discontinuă cârpeală. Mai bine alegi o dată şi… bine! Căci nu este normal să tot ţii unsă o uşă rotativă pentru un număr impresionant de jucători străini perindaţi în ”violet” în ultimii nici 2 ani, în condiţiile în care mai nici unul n-ar fi aruncat o minge la coş fără câteva zerouri convenite la coada sumei de salarizare, dar pe de altă parte juniori care-au fost pregătiţi cu anii la CSŞ Bega pentru a avea parte la momentul oportun de o lină inducere spre BCT să sfârşească de pe-o zi pe alta – parcă într-o frenezie de a se scăpa cât mai grabnic de ei – la concitadina BC Timba, iar aici ne referim la Todorov, Udrea şi Popov. Una e valoarea lor şi alta e modalitatea grabnicei lor trimiteri la plimbare.
Şi da, bănuim ce ni s-ar reproşa amintind aceste nume, dar aici nu ne referim la valoarea individuală intrinsecă de moment a tinerilor sportivi aflaţi într-un stagiu totuşi incipient al carierei lor, ci la atitudinea vădit nerăbdătoare a clubului de-a le vedea ceafa, o meteahnă pare-se a baschetului autohton actual. Să vină Juan Străinescu, să ne delecteze cu dunk-ul.
Dacă BC Timişoara se va implica aşa cum scrie la carte în dezvoltarea centrului de pregătire juvenil ce pare a fi fost repartizat şi baschetului de pe Bega, şi nu doar pe hârtie într-o nouă asociere facilitată de forul federal şi Municipalitate, iar fondurile alocate proiectului nu vor rezona cu disproporţia între firimiturile rămase aspiranţilor localnici şi miile în monedă externă încasate de străini care astăzi îţi aruncă la coş în ”Constantin Jude” iar mâine sunt pe avion spre viitoarea destinaţie, atunci prim-divizionara alb-violet poate recăpăta consistență şi credibilitate, graţie unui alt tip de fundaţie, cu sau fără eternii conducători mereu implicaţi dar arareori triumfători, atunci în condiţii de constrângeri bugetare, ca semn că se poate de fapt şi altfel.
Decât sume risipite pe achiziţii de circumstanţă, mai bine o fărâmă în plus juniorilor din jur dar şi îndrumătorilor acestora, iar conturarea lui Cristian Bota într-un în devenire destoinic antrenor este o dovadă că potenţial uman există chiar şi în acest rarefiat domeniu al tehnicienilor de la tineret şi juniori. Fără stimularea şi perfecţionarea acestora, degeaba, la fel cum futilă este perseverenţa conducerii de a încerca prin aproximativ aceleaşi metode să obţină rezultate diferite, în absenţa din cadrul organigramei a unor foşti jucători sau antrenori localnici sau nu, cu expertiză în domeniu.
Îmi aduc aminte cât se poate de clar cum descindeam pe vremuri în sala ”Olimpia” pentru a observa acurateţea aruncărilor colegului licean Alin Bîcov şi pentru ELBA Timişoara, acurateţe reliefată nu doar în curte la ”C.D. Loga”, şi întrebarea care izvorăşte este de ce nu sunt capacitaţi dintre foşti divizionari care-ar avea la o adică un cuvânt mai greu şi răspicat de spus în momente de cumpănă în care opţiunile contează. CSM Oradea este superioară Timişoarei şi graţie implicării acolo a unui fost baschetbalist al celor de pe Bega, Şerban Sere, iar dacă bihorenii se pot bizui pe un ex-component al lui ELBA, de ce n-ar încerca şi BCT!? Desigur, într-un foarte explicit cadru punctat de termeni şi condiţii, şi într-un foarte clar definit rol, care-ar înlătura mai vaga responsabilizare existentă la ora actuală.
Întrebarea este însă dacă se dorește cu adevărat aşa ceva, ceea ce doar ar aduce-o pe BC Timișoara în rând cu alte bugetare prim-divizionare din banul public dar care deţin în staff-ul decizional măcar un fost jucător sau antrenor la respectivul nivel. Şi care să primească mână liberă, nu doar să fie obiect imagistic de decor, pentru salvarea aparenţelor de către cei interesaţi. Iar poate că fostului baschetbalist divizionar i-ar pica şi fisa că pe lângă un antrenor principal străin, la modă în Liga Naţională, n-ar fi rău să prindă şi să înveţe pe bancă şi un mai tânăr tehnician autohton, pentru a avea un beneficiu în plus şi pe termen lung din investirea unui meseriaş de peste hotare…
Dat fiind însă aura atotştiutoare a unor diriguitori gravitând în jurul borcanului cu miere amplasat undeva pe falsa scară ierarhică socială ţinând de mereu actualul Upmanship, şi care nu este foarte greu de detectat, planează senzaţia că asemenea cooptări ar şi deconspira eventualele limitări ale actualilor decidenţi, a căror utilitate ar putea deveni implicit redundantă, şi le-ar şi ştirbi poziţia de putere.
Din păcate însă, atâta vreme cât clubul baschetbalistic fanion al urbei va fi dependent de puşculiţa publică, şi implicit de voinţa politică a unor decidenţi care, oricât de bine intenționaţi ar putea fi, n-au cu adevărat nici o legătură cu fenomenul sportiv, ci doar cu propagarea lobby-ului imperativ necesar realimentării bateriilor scumpei jucării dintre panouri, iar aici pârghiile se-arată a fi bine unse, conform evidenţelor factuale, şi activitatea lui BC Timişoara nu va fi cuantificată în funcţie de indispensabila rigurozitate a balanţei investiţie-rezultate, firească oricărei entităţi sportive private, pentru a nu pomeni de veniturile generate, care în acest caz sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire, ci doar pe ochi frumoşi, simpatii, prietenii, indulgenţe şi, în general, românisme.
Conducerea l-a atras pe Petricevic pentru a nu i se scufunda barca dar ar face bine, dacă tot vrea să evite naufragiul, să nu arunce de la bord uşoarele bancnote, cu greu strânse de contribuabilii timişoreni. Căci astfel nu te menţii la suprafaţă. Iar oricâte turnee finale de U23 sau U20 ar găzdui Timişoara în aprilie, indispoziţia generată de demararea în weekend a fazei play-off fără BCT în focuri nu poate fi la nesfârşit pudrată cu praful în ochi că chiar ne pasă de generaţiile de mâine şi de tranziţia lor spre seniorat.
George Toth sau necesitatea de a încuraja, îndruma printr-un regim de performanţă şi de a oferi chiar şi mai mult credit tinerilor jucători
Dacă le-ar păsa, şi sunt mulţi respectivii decidenţi, nu s-ar reuni să ridice disciplinat mâna cu zâmbetul pe buze în favoarea a 6 străini, doar pentru a da bine şi a fi implicit integraţi în sistem, oricât de obtuz ar fi acesta, păstrându-şi locul călduţ în jurul mesei acestui circ imagistic fără substanţialitate şi profunzime ce a devenit baschetul masculin românesc.
*
Pentru conformitate…
Bilanț BC Timișoara 2013-2014: 13 victorii / 17 înfrângeri (12/14 în Liga Națională);
Tudor Costescu: 5/6 (4/5 în Liga Națională);
Nenad Mandic (secund interimar): 1/0;
Dragan Petricevic: 7/11 (7/9 în Liga Națională).
Petricevic a obținut două victorii împotriva grupărilor calificate în play-off, acasă cu BCM U Pitești respectiv ”U” Mobitelco, iar ceilalți doi antrenori câte una, Costescu la Pitești și Mandic acasă cu CSU Atlassib Sibiu. În plus, dintre primele 11 clasate, BC Timișoara a mai dispus de Steaua CSM, cu Costescu pe bancă, respectiv Gaz Metan, în ultima etapă, cu Petricevic la timonă.
Doar 6 asemenea succese din 20 posibile, într-un sezon încheiat prematur, după 26 de etape, deja pe 5 aprilie, iată toate atributele unei campanii lamentabil irosită, în ciuda unei investiții superioare totalului alocat câtorva alte cluburi localnice laolaltă. Inacceptabil.
Din pacate toate cele 3 municipal – judetene (fotbal, handbal, baschet) cheltuiesc fara folos (public) bani publici.
La baschet se stia ca nu se retrogradeaza, se puteau face economii si se putea da credit tinerilor romani (talente care vor fi sperante si la 25 de ani..).
Nu raspunde nimeni pentru triplul esec timisean. deci, la anul va fi la fel, sau mai rau.